Web Analytics
scris joi, 22.10.2015

Simona Bucura Oprescu i-a cerut ministrului Transportului să îi spună când vor începe lucrările la autostrada Piteşti-Sibiu

Deputatul Simona Bucura Oprescu a făcut o interpelare pe adresa ministrului Transporturilor, Iulian Matache, privind construcţia autostrăzii Piteşti – Sibiu. Fiind vorba despre un obiectiv major pentru Argeş şi pentru România, deoarece acest tronson va lega, practic, zona de est a ţării şi chiar România însăşi de Europa Occidentală, interpelarea are drept scop evaluarea stadiului în care se află proiectul. Parlamentarul argeșean i-a cerut printre altele ministrului să îi precizeze situația actuală a proiectului, când anume va fi gata revizuirea studiului de fezabilitate și când vor începe efectiv lucrările. „Construcţia autostrăzii Piteşti-Sibiu ar duce la o dezvoltare a sectorului turistic în zona de nord a Argeşului, în Vâlcea şi în Sibiu, iar transportatorii ar avea, de asemenea, o rută mai scurtă şi mai directă, deci mai eficientă din toate punctele de vedere, pentru a trece dintr-o parte în alta a Carpaţilor. Tocmai de aceea consider că proiectul autostrăzii Piteşti-Sibiu este, poate, cel mai important privind infrastructura din ultimii ani şi trebuie să fie tratat ca atare”, spune Simona Bucura Oprescu în interpelare. D.G. 

Simona Bucura Oprescu i-a cerut  ministrului Transportului să îi spună când vor începe lucrările la autostrada Piteşti-Sibiu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...