Web Analytics

articol scris miercuri, 18 martie 2026

Când e vorba de bani publici, nu e nimic de ascuns!

A rămas ca-n tren scandalul cu unii operatori de transport județean care, cu toată megaafacerea încheiată în vara anului trecut, au recurs și la ciupeală, luând bani de la elevi ca să-i ducă la școală, în condițiile în care statul plătește aceste sume! La sfârșitul lui ianuarie, când deja se primiseră mai multe reclamații pe această temă, legate în special de firma C&I Grup Internațional SRL, Marius Nicolaescu, vicepreședinte al Consiliului Județean, a anunțat că va sesiza organele competente. Am trecut de jumătatea lui martie și organele, care vor fi fost ele, au rămas „sesizate”… Nu s-a auzit că ar fi fost sancționat cineva cu ceva, chiar dacă faptele sunt evidente: banii au fost luați de la copii pe bilete, deși ei au abonamente decontate prin Ministerul Educației.

Nici Marius Nicolaescu n-a mai suflat o vorbă despre asta. E-adevărat, C.J. Argeș, ca autoritate contractantă, trebuie să primească un raport de la organele abilitate, care vor fi fost ele, în legătură cu măsurile luate la adresa operatorilor în culpă, dar noi nu am aflat dacă există așa ceva și nici dacă vicele C.J. Argeș a făcut vreo informare pe această temă. O așteptăm, deci, pentru că, până la urmă, e vorba despre bani publici, prin urmare n-ar trebui să fie nimic de ascuns.
În ianuarie, odată cu scandalul legat de banii luați copiilor, consilierul județean Ionela Iancu „detonase” și o altă practică ilegală a operatorilor: abonamente duble emise, pe trasee fragmentate, pentru același elev, sub același CNP, cu scopul de a lua bani în plus de la Ministerul Educației. Pentru că auzise că la Contabilitatea Inspectoratului Școlar a fost „un mare scandal” pe această temă, d-na Iancu a solicitat, în baza Legii 544, informații legate de subiect, dar până luni, 16 martie, de la această instituție nu a auzit decât greierii… Noi am avut, însă, mai mult noroc, pentru că, în seara aceleiași zile, „generalul” Dumitru Tudosoiu ne-a oferit câteva explicații.

Șeful Școlii argeșene recunoaște că a existat o sesizare privindu-l pe un copil care călătorea de acasă, de la Bălilești, la „Iulia Zamfirescu” Mioveni, și că fuseseră emise două abonamente pe numele lui, ambele cu școala menționată, numai că pe un abonament era trecut Bălilești, iar pe celălalt altă comună, ca și cum elevul avea două domicilii. Trebuiau, deci, făcute două deconturi, dar nu s-a întâmplat asta. După o anchetă rapidă a Inspectoratului, s-a stabilit că „a fost o greșeală când au dat datele, iar companiile de transport au emis fiecare câte un document de călătorie”. Dumitru Tudosoiu îi va răspunde la solicitare și d-nei consilier județean, mai ales că – după cum a precizat – a fost o greșeală umană, că nu e nimic de ascuns. Păi, da, cum spuneam, când e vorba despre bani publici, nu e nimic de ascuns!

Citește și C.J. Argeș „ceartă” firmele de maxi-taxi care cer bani pe transportul elevilor. Amenințări cu rezilierea contractelor

Citește și Prima „breşă” recunoscută de C.J. Argeş în megaafacerea transportului judeţean

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

România își întărește apărarea împotriva dronelor. Ministrul Apărării anunță când vor ajunge noile radare

România va primi începând din 2027 noi sisteme radar care vor permite detectarea mai rapidă a dronelor ce se apropie […] Citește!

Controale de amploare în spitalele și clinicile private din România: Ministrul Sănătății trimite echipe de verificare în 13 orașe

Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pregătesc o serie de controale în aproximativ 25 de unități […] Citește!

BNR

BNR menține dobânda-cheie la 6,50%. Ce se întâmplă cu ratele românilor la credite

Banca Națională a României (BNR) a decis să păstreze dobânda de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, în […] Citește!

Un român de 52 de ani a fost găsit mort în mașina sa, în fața unui spital din Italia. Bărbatul nu avea adăpost

Un român în vârstă de 52 de ani a fost găsit mort în mașina în care locuia, parcată în apropierea […] Citește!

Marele premiu la Loto 6/49, de aproape un milion de euro, a fost câștigat. Cât a costat biletul norocos

Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 5,2 milioane de lei, a fost câștigat joi, 12 noiembrie 2026. […] Citește!

Al doilea deces provocat de gripă în România, în sezonul 2026–2027. Peste 68.000 de infecții respiratorii într-o săptămână

Un nou deces asociat gripei a fost raportat în România, numărul total al persoanelor care au murit din cauza virusului […] Citește!

Vicepreședintele CSM Claudiu Sandu îl critică pe Nicușor Dan pentru poziția față de abuzurile reclamate în justiție

Procurorul Claudiu Sandu, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), l-a criticat pe președintele Nicușor Dan după ce acesta a […] Citește!

George-Simion-presedinte

George Simion anunță un protest în fața Primăriei Capitalei, după ce Ciprian Ciucu a refuzat avizarea mitingului AUR

Liderul AUR, George Simion, a anunțat organizarea unui protest sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 10:00, în fața Primăriei Capitalei. […] Citește!

Ce mesaj i-a transmis MM Stoica lui Gigi Becali

Mihai Stoica a reacționat după despărțirea de FCSB! Oficialul a transmis un mesaj public la scurt timp după ce FANATIK […] Citește!

Mihai Stoica merge la Rapid? Verdictul „Oracolului din Bălcești”!

Mitică Dragomir i-a propus lui Mihai Stoica să meargă la Rapid, deoarece acolo ar avea parte de liniște din partea […] Citește!

„Numai el îl poate înlocui pe Mihai Stoica” Dumitru Dragomir spune pe cine ar trebui să aducă FCSB

A fost o zi de mare impact la FCSB! MM Stoica, președintele Consiliului de Administrație, a luat decizia să plece, […] Citește!

Schimbare importantă la CFR Călători: restricții temporare la cumpărarea în avans a biletelor de tren

Românii care intenționează să călătorească cu trenul în luna decembrie trebuie să fie atenți la o modificare temporară a regulilor […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete