# Cum se trag sforile în războiul pentru şefia Universităţii Piteşti. Apele spumegă și dau în clocot la Universitatea Pitești o dată cu apropierea termenului la care va fi ales noul rector, operațiune rezultată în urma modificărilor aduse prin noua Lege a educației. Cum se știe, actualul rector, Gheorghe Barbu, urmează să nu mai candideze, fapt care a dat practic startul unei bătălii dure între mai multe cadre universitare, grupate pe sfere de influență, dornice să ocupe marele os, pardon, post rămas vacant. Formal, totul va fi decis în urma unor alegeri la care vor participa toate cadrele titulare ale instituției, la care se adaugă și studenții din consiliile facultăților și Senatul Universității. Am spus formal, pentru că asta este procedura legală. Practic însă, în culise se dau deja lupte crunte între cei interesați, cu „efecte speciale” și celelalte ingrediente din tacâmul unor alegeri de la care până și politicienii, mari artiști în sforării, ar avea multe de învățat. Cum spuneam și săptămâna trecută, miza este enormă la Universitate, iar interesele pe măsură, astfel încât întreg războiul universitar pentru putere se dă fără menajamente. Până vom intra în spectaculoasele amănunte de culise, un singur lucru ar fi de rezumat. Că în scenă este pusă de fapt o confruntare aspră între gruparea conservatoare de conducere, formată din actualii șefi care țin cu dinții să-și păstreze puterea, influența și, bineînțeles, privilegiile, și o grupare reformatoare, care atacă organizată pe falange, ca oștile lui Alexandru Macedon și care și-ar dori o schimbare a mentalităților și a modului de lucru în Universitate. A rezultat, după cum vom încerca să deslușim mai jos, o minunată încrengătură academică, în care sforile se trag mai vârtos decât la teatrele de păpuși.
Pentru a se înțelege mai bine cum se așează terenul pe care se vor desfășura ostilitățile, n-avem încotro și trebuie să dăm și câteva amănunte tehnice. Nu multe, să nu vă plictisim, ci doar atâtea câte trebuie. Data fixă a alegerilor pentru funcția de rector nu s-a stabilit încă exact, dar se știe că va fi plasată undeva în intervalul 20-26 februarie. Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 7 februarie, timp în care, cum spuneam, se trag sfori, se fac și se desfac alianțe. La alegerile propriu-zise urmează să participe peste 450 de cadre didactice titulare, la care se vor adăuga alți circa 150 de studenți incluși în consiliile facultăților și în Senatul Universității, ceea ce înseamnă un total de votanți de aproximativ 600 de persoane. Lume multă, deci sarcină grea de convins pentru toți candidații care vor intra în competiție. Sigur, nu e musai să participe la vot toată lumea, dar dacă nu se adună minimum două treimi din total, scrutinul se va repeta. De asemenea, dacă niciun candidat nu va obține minimum jumătate plus unu din numărul total de voturi puse la bătaie, se va organiza și un al doilea tur, cu primii doi clasați. În esență nu este o procedură foarte grea, tehnic vorbind, dar devine grea când în joc intervine mașinăria de interese. Din câte am aflat, sunt ceva semne că pentru marea votare există lucruri care orbecăie prin ceață, fapt care alimentează suspiciunile privind corectitudinea în care se va derula scrutinul. De pildă, buletinele de vot nu vor avea decât o singură ștampilă de control, fără alte elemente de siguranță, astfel încât lumea se întreabă deja dacă nu se pot scoate la o adică 1000 de buletine, în loc de 600 câte trebuie, cu voturile „servite”, cam cum își fac studenții subiecte „servite” la examene. Un alt factor neclar este și dacă la numărătoarea finală a voturilor vor avea acces, direct sau prin reprezentanți, și candidații participanți, pentru a se putea convinge de corectitudinea acesteia. S-a format, ce e drept, o comisie electorală care va supraveghea totul, însă deja se spune că aceasta a fost înțesată de oameni apropiați actualei conduceri. Și atunci, dacă aceasta nu este supravegheată concomitent și de toți ceilalți candidați, pare justificată teama apariției unor jocuri partizane, ca să nu spunem pe şleau mânării. Oricum, pe aceste teme delicate legate de securitatea votului și corectitudinea numărătorii, disputele sunt deja foarte fierbinți, oricând putând apărea scântei, ba și flăcări oxiacetilenice, ca la aparatele de sudură. Una peste alta, sunt destule elemente de neîncredere legate de procesul tehnic de votare, care, în cazul că nu vor fi lămurite corect, vor pune și mai mult gaz pe focul unor alegeri care se anunță deja dinamită curată.

La vremuri noi, tot noi

Să intrăm acum mai în profunzimea ițelor care se împletesc între taberele rivale. Până acum există deja patru candidați pentru funcția de rector, care, chiar dacă nu și-au depus oficial candidaturile, cu siguranță că o vor face. Este vorba despre prof.univ.dr Gheorghe Șerban, prorector pe probleme de cercetare științifică, prof. univ. dr. Ionel Didea, directorul Departamentului de Drept și Administrație Publică, conf. univ. dr. Mihai Brăslașu, directorul Departamentului de Științe și Metodici Aplicate și prof.univ.dr. Geanina Cucu Ciuhan, decanul Facultății de Științe Socio-Umane. Lor este însă posibil să li se mai adauge și alții, fie ca să încurce socotelile altora, fie pentru a-și negocia ulterior diverse avantaje. Să-i luăm pe căprării. Nu mai este un secret pentru nimeni că Gheorghe Șerban este opțiunea preferată de actualul rector Gheorghe Barbu de a-i lua locul, având totodată în spate și aproape întreg angrenajul de șefi ai instituției. Poate vă întrebați ce mai caută Gheorghe Barbu în toată ecuația, câtă vreme va pierde funcția de rector? Caută, și încă foarte bine, să-și mențină și pe mai departe influența sistemică în Universitate, dorindu-și un nou rector care să-i fie fidel pe deplin, la care să se adauge o echipă de conducere la fel de fidelă, împreună cu care să facă jocurile și pe mai departe, fără dificultate. Altfel spus, Barbu se va retrage doar formal din poziția de rector, susținându-l pe Gheorghe Șerban la șefie. Ceea ce, cuplat cu o echipă devotată de prorectori, plus președinte și majoritate lejeră la Senat, să permită actualei conduceri să coordoneze totul, și după alegeri. Este acea grupare conservatoare de care vorbeam la început, care își dorește să funcționeze la fel, cu rolurile nițel schimbate. Pentru asta, strategiile sunt la ordinea zilei, iar oamenii lucrează cât se poate de coordonat, ca să-și încurce cât mai mult adversarii. Prima mutare a lui Gheorghe Barbu a fost să încerce să-i netezească drumul lui Șerban, prin eliminarea celorlalți concurenți. Se spune că atât Ionel Didea, cât și Mihai Brăslașu, au primit propuneri de a se retrage din competiție, la schimb cu o funcție de prorector. Planul n-a mers, pentru că ambii au refuzat ofertele, menținându-se pe poziții. Ca atare, s-au diversificat schemele de lucru. Se poartă în astfel de situaţii metoda candidaţilor „iepuri”, adică lansaţi formal în luptă, doar ca să rupă din voturile adversarilor, ajutând astfel candidatul favorit. Scopul major al grupului de care vorbim este acela ca Şerban să câştige alegerile din prima, deci să ia jumătate plus unu din voturi şi să nu mai fie nevoie de un al doilea tur (situaţie în care concurenţa s-ar putea coaliza, rezultând o întorsătură radicală de situaţie). Aşa se face că în postura de candidat a apărut cu multă vigoare Geanina Cucu Ciuhan. Este însă prea de notorietate în Universitate legătura sa strânsă cu grupul Barbu-Şerban&Co, plus bârfele că are un tată foarte tare în epoleţi, ca oamenii să nu se întrebe dacă doamna decan nu este cumva acel gen de candidat „iepure” de care vorbeam.

Se joacă tare şi la prorectori

Strategia actualilor conducători a mers mai departe şi în privinţa prorectorilor. Patru la număr, dintre care Gheorghe Şerban nu şi-a stabilit clar decât doi: Gheorghe Bănică, pe partea de activităţi didactice şi Dumitru Chirleşan, pe partea de relaţii internaţionale. Ceilalţi doi prorectori urmează să fie cooptaţi ulterior în lot, funcţie de negocieri şi ce avantaje pot aduce după sine la vot. Foarte posibil ca unul dintre ei să fie Gheorghe Crivac, actual prorector pe activităţi sociale studenţeşti, mai ales dacă acesta va fi îndeajuns de harnic în lămurirea corespunzătoare a studenţilor, deloc puţini, care vor participa la alegeri, pe cine trebuie să pună ştampila. Situaţia este ceva mai confuză în ce priveşte cărţile care se fac şi pentru şefia Senatului Universităţii, de care depind în bună măsură şi alegerile la rector. Unii spun că însuşi actualul rector, Gheorghe Barbu, ar vrea această funcţie, dat fiind faptul că, prin comisiile de specialitate, Senatul va avea pe viitor o putere sporită asupra executivului universitar. Alţii spun că Barbu s-ar vrea doar preşedinte onorific la Senat, funcţie nou înfiinţată, adică să conducă totul la fel de onorific cum conduce nea Nelu Iliescu PSD-ul. Va fi foarte interesant de văzut şi ce jocuri va face actualul prorector Ion Tabacu, mai ales că a fost scos din postura de preşedinte al Senatului, fapt care a agitat puţin lucrurile. Cum se vede limpede că la modă sunt „iepurii”, cică şi Tabacu vrea să scoată din joben unul, în persoana decanului Viorel Nicolae, de la Mecanică şi Tehnologie, pentru şefia Senatului. Asta ca să poată pe urmă să-şi negocieze prorectorul Tabacu propria funcţie. Sigur, lucrurile sunt foarte încurcate, dar trebuie să le luăm ca atare, pentru că miza este mare şi se joacă la categoria Poker Stars. Să vă mai spunem una? În bătălia pentru postul de rector ar mai putea intra şi decanul Silviu Ioniţă, de la Electronică şi Comunicaţii, dar nu se ştie dacă vrea pe bune, dacă e tot „iepure”, ori dacă o face doar pentru că are cravata portocalie.

Insuccesul este cheia progresului

Buuun, să mergem mai departe, rămânând însă tot în tabăra grupării conservatoare, unde se pritocesc cel mai zdravăn „subiectele” de la alegeri. Trebuie făcute totuşi nişte menţiuni, care, oricât le-ar vrea unii ascunse, se văd şi din satelit. Pare cel puţin ciudată intenţia de promovare în funcţii cheie la Universitate tocmai a oamenilor care au condus sectoarele cele mai nevralgice de activitate în instituţie, sectoare care au tras-o constant în jos la evaluările făcute de specialiştii de profil. Ultimele astfel de evaluări sunt chiar jenante. Din cele 64 programe de studii care există la Universitatea Piteşti, circa 60% au fost apreciate la categoriile D şi E, adică cele mai slabe. Există doar un singur program de categorie A, cel de informatică, vreo două de B, 13-14 de C, iar restul, la pământ. Alături de activitatea didactică, cercetarea ştiinţifică, domeniu de care prorectorul Gheorghe Şerban, care ţinteşte acum postul de rector, a răspuns direct, a fost în permanenţă o oaie neagră a Universităţii la evaluări. În ofsaid este şi Dumitru Chirleşan, cel pe care Şerban îl vrea menţinut prorector pe relaţii internaţionale. În acest sector, oamenii vorbesc de un mod foarte ciudat de operare. Am fost rugaţi să întrebăm câte proiecte internaţionale au fost rulate direct prin Universitate şi câte au fost „externalizate”, cu fonduri cu tot, la aşa numitul Grup de Integrare Europeană (GIE). În fapt, se sugerează că grosul proiecteleor a fost lucrat cu oamenii şi resursele Universităţii, dar când a fost vorba de bani, s-au strecurat frumos prin conturile GIE. N-are rost să intrăm în mai multe amănunte, că nu ne permite nici timpul, nici spaţiul. Ideea este însă clară. Oameni care au avut în coordonare exact domeniile la care Universitatea a şchiopătat cel mai tare, vor acum fie să avanseze, sau mai bine spus să fie avansaţi în ierarhie, fie să-şi conserve funcţiile, la pachet cu privilegiile. Iată deci o metodă universitară de furat căciula în materie de progres şi reformă.

Ionel Didea mizează pe sprijinul celor fără funcţii

Am ajuns acum la unul din candidaţii grupării reformatoare, despre care am mai vorbit şi în ediţia trecută. Printre cei mai tineri profesori universitari ai instituţiei, Ionel Didea este directorul Departamentului de Drept și Administrație Publică, iar până acum a evoluat foarte discret la capitolul susţinerii sale pentru funcţia de rector. Se ştie clar că nu este identificat cu vechea gardă, deşi nu este nici în relaţie ostilă cu aceasta şi este apreciat ca un tip tranşant, căruia nu-i sunt caracteristice compromisurile. În mod cert, nu de la actuala şefime a Universităţii, strâns unită în jurul duetului Gheorghe Şerban-Gheorghe Barbu, aşteaptă Ionel Didea sprijinul la alegeri. Miza sa este cooptarea unui segment cât mai masiv dintre cadrele didactice fără funcţii de conducere şi dintre studenţi, iar scopul urmărit nu este deloc unul neinspirat. Nu şefii sunt majoritari numeric în instituţie, iar la vot sunt aşteptate circa 600 de persoane, din care cele mai multe n-au funcţii şi beneficii. În cazul în care acest segment majoritar şi-ar dori o schimbare, iar votul va fi corect, Ionel Didea ar putea spera în şanse reale de victorie. Până în prezent nu se ştie însă pe ce echipă de conducere va miza, deşi în mod cert a avut discuţii pe acestă temă şi sunt oameni de seamă în instituţie pe care îi vrea alături şi care îl sprijină. Este un tip foarte bine organizat şi se aude că are un proiect managerial întocmit până la cele mai mici detalii, în care performanţa şi modernitatea sunt cuvintele de ordine. Prea multe alte detalii nu avem însă, aşa încât vom trece la celălalt candidat reformator, neafiliat actualei conduceri.

Mihai Brăslaşu: „S-a distrus orice competiţie în Universitate”

Cum spuneam, Mihai Brăslaşu se numeşte şi este singurul care a fost tranşant şi ne-a căutat direct pentru a ne spune ce-şi doreşte de la aceste alegeri. Director al Departamentului de Științe și Metodici Aplicate, spune că nu candidează să ajute pe cineva sau de amorul artei, ci ca să câştige. Fost inspector şcolar general adjunct, iar acum şef de catedră la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, experienţa profesională şi managerială îl recomandă şi surprinde chiar francheţea cu care spune ce are de făcut dacă va fi ales rector. „Vreau schimbări radicale şi opuse stilului actual de lucru. Vreau să termin cu ideea păguboasă de oală comună, în care se bagă totul la grămadă şi se împarte apoi funcţie de afinităţi sau alte interese. S-a distrus orice fel de competiţie în Universitate, iar asta nu poate fi decât fatal pe termen nu foarte lung. Faptul rezultă cât se poate de limpede în clasificările instituţionale care s-au făcut şi în care am ieşit tot timpul şifonaţi. Lipsa competiţiei în interior, precum şi lipsa cointeresării funcţie de performanţele avute pe fiecare segment de lucru, au condus la suficienţă ba chiar şi la delăsare în unele situaţii”. Se consideră tot un reformator, care mizează pe sprijinul celor care vor o schimbare reală de atitudine şi performanţă în cadrul Universităţii, o renunţare la mediocritate şi o aspiraţie spre succes. La rândul său a fost contactat să i se propună o funcţie de prorector, dar a refuzat, tocmai pentru că îşi doreşte să participe la o competiţie onestă, cu toate cărţile jucate corect. „Spre deosebire de alţii, nu mă deranjează să rămân tot cel ce sunt, chiar dacă voi pierde. Dar, cum spuneam, candidez ca să câştig!”  Optimism debordant aşadar la Mihai Brăslaşu, care ne-a surprins pozitiv câtă vreme a fost singurul care nu s-a dat după cireş, ci a venit direct să spună ce-şi propune, ba mai mult, a sigurat că va fi la fel de transparent şi până la alegeri. De altfel, ca amănunt de culoare, el a devenit celebru pentru transparenţă încă de când era adjunct la IŞJ, la propriu vorbind. Avea biroul înconjurat de ferestre şi uşa permanent deschisă, după tipul birourilor funcţionarilor din SUA.
Mihai BĂDESCU