Teatrul Davila a deschis stagiunea 2011 – 2012 mai devreme ca în alți ani. Premiera comediei „Căsătoria”, de N.V. Gogol, jucată pe scena mare a teatrului, sâmbătă seara de la ora 18, a reprezentat un real succes pentru actorii piteșteni. Regia spectacolului a fost asigurată de Matei Varodi, iar scenografia a fost semnată de către Miruna Varodi, fiica regizorului. Costumele au fost realizate într-un timp record, iar decorurile au îmbinat armonios modernismul cu specificul epocii. „Am căutat să păstrăm parfumul epocii și personalitatea personajelor.”, a spus scenografa Miruna Varodi. Actrița Luminița Borta a apărut într-o ipostază inedită, în rolul unei pețitoare de profesie, Fiokla, ce leagă și dezleagă cununii. Agafia Tihonovna, interpretată de Mirela Popescu, este o fată de măritat, cam trecută, dar cu o zestre deloc de neglijat, cu un tată mort și o mătușă (Cristina Caragea) care nu agrează nobilii, în schimb iubește negustorii. Pețitoarea Fiokla îi găsește fetei nu mai puțin de patru pețitori, toți unul și unul: locotenentul de marină Jevakin (interpretat de Puiu Mărgescu), șeful de departament Jumarov (Robert Tudor), un ofițer în rezervă cam uscățiv, Anucikin (Dan Andrei) în căutare de nevastă vorbitoare de franceză și funcționarul Ivan Kuzmici Podkolesin (Cătălin Mirea), un ginere tomnatic, ezitant și înspăimântat de ideea căsătoriei. Pe Podkolesin caută să-l însoare și prietenul acestuia, Kocikariov (Dan Ivănesei), numai că nu e deloc o treabă ușoară căsătoria, mai ales când ginerele fuge pe fereastră exact când aleasa îmbracă rochia de mireasă. Ropotele de aplauze cu care publicul a apreciat calitatea piesei și prestația actorilor au răsunat îndelung și insistent, rechemându-i în mod repetat pe scenă pe protagoniști. Adriana Gândilă




0 Comentarii