Web Analytics
scris miercuri, 17.06.2015

Soţia administratorului ISJ Argeş a primit una dintre gradaţiile de merit destinate bibliotecarilor

# Alte nemulţumiri la concursul gradaţiilor

Soţia administratorului ISJ Argeş a primit una dintre gradaţiile  de merit destinate bibliotecarilor

Nemulţumirile privind criteriile de acordare a gradaţiilor de merit în acest an sunt departe de a se fi stins. Tot mai multe voci susţin că nu s-a respectat distribuirea unui număr de gradaţii echivalent procentului de 16% din totalul posturilor didactice din judeţ pentru fiecare disciplină de învăţământ. Ba mai mult, că în cazul acordării sporului salarial secretarelor, contabililor şi bibliotecarilor, şefa biroului Salarizare din cadrul ISJ Argeş, Daniela Puiu, ar fi stabilit componenţa comisiilor de evaluare a dosarelor, fără ca acestea să fie însă aprobate şi de Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar. Despre toate aceste aspecte am stat de vorbă cu fostul inspector general adjunct, Constantin Biriboiu, cel care a fost preşedintele comisiei de evaluare la concursul pentru obţinerea gradaţiei de merit.

Preşedintele comisiei de concurs, Constantin Biriboiu: „În anii anteriori s-a depăşit procentul de 16% la anumite discipline”

„Calculele s-au făcut, dar nu se puteau respecta complet pentru că în anii anteriori s-a dat mai mult de 16% la anumite discipline. S-au făcut însă eforturi şi am căutat să atingem acest 16% din numărul total de posturi din judeţ, pentru că nu se putea efectiv. La secretare şi la contabili s-a dat sub 16%, având în vedere cât de mulţi sunt în tot judeţul. Dar comentarii au fost şi vor mai fi. Eu nu am făcut altceva decât să respect metodologia. Sunt convins că nu s-au făcut lucururi de altă natură. Eu unul nu am nicio teamă. Oricine ar fost acolo i s-ar fi pus în cârcă ceva. Consider că şi dna Puiu, care a coordonat concursul de evaluare a dosarelor la personal didactic auxiliar, şi-a făcut datoria şi a respectat metodologia. Suntem oameni, putem să mai şi greşim”, ne-a spus Constantin Biriboiu. Cât despre faptul că până şi soţia administratorului ISJ Argeş, Florin Pandele, care e bibliotecară la Colegiul „Zinca Golescu”, a obţinut o gradaţie de merit, fostul adjunct al ISJ Argeş ne-a declarat: „Dacă lucrează el la Inspectorat, ea nu trebuie să ia gradaţie niciodată, nu trebuie să concureze pentru o gradaţie de merit? Se comentează mult, dar documentele vorbesc. Există dosarele candidaţilor, care se pot verifica oricând”.
I.H.B.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...