# Chiar pe 22 decembrie, dosarul înaltului prelat a fost rupt și introdus în saci pentru a se preveni „producerea unor consecințe grave pentru țară”. Vestea recentă că arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen, a primit decizie definitivă că a fost colaborator al Securității, reprezintă o nouă dovadă dureroasă că oameni grei din Biserică, deținători astăzi de ranguri clericale din cele mai înalte, și-au trădat menirea și s-au transformat în slugi ale organelor represive ale fostului regim, turnându-și frații de credință alături de care viețuiau. Cazul ÎPS Pimen reaprinde totodată controversele și în legătură cu situația omologului său de la Argeș și Muscel, ÎPS Calinic, care, de asemenea, a primit din partea CNSAS, în 2007, verdict de colaborare cu Securitatea ca poliție politică, apreciere infirmată însă ulterior, prin decizia definitivă a Curții de Apel București.
Conform legii, Calinic este așadar mai curat ca apele cristaline ale izvoarelor de munte, în ce privește relațiile sale trecute cu Securitatea. Pe care le-a recunoscut el însuși, în numeroase ocazii, doar că nu în variantă de colaborator, ci de victimă. În plan moral însă, lucrurile se tulbură la fel ca o mocirlă, atunci când ies la iveală documente șocante ale acelor vremuri, care zguduie din temelii teza necolaborării arhiepiscopului argeșean. Chiar noi am publicat recent, în premieră absolută, două astfel de documente, care nu numai că răscolesc tot noianul de întrebări care se pot pune pe această temă, dar confirmă la modul oficial statutul de informator al Securității pe care ÎPS Calinic l-a dobândit încă din anul 1976. Adică imediat după ce aceeași Securitate a constatat că acesta nu este un element cu atitudine dușmănoasă, ba dimpotrivă, „educat și influențat, poate fi apropiat și atras la o colaborare loială și eficientă”. Era vorba de însăși fișa personală de colaborator pe care Securitatea i-a întocmit-o lui Calinic în vederea recrutării, precum și una din notele informative pe care acesta le-a dat Securității, ca informator botezat cu numele conspirativ „Zamfir”. Ambele sunt documente cât se poate de oficiale, din arhiva CNSAS, cu parafe, semnături și alte elemente de autenticitate care le probează veridicitatea. Astăzi continuăm seria premierelor, cu un alt document-bombă, care vede pentru prima dată lumina tiparului, descoperit în urma cercetărilor făcute de CNSAS în cazul Calinic.
Raportul SRI datează din 1991
Este vorba pur și simplu de raportul făcut de SRI în anul 1991, privitor la condițiile și justificarea felului în care, chiar în aprinsa zi de 22 decembrie 1989, când Revoluția era la vâlvătaie maximă, dosarul de informator al ÎPS Calinic a fost distrus, alături de multe alte dosare ale altora, pentru a se preveni „producerea unor consecințe grave pentru țară”. Este de fapt proba că dosarul arhiepiscopului de Argeș a fost distrus de mult, fapt care cu siguranță a influențat decisiv și luarea unei decizii documentate suficient în ce privește relațiile sale cu Securitatea. Veriga principală fiind lipsă, ce să mai spui? Decât că Domnul… Zamfir a turnat, Domnul Dosar s-a tocat, fie numele Domnului binecuvântat! Oare? Dăm din nou legătura în istorie.
Are dreptate, fără îndoială, arhiepiscopul nostru, atunci când susține că a fost o victimă a securiștilor, întrucât există probe evidente că a fost urmărit de aceștia în permanență, suspectat la începuturile carierei sale monahale că ar fi desfășurat activități ostile orânduirii de stat. Ulterior s-a dovedit că Securitatea i-a deschis, fără doar și poate, dosar de urmărire informativă, la fel cum s-a dovedit însă că, după finalizarea cercetărilor, tânărul călugăr de atunci nu numai că n-a fost dat în vileag ca „dușman al poporului”, dar securiștii au tras concluzia că are calități foarte bune spre a fi recrutat ca informator. Lucru care, conform fișei personale pe care am publicat-o recent, s-a și întâmplat în februarie 1976, data la care, după botezul duhovnicesc de Argatu Constantin Calinic, a primit și „botezul” Securității, cu numele conspirativ Zamfir. Totul nu demonstrează nimic altceva decât că arhiepiscopul Argeșului a fost, într-adevăr, urmărit de Securitate la început, dar că aceasta a avut în final satisfacția să constate că, de fapt, ambițiosul monah de atunci întrunea niște calități excelente pentru a fi un informator loial și eficient. Cum se spune, de altfel, negru în cerul gurii pe alb, în aceeași fișă personală a lui Calinic, întocmită de Securitate: „Odată cu închiderea dosarului de urmărire informativă s-a aprobat și recrutarea lui ARGATU CONSTANTIN-CALINIC. Acțiunea a avut loc la 26 februarie 1976, aceasta desfășurându-se în condiții corespunzătoare (…) Din discuțiile purtate a rezultat că nu este predominat de fanatism religios, că are vederi realiste și că educat și influențat, poate fi apropiat și atras la o colaborare loială și eficientă. Recrutarea a fost efectuată pe bază de angajament scris. Până în prezent informatorul a furnizat 3 note semnate cu numele conspirativ „ZAMFIR” și care se referă la elemente aflate în atenția organelor noastre. Întâlnirile cu informatorul au loc în BUCUREȘTI (subl. D.I.), unde acesta se deplasează periodic, pentru rezolvarea unor probleme de ordin administrativ al mănăstirii CERNICA.”
Al doilea document uluitor, care vine ca o completare a primului, este chiar o notă informativă publicată de noi acum două săptămâni, în care ÎPS Calinic, alias Zamfir, dădea raportul Securității, aidoma unui ofițer, asupra celor discutate cu câțiva călugări celebri pe care îi iscodea. Cum ar fi regretații și apreciații monahi Benedict Ghiuș (ce frumoasă scrisoare i-a trimis arhimandritul Ghiuș lui Calinic la Mănăstirea Sinaia, de felicitare și încurajare pentru că tocmai fusese… avansat stareț, fără să știe și ce frumoase… note informative dădea și acesta despre dânsul!), Adrian Făgețeanu sau Arsenie Papacioc, cu toții adevărate simboluri ale credinței și victime întemnițate ani grei sub teroarea comunistă. Din păcate, puține note informative date de ÎPS Zamfir Securității au supraviețuit timpului. CNSAS a trebuit să tragă concluziile în cazul arhiepiscopului de Argeș doar pe documentele din dosarele de urmărire ale altor persoane, pe opt note informative furnizate Inspectoratului Judeţean Ilfov al MI de însuşi Calinic, cu numele conspirativ „Zamfir”, pe un raport şi un proces verbal întocmite de SRI, în anul 1991, cu privire la distrugerea dosarului de informator al arhiepiscopului de Argeş, în decembrie 1989. Și iată că am ajuns la fondul subiectului dezbătut astăzi. Exact acel raport SRI de distrugere a dosarului de informator al lui Calinic este noua temă cu care vă vom îngrozi în această ediție.
Dosarul lui Calinic, cap de listă la distrugere
0069856 este numărul raportului purtând mențiunea „Strict Secret”, întocmit pe 9 iunie 1991 de maiorul Marin Nicolae din cadrul Diviziunii „B”, care se ocupă de contrainformații, a SRI. Document ce vizează „executarea ordinului privind elucidarea condițiilor în care anumite materiale au fost distruse în luna decembrie 1989”. Raportul maiorului Marin Nicolae nu are decât două pagini, care conțin însă o foarte stufoasă listă de informatori ai Securității, ale căror dosare au fost distruse „prin rupere și introducere în saci”, chiar în ziua de 22 decembrie 1989, când Ceaușescu tocmai fugise cu elicopterul, iar Revoluția atinsese punctul ei cel mai fierbinte. Întâmplător sau nu, cu voia Securității desigur, primul pe lista dosarelor de informatori menționate că au fost distruse este chiar „Dosarul personal al informatorului ARGATU CONSTANTIN-CALINIC”. După care urmează numeroși alți informatori, nu toți provenind însă din rândul Bisericii, ci și persoane din alte domenii, ba chiar și cetățeni străini, care aveau dosare similare la Securitate. Se regăsesc însă pe listă, cu dosarele distruse atunci, și alte nume de înalți prelați, dintre care unii lucrează și astăzi în posturi înalte chiar la Patriarhie sau în alte așezăminte sfinte. Printre acestea se numără dosarul și mapa de informator a lui Epifanie Norocel, episcopul Buzăului și Vrancei, dosarul personal al persoanei de sprijin Gherasim Cocoșel, arhiereu la Rădăuți, dosarul de informator al lui Alexandru Armand Munteanu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, dosarele personale de informatori ale lui Augustin Rusu, consilier patriarhal, al preotului paroh Aurel Barica, dosarul lui Alexa Ignat, vicar-arhiereu la Mitropolia Cultului Creștin de Rit Vechi și dosarul personal și mapa de informator a preotului Vasile Gordon. În acelaşi raport SRI, se mai precizează că, pe data de 22 decembrie 1989, a fost distrus prin rupere și dosarul de urmărire informativă privindu-l pe fostul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Arăpașu Toader-Teoctist.
Distrugerea dosarelor s-a făcut din ordinul fostului şef al Direcţiei I a Securităţii, Gheorghe Raţiu
Raportul întocmit în iunie 1991 de maiorul Marin Nicolae de la SRI, el însuși martor la distrugerea dosarelor amintite, este urmarea ordinului primit de la superiorii săi de a elucida condițiile în care, pe 22 decembrie 1989, aceste dosare de informatori ai Securității au fost distruse. Dar iată ce-a consemnat ofițerul, „cu mânuța lui”, vorba lui Virgil Măgureanu, șeful lui de-atunci de la SRI: „Seviciul Român de Informații-Diviziunea „B”, Nr. 0069856 din 09.06.1991. Mr. Marin Nicolae, Strict-Secret, ex. nr 1. Raport. În executarea ordinului privind elucidarea condițiilor în care anumite materiale au fost distruse în luna decembrie 1989, raportez următoarele: Din ordinul col (r) RAȚIU GHEORGHE, fostul șef al Direcției I, motivat în fața cadrelor din unitate prezente prin faptul că, datorită situației politice create, trebuie prevenită producerea unor consecințe negative pentru țară, în ziua de 22 decembrie 1989 au fost distruse prin rupere și introducere în saci următoarele materiale: 1. Dosarul personal al informatorului ARGATU CONSTANTIN-CALINIC. (După care urmează alte nouă persoane, printre care și înalții prelați menționați deja mai sus n.red.) (…) De față la această acțiune s-au aflat col ȚIBULEAC VIOREL din cadrul Diviziunii „B” și col (r) HULUȚĂ GHEORGHE, în prezent pensionar. Din cele constatate în ziua de 22 decembrie 1989, cât și cu prilejul preluării faptice a documentelor și confruntării cu evidențele, a reieșit că numitul col (r) HULUȚĂ GHEORGHE a distrus prin rupere și a introdus în saci materialele. (…) Martori la acțiunea întreprinsă de col (r) HULUȚĂ GHEORGHE au fost col. ȚIBULEAC VIOREL și mr. MARIN NICOLAE”.
Trebuie făcută precizarea că numele tuturor ofițerilor de Securitate menționați în raportul maiorului Marin Nicolae sunt cât se poate de reale, iar aceștia îndeplineau chiar funcțiile menționate în document, pe 22 decembrie 1989. Gheorghe Rațiu, autorul ordinului de distrugere a dosarelor, era șeful Direcției I de informații interne a Securității, în vreme ce Gheorghe Huluță, autorul distrugerii efective și Viorel Țibuleac, care a asistat la operațiune, erau ofițeri în cadrul aceleiași structuri. Lucruri, de altfel, ușor verificabile astăzi. Nu și atunci, când operațiunea de distrugere a dosarelor informatorilor la Securitate, în frunte cu Calinic, s-a desfășurat în cel mai desăvârșit secret. Cum se vede, punând cap la cap toate documentele prezentate de noi până acum, lucrurile vin de se leagă exact ca tămâia sau, mai bine spus, tămâierea de mort. Mort ca dosarul de informator la Securitate al lui Calinic, distrus chiar în ziua când începuseră deja să se adune mormane de morți în marea cacealma numită Revoluție. Vii rămân, iată, doar câteva frânturi de adevăr, care n-au fost însă suficiente pentru a reconstitui întunecosul labirint al relațiilor cu Securitatea avute de cel care astăzi propovăduiește cuvântul Domnului din postura de “comandant” al celor sfinte la Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului: ÎPS Calinic, nume de cod Zamfir.
Material realizat de Mihai BĂDESCU
0 Comentarii