Noul dosar a fost disjuns din vechiul dosar 4629/280/2020, în care era acuzat că a omis să sesizeze un jaf de proporții din pădurile județului
În acel dosar fusese achitat pentru… prescrierea faptei
Una dintre păgubite s-a constituit parte civilă, cealaltă e parte vătămată
Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a pronunțat marți, 6 iunie, în legătură cu un proces care vizează, în fond, mai multe infracțiuni silvice. Concret, Curtea a respins apelul declarat de inculpatul Podeanu Georgel împotriva sentinţei penale nr. 374 din 22 februarie 2023, pronunţate de Judecătoria Piteşti, în dosarul nr. 4629/280/2020.
Apel respins. Podeanu Georgel voia să-i „curgă” și lui mai repede prescripția…
„În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe apelant la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă” – se mai arată în pronunțarea Curții de Apel Pitești.
Despre ce este vorba? Georgel Podeanu, tatăl secretarei directorului general al Direcției Silvice Argeș, Armand Chiriloiu, ceruse: „Vă rog să admiteți apelul, să schimbați în parte sentința, în sensul încetării procesului penal și cu privire la faptă (instigare la tăiere fără drept de arbori)”. Practic și pe scurt, Podeanu a cerut reducerea termenului de prescriere a pedepsei, pentru că – spunea el – „calitatea de personal silvic reprezintă doar o cauză de majorare a limitelor de pedeapsă stabilită de lege pentru infracțiunea de care am fost acuzat, iar nu o infracțiune autonomă de sine-stătătoare/independentă pentru ca instanța să raporteze la limitele majorate pentru determinarea termenului de prescripție”.
Prin urmare, Georgel Podeanu și-a „calculat” că pedeapsa lui ar fi trebuit să fie deja prescrisă, așa cum s-a întâmplat, practic, în cazul celorlalte infracțiuni comise de colegii săi întru jaf din dosarul 4629/280/2020. Iar socoteala celui învinuit de instigare fără drept de arbori era următoarea: „Termenul de prescripție este de 8 ani și a început să curgă de la 11.06.2014 și s-a împlinit la 11.06.2022”.
Instanța, cum spuneam, i-a respins însă apelul.
Citește și Sorin Balaş, lupul pus paznic în… Comisia de urbanism a Piteştiului
Șeful Ocolului Silvic Pitești a omis să sesizeze autoritățile! În definitiv, era doar un jaf, nu?…
Ca să înțelegeți mai bine, stimați cititori, vom reaminti de la ce a pornit totul. Pe scurt, în dosarul respectiv (4629/280/2020) Sorin Balaș, în calitate de șef al Ocolului Silvic Pitești, a fost inculpat pentru că nu a sesizat autoritățile competente – nici măcar Direcția Silvică Argeș, parte vătămată! – despre comiterea mai multor infracțiuni, printre care și cele de tăiere fără drept și furt de arbori.
Pe 17 mai a.c., la Curtea de Apel Pitești, s-a judecat apelul, printre intimații apelanți fiind și inculpatul Sorin Balaș. Alături de acesta, au mai fost trimiși în judecată și alte două persoane: Georgel Podeanu, angajat în cadrul ocolului silvic (despre care am făcut deja referire), și Gheorghe Zărescu, administrator al unei societăți comerciale.
Judecătoria Pitești a dispus, pe 22 februarie a.c., încetarea procesului penal față de Sorin Balaș, șeful Ocolului Silvic Pitești, pentru… prescrierea faptei. Și față de Georgel Podeanu instanța a dispus încetarea procesului penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. În schimb, s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea judecăţii cu privire la săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de instigare la tăiere fără drept de arbori, în formă continuată.
Vă reamintim că dosarul a luat naștere după ce mai multe persoane au făcut plângeri penale împotriva reprezentanților Ocolului Silvic Pitești precizând că, în perioada 2013-2015, angajați ai acestui ocol au întocmit în numele lor mai multe cereri de marcare arbori, în baza cărora au fost făcute exploatări de material lemnos, de care însă persoanele vătămate nu au avut cunoștință și de pe urma cărora nu au primit niciun venit.
În 2015, în urma rezilierii contractului de prestări servicii cu Ocolul Silvic Pitești, au avut loc două controale în suprafețele de pădure pe care acestea le dețin (în UP IV Micești – Cantonul 11 Purcăreni și Cantonul 12 Ciumești, conform rechizitoriului), fiind identificați în total 152 arbori tăiați ilegal, precum și infracțiunile conexe de fals, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată, abuz în serviciu și delapidare, infracțiuni tăinuite de șeful ocolului silvic. Prin urmare, Sorin Balaș a fost trimis în judecată la 13 martie 2020 de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru infracțiunea de omisiune a sesizării.
Fapta penală, aflată după mai bine de trei luni! La fața locului, 152 de cioate!
Hai să vedem acum de ce a omis Sorin Balaș să sesizeze un asemenea jaf al subordonaților săi. Și ca suspect, dar și în calitate de inculpat în dosar, el a declarat că nu a sesizat organele de poliție și nici unitatea de parchet – cităm din rechizitoriu – „deoarece știa că la data efectuării respectivelor controale, persoanele vătămate, C.C.I. și D.L.M., depuseseră deja o plângere penală cu același obiect”. Numai că „apărările inculpatului sunt infirmate de faptul că plângerea numitelor C.C.I. și D.L.M. este datată 06.07.2015, fiind înregistrată la 23.09.2015 la IPJ Argeș, iar infracțiunea în cauză a fost constatată în luna aprilie 2015, așa cum rezultă din actele de control depuse la dosarul cauzei, astfel încât organele de urmărire penală au fost în imposibilitate de a cunoaște fapta penală și de a efectua cercetări corespunzătoare timp de peste trei luni” – se arată în rechizitoriu.
În trei luni, la fața locului nu mai era nici rumegușul… Doar cioatele! 152 de cioate!
În 2015, „nu se practica formularea de sesizare la orice constatare a prejudiciilor”.Era, așa, mai lejer cu tăiatul și cu furatul…
La dosarul cauzei, mai apare un document semnat de șeful cel mare al Direcției Silvice Argeș, Armand Chiriloiu, menit dacă nu să-l „scoată” într-un fel pe subordonatul său Sorin Balaș din problema „jafului omis”, măcar să fie acolo, pentru trecerea timpului… Este, de fapt, o adresă a lui Armand Chiriloiu, la solicitarea lui Sorin Balaș din 09.02.2021. „Vă comunicăm că la nivelul anilor 2014-2015 nu se practica de către Direcția Silvică Argeș sau Ocoalele Silvice din subordine formularea de sesizare la orice constatare a prejudiciilor produse prin fapte ce pot fi calificate ca infracțiuni, numai în situații în care existau indicii certe privind implicarea personalului silvic la anumite infracțiuni.
Prejudiciile constatate se recuperau de la pădurari (gestionarii cantoanelor) prin angajament de plată scris și asumat prin semnătură, nemaifăcându-se sesizări organelor abilitate. În urma Raportului nr. 3790/06.06.2016, cuprinzând sinteza discuțiilor din ședințele de lucru din 17-20.05.2016, purtate între RNP ROMSILVA și IGPR, s-a impus șefilor de ocoale obligația de a sesiza oficiile juridice ale direcțiilor, în vederea formulării de plângere penală la organele abilitate pentru fapte de tăiere” – după cum comunică Armand Chiriloiu.
Ce vrea să spună, de fapt, „autorul”? Că în 2015, când a fost comis jaful din cele două cantoane, „nu se practica sesizarea la orice constatare a prejudiciilor produse”, decât dacă existau indicii certe privind implicarea pădurarilor la tăieri. Or, de unde indicii clare, că pădurea e mare, nu prea se aude și nu se vede nimic, uneori nici pasărea?!… Drujbele? Ce drujbe, hai, dom-le, fii serios!…
Noi știm că o hotărâre internă cum este cea de la Direcția Silvică Argeș, cu „nu se practica formularea sesizării”, nu putea bătea niciodată o lege. Ori, legea exista și era limpede! Cităm din jurisprudență: „Considerată uneori o formă particulară de nedenunţare, infracţiunea de omisiunea sesizării constă în neîndeplinirea obligaţiei pe care o are un funcţionar public de a anunţa organele penale cu privire la săvârşirea unei fapte în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte atribuţiile. Infracţiunea reprezintă mai degrabă o excepţie de la regula potrivit căreia înfăptuirea justiţiei este doar în sarcina organelor judiciare, justificată, de data aceasta, prin calitatea subiectului activ, a cărui conduită este apreciată mai sever în raport cu orice alt cetăţean.
Infracţiunea are corespondenţă cu art. 263 C. Pen. din 1969 („Omisiunea sesizării organelor judiciare”), fiind reconfigurată de legiuitor cu privire la limitele de pedeapsă şi la varianta agravată”. În Noul Cod Penal e formulată astfel: Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei – Omisiunea sesizării – (1) „Funcţionarul public care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă”.
Dintr-un dosar alt dosar răsare…
Mai departe? Sunt multe de spus. Și, da, există și un „mai departe”. Din dosarul acestui jaf la care facem referire (4629/280/2020), a fost disjuns, cum spuneam, un alt dosar penal: 3135/280/2023. Obiectul dosarului: infracțiuni la regimul silvic. Una dintre păgubite s-a constituit parte civilă, cealaltă e parte vătămată. Inculpații sunt aceiași: Podeanu Georgel, Zărescu Gheorghe și Balaș Sorin Marius, șef al Ocolului Silvic Pitești.
Cauza va fi judecată miercuri 14 iunie, la Judecătoria Pitești. La prima înfățișare, pe 5 aprilie, instanța s-a pronunțat astfel: „Conceptarea şi citarea în calitate de inculpaţi a numiţilor Zărescu Gheorghe si Balaş Sorin Marius, având în vedere că în dosarul disjuns instanţa s-a pronunţat numai cu privire la incidenţa prescripţiei în raport cu faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, nu şi cu privire la acţiunea civilă care a fost formulată faţă de toţi inculpaţii, din eroarea compartimentului registratură aceştia nefiind conceptaţi şi citaţi în prezentul dosar”.
Citește și Se impune DEMITEREA directorului D.S. Argeş, Armand Chiriloiu
0 Comentarii