Web Analytics
scris miercuri, 27.11.2013

Ştia Mujea ce ştia, când şi-a pus averea la adăpost prin divorţ

# Fostul director de la SC Apă Canal a fost trimis în judecată, într-un prim dosar,  de către DNA. În urmă cu doi ani, structura centrală a DNA a demarat cercetările într-un dosar care viza o lucrare de reabilitare cu cântec a sediului central al SC Apă Canal din cartierul piteștean Tudor Vladimirescu. Procurorii anticorupție au descoperit că lucrarea nu numai că n-a fost efectuată în totalitate, ba, mai mult, devizul ei a fost umflat cu 14.000 de euro. Suspiciunile s-au confirmat  dovadă că, de curând, fostul director general al SC Apă Canal, Gelu Mujea, a fost trimis în judecată, la pachet cu patronii firmei Selca, cea care a efectuat, sau nu, lucrările plătite cu mult sârg de operatorul judeţean de apă şi canal, respectiv Constantin Pănescu şi Paul Zamfir. Ca și can-can, într-una dintre convorbirile telefonice interceptate de procurorii DNA, directorul Mujea îi cere patronului Costică Pănescu un abonament la sala de fitness pe care acesta o deține în centrul Piteştiului, în cadrul complexului hotelier Alcadibo. Revenind la dosarul propriu-zis, lucrurile vin de se leagă în direcția pe care Jurnalul de Argeș a anticipat-o încă de anul trecut. Atunci când a dezvăluit că fostul șef de la Apă Canal a divorțat subit de soție, iar aceasta nu este decât o stratagemă de a-și pune la adăpost uriașa avere de viforul DNA ce urmează să vină. Și care a venit, dovadă trimiterea în judecată de acum.  ”Nici nu confirm, nici nu infirm informația. Nu accept să se amestece cineva în viața mea!”, ne-a răspuns ritos la vremea aceea cel supranumit Mujeahedinul. Ce nu știe Gelu Mujea, sau probabil că știe, dar tace  chitic, e că acesta e doar un prim dosar  din valul ce va să vină  în legătură cu isprăvile sale la SC Apă Canal. Nu vrem să anticipăm, vă dăm doar un indiciu: mai există un mega-dosar  în care finul Teodor Cudalbu  a dat deja cu subsemnatul  la București în legătură cu structura căpușă Euro Construct Edilitar, prin  care s-au sifonat miliarde  din SC Apă Canal.  A.C.

Ştia Mujea  ce ştia, când şi-a pus averea la adăpost prin divorţ

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...