Săptămâna în curs a fost foarte intensă din punct de vedere al activităţii pentru Camera Deputaţilor, această Cameră a Parlamentului adoptând mai multe proiecte de lege foarte importante. După cum spune deputata Simona Bucura Oprescu, „un proiect de lege cu consecinţe directe în ceea ce priveşte administraţia la nivel local şi judeţean a fost cel privind reforma electorală. Primarii vor fi aleşi într-un singur tur de scrutin, în vreme ce preşedinţii de consilii judeţene vor fi aleşi prin vot indirect, de către consilierii judeţeni, cu majoritate simplă. Din 2008 până în 2012, preşedinţii de consilii judeţene au fost aleşi prin vot direct al cetăţenilor, la fel ca primarii. Camera Deputaţilor a adoptat un alt proiect important, cel privind finanţarea campaniilor electorale, aşa încât va creşte gradul de transparenţă privind cheltuirea banilor în alegeri şi vor fi evitate derapajele electorale. Noua lege încurajează competitorii electorali să declare toate sumele cheltuite şi închide porţile pentru înţelegeri obscure între politicieni şi mediul de afaceri”. M.S.

PNL și-a schimbat statutul. Cum vrea Bolojan să transforme partidul
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, 12 iulie, modificarea Statutului partidului;...
0 Comentarii