Mănăstirea Cetățuia se află așezată pe un pisc muntos, departe de lumea dezlănțuită. Pe Valea Dâmboviței, între Târgoviște și Câmpulung, se află un deal înalt numit ”Dealul Cetățuia” sau ”Dealul lui Negru Vodă”. Pe versantul abrupt al dealului, în partea de sud-est, ca și pe valea pârâului Cetățuia, a existat una din cele mai vechi vetre isihaste românești, între secolele XIII și XVIII, aici s-au nevoit mulți sihaștri cu viață sfântă, ale căror nume nu se mai cunosc. Mănăstirea Cetățuia Negru Vodă este renumită, atât pentru Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului și pentru Izvorul Vindecător, care picură în altarul bisericii doar câteva luni pe an, cât și pentru moaștele Sfântului Cuvios Ioanichie Schimonahul, ce își așteaptă canonizarea din partea Sfântului Sinod chiar în această lună, pe 26 iulie și la Câmpulung, după ce canonizarea fusese proclamată odată cu ridicarea Episcopiei Argeșului și Muscelului la rang de Arhiepiscopie.
Ioanichie a trăit în peștera sa mai bine de 30 de ani, vreme în care acesta nu a văzut chip de om
Urmând marilor ”sfinți zăvorâți”, care se zideau pe ei înșiși în chilii sau peșteri, lăsând doar o mică deschizătură pentru primirea puținei hrane sau a Sfintei Împărtășanii, au apărut sihaștrii ”nebuni pentru Hristos”, numiți de localnici și ”chilioți”, de la cuvântul ”chilie”. Un astfel de sfânt ”zăvorât” a fost și Sfântul Cuvios Ioanichie Schimonahul, care s-a nevoit pe Valea Chiliilor în primele decenii ale secolului al XVII-lea. Sfântul Cuvios Ioanichie este unul din cei mai renumiți sihaștri ce s-a nevoit pe Valea Chiliilor în primele decenii ale secolului al XVII-lea. Râvnind fericitei vieți pustnicești și arzând pentru dragostea lui Hristos, Sfântul Ioanichie a trăit în peștera sa mai bine de 30 de ani, vreme în care acesta nu a văzut chip de om, numai ucenicul său aducându-i pâine și apă, o dată pe săptămână. Din pricina inaccesibilității locului, ucenicul îi dădea hrana coborând-o, până la gura peșterii, într-un coș legat cu sfoară. Tot prin ucenicul său credincios, egumenul de la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung îi trimitea, din când în când, Sfinte Taine spre Împărtășire. Cum s-a nevoit acolo schimonahul Ioanichie, câte ispite a răbdat și la ce măsură duhovnicească a ajuns, singur Dumnezeu știe. Sfântul Ioanichie, în urma marilor sale nevoințe pentru Hristos, și-a cunoscut dinainte sfârșitul său, astfel încât și-a săpat singur mormântul în peștera în care a viețuit. Apoi, culcându-se în mormânt, și-a dat sufletul în mâinile Domnului, iar peștera a rămas părăsită vreme îndelungată. Cu trecerea anilor, numele Sfântului Cuvios Ioanichie s-a uitat, iar peștera lui s-a părăsit din cauza muntelui abrupt. În primele decenii ale secolului al XX-lea, coborându-se egumenul schitului cu o frânghie în peșteră, a descoperit osemintele întregi ale acestui mare sihastru, așezate cu bunăcuviință în fundul peșterii. Erau galbene, binemirositoare și acoperite cu o pânză de păianjen. Deasupra mormântului erau săpate în piatră aceste cuvinte: ”Ioanichie Schimonah, 1638”.
Descoperirea sfintelor moaște
Monahului Pimen Bărbieru, ajuns stareț al Mănăstirii Cetățuia pentru evlavia și smerenia de care a dat dovadă, i se va rândui să trăiască o minune. Ca urmare a râvnei spre cele sfinte, înainte de Postul Mare, părintele Pimen hotărăște să petreacă cele 40 de zile într-una din peșterile Muntelui Cetățuia, urmând astfel marilor nevoitori de odinioară. Părintele Pimen pătrunde în anul 1944 într-o peșteră cu bună mireasmă, aici unde se aflau, neatinse de stricăciune, plăcute la vedere și frumos mirositoare, moaștele Sfântului Schimonah Ioanichie, adormit în Domnul la anul 1638. Moaștele au fost mutate, cu mare evlavie în biserica mănăstirii. Acestea sunt singurele moaște întregi ale unui sfânt cuvios român din secolul al XVII-lea păstrate până în zilele noastre. După descoperirea acestora, rămășitele Cuviosului Ioanichie au fost aduse din peșteră în Mănăstirea Cetățuia și înhumate cu mare grijă, după o cuvenită slujbă, în așteptarea canonizării ce va urma. În anul 1997, la mutarea cimitirului într-o latură a curții, actuala obște monahală a găsit osemintele în aceeași stare plăcut mirositoare. Sfintele Moaște au fost spălate și unse cu mir, după care au fost reînhumate într-o raclă, așteptându-se în continuare hotărârea Sfântului Sinod.
În anul 2009 s-a proclamat canonizarea lui Ioanichie de Muscel
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în anul 2009: ”De acum înainte și în veci, Sfântul Cuvios Ioanichie, Schimonahul din Sihastria Valea Chiliilor, cu zi de prăznuire pe 26 iulie, să fie numărat între sfinții Bisericii și să fie pomenit și cinstit cu cântări de laudă în ziua lui de prăznuire. Poruncim de asemenea, în Duhul Sfânt, ca viața, slujba și icoana lui să fie primite cu evlavie de preoții, monahii și credincioșii Bisericii noastre”.
”Cine poate spune, Părinte, care a fost lucrarea ta cea duhovnicească, ascuns fiind treizeci de ani în adâncimile peşterii din Valea Chiliilor? Dumnezeu Atotştiutorul a numărat mulţimea virtuţilor pe care le-a împlinit, aşezându-te în odihnă veşnică, în ceruri, iar noi, pe pământ, minunându-ne de răbdarea ta, te lăudăm şi cinstim sfintele tale moaşte.” (din Vecernia Mică)
”Pomenirea Cuviosului Ioanichie ne revarsă astăzi în suflete mireasmă duhovnicească şi bucuria întâlnirii cu Dumnezeu, căci minunatul părinte s-a ostenit în toată viaţa sa urmând lui Hristos şi sălăşluind în peştera din Valea Chiliilor. Pentru aceea, după îndelungi nevoinţe, a fost aşezat în lumina cea necreată a Împărăţiei Cerurilor, de unde se roagă să primim şi noi milă şi har de la Dumnezeu, Cel ce este minunat întru Sfinţii Săi.” (ditren Stihirile de la Litie)
M.I.
0 Comentarii