Web Analytics
scris miercuri, 24.12.2014

Spectacol caritabil la Mioveni

Organizația TEAM Mioveni, în parteneriat cu Centrul Cultural Mioveni au organizat vineri, 19 decembrie, spectacolul caritabil „Dăruiește un zâmbet”, în urma căruia au fost strânse fonduri pentru ca patru familii din orașul Mioveni să poată avea sărbători cu adevărat fericite. Pe scenă au urcat soliști vocali, Trupa de Teatru „Clubul Veseliei”, Trupa de Dans „A-Dance”, Trupa „Zen”, în cadrul spectacolului fiind organizată și o tombolă.
De asemenea, în holul Centrului Cultural au fost expuse pentru vânzare și câteva creații origami, precum și alte obiecte făcute manual. Edilul orașului Mioveni, Ion Georgescu le-a transmis tinerilor din TEAM Mioveni un mesaj prin care îi îndeamnă să continue astfel de activități, asigurându-i de întregul sprijin, al său, dar și al Consiliului Local, reprezentat la spectacol de viceprimarul Aurel Costache. D.G.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...