Web Analytics
scris miercuri, 25.01.2012

Simpozion despre Unire la Conacul Goleştilor

Luni, în 23 ianuarie, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești a organizat, în salonul de iarnă al Conacului Goleștilor, simpozionul județean cu tema „Goleștii și Unirea”. La eveniment au participat specialiști ai muzeului, reprezentanți ai Asociației Veteranilor din România – filiala județului Argeș, ai Asociației județene Argeș „Basarab I” a cadrelor militare în rezervă și în retragere, ai filialei județene Argeș „Cultul Eroilor”, precum și elevi ai școlii „Radu Golescu” din Golești. Dintre lucrările prezentate, au fost: „Contextul extern al Unirii Principatelor”, „Goleștii și Unirea”, „Contextul intern al realizării Unirii”, „Cuza – artizanul modernizării armatei române”, „Alexandru Ioan Cuza – domnitorul Unirii”. La finalul manifestării, participanții au jucat Hora Unirii în fața conacului.
Adriana Gândilă

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită