Web Analytics

Sprijin pentru integrarea românilor pe piaţa muncii

de | 8.09.2022 09:31 | Actualitate, Home

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a lansat în consultare publică ghiduri pentru trei apeluri cu o alocare totală de 117 milioane de euro, pentru sprijinirea integrării pe piaţa muncii pentru categoriile vulnerabile. Apelurile au următoarele obiective: sprijinirea calificării profesionale pentru meserii de bază; integrarea persoanelor vulnerabile pe piaţa muncii.
„Pregătim apeluri de proiecte care vor reprezenta o sursă importantă de investiţii în acest sens. Mai concret, ele vor ajuta românii să îşi găsească un loc de muncă, va sprijini perpetuarea meseriilor de bază şi va susţine perfecţionarea serviciilor sociale şi a instituţiilor de pe piaţa muncii. Se acordă o atenţie deosebită tineretului, minorităţilor şi populaţiei rurale”, a transmis ministrul Marcel Boloş.

Citește și: O nouă etapă a acțiunii de dezinsecție la Pitești


Unul dintre apelurile de proiecte vizează „Îmbunătăţirea nivelului de competenţe profesionale şi creşterea gradului de ocupare a şomerilor şi persoanelor inactive în corelare cu nevoile pieţei muncii”. Grupul ţintă cuprinde aproximativ 6.000 de beneficiari, şomeri şi persoane inactive, cu accent pe şomerii de lungă durată, lucrătorii vârstnici (55-64 ani), persoanele cu dizabilităţi, persoanele cu nivel redus de educaţie.
Un alt set de măsuri stabileşte implementarea unor „Măsuri pentru tinerii NEET II – Subvenţionarea locurilor de muncă” şi beneficiază de o alocare de 7 milioane de euro. Proiectele se adresează tinerilor NEETs absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ, cu vârsta între 16-29 ani, cu domiciliul sau reşedinţa în regiunile Nord-Est, Nord-Vest, Vest, înregistraţi şi profilaţi de către Serviciul Public de Ocupare, cu accent pe tinerii NEET din mediul rural şi cei aparţinând minorităţii rome.
Cel de-al treilea apel de proiecte vizează „Stimularea mobilităţii şi subvenţionarea locurilor de muncă pentru şomeri şi persoane inactive, persoane de etnie romă, persoane din mediul rural” din regiunile mai puţin dezvoltate. El va finanţa măsuri de ocupare, stimularea angajatorilor prin acordarea de stimulente financiare (subvenţii) pentru a crea noi locuri de muncă sau a le ocupa pe cele existente cu persoane din grupurile vulnerabile, sprijinirea persoanelor care găsesc un loc de muncă într-o altă zonă/regiune să se adapteze la noul lor mediu, prin acordarea de prime de mobilitate (de instalare şi încadrare) şi de activare.

Articol scris de Simion Cristina

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *