Web Analytics
scris miercuri, 25.05.2011

SRI se implică în programul Erasmus cu studenţi străini

Universitatea din Piteşti, în parteneriat cu Serviciul Român de Informaţii, a desfăşurat la finele săptămânii trecute un simpozion având ca temă „Protecţia infrastructurilor critice în contextul mediului actual european şi euro-atlantic de securitate”. Evenimentul a avut loc în Sala de Lectură de la sediul Bibliotecii Centrale Universitare a Universităţii din Piteşti. Au participat reprezentanţi ai administraţiei publice locale, prefectul Gheorghe Davidescu, vicepreşedinta Consiliului Judeţean, Simona Bucura Oprescu, procurorul-şef al DIICOT Argeş, Nicolae Blaga, şeful secţiei Argeş a SRI, colonelul Dan Buşcă, Ion Falcă, şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare, senatorul Şerban Valeca, membru în Comisia de apărare a Parlamentului României, Ion Dobrotă, directorul Fabricii de Combustibili Nucleari de la Mioveni, Anca Alexandrescu, directoarea Autorităţii de Sănătate Publică şi alţii. Au fost prezentate lucrări şi comunicări publice, atât de către ofiţeri din cadrul SRI, cât şi de către cadre didactice ale Universităţii de Stat din Piteşti, vizând problematica protecţiei infrastructurilor critice de nivel naţional şi european. Acest simpozion a reprezentat ultimul modul din cadrul unui proiect Erasmus de module intensive, desfăşurat de către Universitatea din Piteşti, în cooperare cu universităţi din Portugalia, Polonia, Austria, Bulgaria şi Lituania. (Adriana Gândilă)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...