Sunt un plagiat

de | 4.07.2012 22:05 | Opinii

Mă numesc Popescu. Ion Popescu. Dar asta nu spune nimic. E plină lumea de Popești. Numai în casă la mine suntem trei. Dintre care doi și cu prenumele. Pentru uzul comun. Eu Nelu, el John. Dar în catalog și în toate actele, tot Ion Popescu. Ca să ne deosebească, dirigintele ne numeşte Ion Popescu 1 și Ion Popescu 2.
Nici în rest nu ne deosebim prea mult. Îl privesc pe îndelete la ora de educație, când nu prea am ce face. Cap, trunchi, membre. Pe fragmente, cutia craniană, nasul, urechile, ochii, sprâncenele, buzele, obrajii, bărbia. Ale lui ca ale mele, ale mele ca ale lui. De parcă am fi fost copiați la xerox unul după altul. Sau amândoi după un model…
Unul ca altul, unul ca altul… Copii. Plagiate.
Fetele sunt ceva mai altfel. Acest lucru ar fi trebuit să-l știu de mult, de pe când o vedeam pe sora mea scoasă din pamperși. Îi lipsea ceva. Dar, sfântă naivitate, credeam câ îi va crește și ei acel ceva… Asta nu mă oprea să mă cercetez în permanență de teamă să nu rămân și eu fără ce aveam în plus. De parcă intuiam de pe atunci care este axa lumii…
Colegelor mele le-au crescut sânii. Dar nu acesta este singurul semn de diferențiere. Știu cum e și mai pe dincolo… Nu am văzut, nu am pipăit, sunt un ignorant în privința asta. Dar fac parte dintr-o clasă cu profil de biologie. Ne pregătim pentru medicină. Sunt avansat. Fac meditație. Am ajuns mai înaintea lecțiilor din carte. Dar și lecțiile din carte mi-ar fi suficiente. Biologia are și capitole de anatomie și fiziologie. Cu desene și poze. Profesoara ne aduce și planșe. Cu desene în culori. În paranteză fie spus, este o doamnă tânără, destul de cochetă, care nu-și ascunde farmecele.
Mai avem și ore de educație sexuală. Cu material didactic din abundență. Profesorul – doctor in psihologie. Care ne cere să pătrundem dincolo de ce se vede. Să înțelegem originea sentimentelor nu numai prin jocul hormonilor. Colega mea de bancă are decolteul cam adânc. Când se apleacă in față, îmi dau seama că nu poartă sutien. Genunchii rotunzi… „Popescu 2, nu ești atent la ce spun?” „Scuze, domnule profesor!” Ni se ating din întâmplare genunchii pe sub bancă. Tremură al meu? Tremură al ei? Am luat foc?
Alina, Mădălina, Olimpia, toate frumoase, fiecare în felul ei… Dar ăsta nu este decât ambalajul. Mai în profunzime, toate la fel. Reproduceri ale unui prototip care poate fi prima hominidă. Doamne iartă-mă, în clasă, pe peretele dinspre răsărit, avem și o icoană… Până se lămuresc lucrurile între știință și religie, pot să cred că sunt reproduse după Maica Eva…. „Popescu 2, împărtășești teoria evoluționistă a lui Darwin?” „O găsesc credibilă domnule profesor!” „Descinde omul din maimuță?” „Din maimuțele mari, domnule profesor. O ramură înrudită cu urangutanii” „Pe ce te bazezi?”
Nu ne deosebim fundamental decât din punct de vedere morfologic. Ne-am pierdut blana, colții și ghearele, ne-am dezvoltat cutia craniană, ne-am perfectat aparatul fonic până acolo încât să putem să pronunțăm sunete articulate… În structura anatomică, aproape că nu sunt diferențe. Aceeași poziție a inimii, ficatului, rinichilor, creierului, plămânilor, vaselor de sânge, nervilor… Suntem maimuțe plagiate, domnule profesor. Vrem, nu vrem!… „Nu te contrazic, spune profesorul, dar de unde îți veni ideea asta cu plagiatul?”
Chiar așa, de unde? Aș zice că e o idee spontană. Dar de la o vreme, numai asta aud. În casă, la masă, pe stradă, în autobuz, chiar la intrarea în școală și, dacă trag cu urechea, și când trec prin dreptul cancelariei cu ușa deschisă de căldură. Plagiatul doamnei care era cât pe aci să fie ministrul educației, plagiatul ministrului care a și stat în scaun câteva zile, plagiatul procurorului general, plagiatul primului ministru, plagiatul multor parlamentari, plagiatul, cum se aude, chiar al președintelui țării.
Se plagiază idei, sentimente, atitudini, comportamente, doctorate, lucrări științifice, cărți, programe și acțiuni guvernamentale, discursuri, promisiuni, jurăminte, trădări, traseisme, sentințe…
Ne plagiem cu toții, din generație în generație, din om în om… Ce mai e original, ce mai e autentic, ce mai e nefalsificat în lumea noastră?
Acesta e mediul în care trăiesc, atmosfera în care respir.
Cum aș putea fi altfel? Sunt produsul timpului meu.
Sunt un plagiat! Ce mă fac?

(Prof. Marin Ioniţă)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii