# Cel mai bun spectator-toboşar va primi o tobă africană. Joi, 20 ianuarie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Piteşti, Filarmonica Piteşti organizează un spectacol în premieră absolută în România, susţinut de Paul Luculescu Band, în regia lui Felix Crainicu. Paul Luculescu este şef partidă percuţie la Filarmonica Piteşti. Din trupa lui mai fac parte Alex Sturzu, Marian Micu şi Bogdan Andrei. În cadrul spectacolului de joi, cinci spectatori vor fi invitaţi pe scenă să ,,simtă ritmul’’, să-l susţină pe Paul Luculescu la unul dintre instrumentele de percuţie. Spectacolul de sunet va fi completat de mişcarea scenică a percuţioniştilor, de jocul de lumini şi de interacţiunea cu publicul. Cel mai bun spectator-interpret va primi ca premiu din partea band-ului o djembe, adică o tobă africană. Din programul spectacolului fac parte piese de Steve Reich – “Clapping music”, Hans Brodmann – “Greetings to Hermann”, dar majoritatea vor fi cele compuse de Paul Luculescu însuşi, precum “Kitchen”, “Paper bags”, “Musical pipes”, “Brooms”, “Drums”. (Adriana Gândilă)

Peste 1800 de elevi implicați în proiectul educațional „Construim meserii”
La cea de-a treia ediție a proiectului educațional „Construim meserii”, derulat de Junior...
0 Comentarii