Web Analytics
scris joi, 14.05.2015

Simpozion de excepţie la Curtea de Argeş despre Mormântul 10 de la Biserica Domnească

Un eveniment  cultural de excepţie a avut loc miercuri după amiaza în sala multifuncțională a Muzeului Municipal Curtea de Argeș.
În cadrul Clubului Iubitorilor de Cultură, a avut loc simpozionul istoric „Mormântul 10 din Biserica Sfântul Nicolae”. La eveniment a luat parte cunoscutul istoric medievist, prof. Constantin Rezachevici, dar şi alţi istorici care au susținut prelegeri foarte interesante despre mormântul 10 din Biserica Domnească, printre care: doamna Carmen Oprescu, profesor specialist în istoria artei, Emanuela Cernea, specialist în artă medievală, profesorul Radu Vergatti, doctor în istorie la Universitatea Bucureşti şi Adrian Ioniţă, arheolog și specialist al Grupului Genesis, cel ce s-a ocupat de expertizele efectuate asupra mormântului cu numărul 10 din locaşul de cult, mentorul Clubului Iubitorilor de Cultură, acad. Gheorghe Păun dar nu și în ultimul rând  directorul Muzeului Municipal Curtea de Argeş, dl. Ştefan Dumitrache.
Biserica Domnească de la Curtea de Argeş adăposteşte şi 13 morminte ale domnitorilor munteni. „Extrem de interesantă este piatra acestui mormânt 10, pentru că e o piatră neobişnuită zonei noastre, pe care avem însemne care ţin de ezoterismul creştin, cum este arborele vieţii, aparţinând ezoterismului bizantin, avem o cruce templieră, avem un soare cu 24 de raze, avem un cerc cu patru triunghiuri echilaterale, care ne dau 12 puncte pe acest cerc, putând reprezenta cei 12 Apostoli, cele 12 Triburi ale lui Israel, dar şi cele 12 zodii”, a spus Ştefan Dumitrache, directorul Muzeului Municipal Curtea de Argeş.
Unii dintre cercetători susţin că voievodul îngropat la Curtea de Argeş ar putea fi unul dintre fiii lui Basarab I. S-a apreciat că acesta ar fi murit la vârsta de 40 ani, cam între 1340-1350, că ar fi avut ochii, părul şi tenul închise la culoare şi că ar fi fost de religie catolică. Alţii nu renunţă la ideea că Basarabii întemeietori de neam şi ţară ar fi fost de origine cumană, nu occidental europeană. Oricum, persistă misterul de ce mormântul acestuia a fost atât de ascuns şi ce semnifică inscripţia de pe un inel găsit în mormântul său, similar ca aspect cu cel al Prinţului Negru al Angliei, contemporan cu domnitorul român.

Istoricul Constantin Rezachevici: „Nu ne putem da seama cine se află cu adevărat în mormânt”

Istoricul Constantin Rezachevici a afirmat că: „Nu este interesant numai mormântul 10, trebuie să avem în vedere toată biserica şi omonima ei din Moldova, Biserica Sfântul Nicolae de la Rădăuţi, unde sunt înmormântaţi primii voievozi ai Moldovei. S-au făcut expuneri, dar nu trebuie crezut tot ceea ce s-a tipărit. Nu se ştie cu precizie cine se află în mormânt dar, cu siguranţă, este un voievod ortodox, nu catolic cum se zvoneşte pe diferite site-uri sau în diferite cărţi. Din păcate, pe piatra cu decor bizantin, din anul 1340, scrisul e indescifrabil. În anul 1920 a fost deschis mormântul şi atunci au descoperit în el un cavaler în costum occidental. Acesta a fost punctul de pornire spre legătura dintre Vlaicu Vodă şi cel din mormânt. S-a umblat şi nu s-a umblat bine, deoarece acum au rămas doar oasele, fără îmbrăcăminte şi încălţăminte. Deci, nu ne putem da seama cine se află, cu adevărat, în mormânt”.
Cu ocazia acestui simpozion, tot la Muzeul Municipal Curtea de Argeș a putut fi admirată o expoziţie a pictorilor locali, printre care: Elena Stoica, profesoara din Corbeni deja cunoscută tuturor grație copiilor de la cercul de pictură pe care l-a inițiat și pe care îl conduce de atâția ani, pictorița Yasmina Moscovici,  Cucu Ureche – grafician de seamă al județului nostru, Mihai Chițu. Andrei Bălan

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită