Stăpânul Andrei şi supuşii au chefuit până la 4 dimineaţa înaintea Convenţiei PDL

de | 4.07.2012 22:27 | Politica si Administratie

# Delegaţia de la Argeş a ajuns mahmură a doua zi, la şedinţa în care Vasile Blaga a fost uns şef al PDL. Aflați de mai multă vreme pe alt fus politic orar, pedeliștii argeșeni au început cu o zi înainte Convenția națională desfășurată sâmbătă la București. Sau, mai precis, cu o noapte înainte, adică de vineri, când, la orele serii, Stăpânul Mircea Andrei și-a convocat aproape întreg lotul de jucători politici în cunoscutul cantonament de la restaurantul El Greco din Capitală. O bază de antrenament frecventată de portocaliii argeșeni ori de câte ori au de disputat un meci politic dificil, predispus să intre în prelungiri. Asemeni selecționerului Victor Pițurcă, Stăpânul s-a temut ca înainte de marea partidă de la Convenția națională, jucătorii săi să nu dea buzna prin cluburi și bodegi la băutură, iar apoi să se prezinte pe teren nesiguri pe picioare și să încâlcească tactica de joc pe trei cărări, riscând să greșească direcția de atac și să treacă la echipa adversă de la USL. Astfel că și-a convocat echipa cu o noapte înainte la El Greco, la o îndelungată ședință de pregătire politică, desfășurată până spre orele dimineții de sâmbătă, când soarele tocmai dădea să iasă la lumină. După cum veți vedea mai jos, în prima și a doua repriză a ieșit o partidă viu disputată, dar în prelungiri și la loviturile de departajare, cei mai mulți dintre jucători, ba chiar și antrenorul au cedat fizic, iar partida a devenit mort disputată. Cine nu bea cu mine, bea împotriva mea, a fost sloganul impus de Mircea Andrei pe toată durata meciului, încheiat undeva spre ora 4 dimineața.
Mircea Andrei și-a adus la El Greco aproape întreg lotul portocaliu, compus din circa 20 de persoane, cu care avea să se prezinte a doua zi la Convenția în care s-a ales noua conducere a partidului, în frunte cu Vasile Blaga. De fapt, la Convenția cu pricina aveau să vină peste 35 de delegați, dar Stăpânul a preferat să-i mobilizeze vineri noaptea doar pe cei mai periculoși componenți ai formației sale. În afară de Stăpân, n-aveau cum să lipsească vedetele consacrate, dintre care unele aproape că nu mai au nici ficat, atât sunt de rezistente în năucitorul lor joc de tiki-taka cu sticlele și în înverșunarea cu care urmăresc paharele pe tot terenul de joc. Lideri de necontestat la acest capitol aveau să fie, ca de fiecare dată, primejdoșii atacanți primari din Bradu și Albeștii de Muscel, Florin Frătică, respectiv Ionel Năftănăilă, capabili să înscrie goluri din cele mai dificile poziții, chiar și de la toaletă. O figură de excepție aveau să facă însă și reprezentanții de pe colegiile de deputați Curtea de Argeș și Topoloveni, Ștefan Lăzăroiu și Narcis Godeanu, ambii foarte buni cunoscători ai suprafeței de joc cultivate cu sticle, dar și, foarte surprinzător, consilierii Mihai Tudor și Dan Bica, recunoscuți mai mult pentru talentul lor de distribuitori de pase în paharele altora. Din păcate însă, au fost și vedete care s-au dovedit ieșite din formă. Chiar prim-vicepreședinții Gabriel Bratu și Cătălin Teodorescu au ratat din poziții incredibile, iar la final Mircea Andrei a fost nevoit să ceară înlocuirea unuia din cei doi de pe teren. De fapt, Stăpânul a încercat să pună presiune pe întreaga echipă, arătând că după rezultatele slabe obținute de PDL în Argeș la alegerile locale, cineva din conducere trebuie să ia cartonașul roșu, ca să se arate la București că se iau măsuri. Întrucât ar fi chiar culmea ca însuși antrenorul Andrei să-și asume răspunderea pentru evoluția foarte slabă, toate privirile s-au îndreptat spre Cătălin Teodorescu, surprins în poziție clară de ofsaid. În tradiționalul lor spirit de solidaritate, toți ceilalți coechipieri au fost de acord aproape în urale cu sacrificarea lui Teodorescu, fapt care avea să-l accidenteze grav în amorul propriu pe acesta. Dovadă că până la sfârșitul meciului de la El Greco, acesta a încetat complet să mai urmărească mingea, ba n-a mai făcut nici dedicații la lăutari. Chiar dacă în final totul s-a dovedit a fi o glumă, prim-vicele n-a gustat-o deloc, ba n-a mai gustat nimic nici din pahare, de teamă să nu fie otrăvit.

Dan Bica era să iasă pe targă după un contact dur cu primarii Frătică și Năftănăilă

Au existat însă și câțiva mari absenți la antrenamentul prelungit de la El Greco. Cel mai important, deputatul Sorin Pandele, dar și alți jucători legendari, cum ar fi primarii de Ungheni și Poiana Lacului, Iulian Miu și Ion Dumitrache sau fostul director de la Fisc, Dorin Falcă și fostul candidat la Primăria Pitești, Daniel Dragomir. Cotidianul spaniol Don Alcool a informat ulterior că este foarte posibil ca deputatul Pandele, primarul Miu, dar și alți câțiva primari absenți, să se fi accidentat cu o zi înainte, la o miuță sătească în care au evoluat atât de prost, încât spectatorii i-au ofensat, aruncând cu sticle goale după dânșii. Absența lor a fost însă suplinită din plin, ba chiar prea plin, la El Greco. Asta pentru că celelalte staruri portocalii prezente la masa de joc au venit însoțite și de un numeros grup de susținătoare, cazate în lojele oficiale ale hotelului-restaurant. La un moment dat însă, tocmai când partida se îndrepta spre loviturile de la 11 m, admiratoarele au fost la un pas să pătrundă pe teren și să-și manifeste înfocata lor pasiune, rupând tricourile, ba chiar și șorturile starurilor PDL. Aici s-a auzit fluierul energic al arbitrului, care a eliminat intrusele de sub mesele unde căzuseră alături de unii jucători. Din păcate, au existat și unele incidente regretabile pe perioada partidei, chiar în timpul prelungirilor, adică spre orele 3-4 dimineața, când toată formația lui Mircea Andrei își trăgea ultimele puteri. Atunci fostul președinte Dan Bica a avut proasta inspirație să declanșeze un contraatac, reproșând că la alegerile din Băiculești (unde s-a format el ca jucător politic), partidul a greșit grav că n-a mers pe mâna candidatului pe care el însuși îl recomandase, iar la final PDL a pierdut la doar 6 voturi. Toți ceilalți coechipieri au căzut de acord că Bica face pe deșteptul, dar cum acesta nu era deloc de acord cu asta, ba dimpotrivă, pretindea că face pe prostul, totul era să se termine cu o încăierare generală pe teren. Primul care era să-l altoiască politic a fost primarul Ionel Năftănăilă din Albești, dar pe parcurs a cedat nervos chiar și „căpitanul” Florin Frătică, iar Dan Bica a scăpat teafăr doar datorită fluierului de final al arbitrului, când toată echipa s-a prăbușit aproape fără suflare la vestiare. Antrenamentul susținut vineri noaptea de Mircea Andrei cu aproape întreg lotul portocaliu avea să-și dovedească utilitatea chiar la Convenția în care s-a ales noua conducere a PDL. Unde toată delegația venită din Argeș i-a dat clasă Robertei Anastase, când a văzut dublu numărul de participanți, iar în ce privește voturile obținute de Vasile Blaga ca președinte, acestea au fost apreciate ca fiind suficiente pentru ca acesta să devină și șef al statului, și premier, în același timp. Mihai BĂDESCU

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii