Trăim într-o lume a tuturor posibilităţilor politice. Cel puţin aşa crede senatorul de Dâmboviţa, preşedintele PD-L Argeş, Mircea Andrei, care confundă partidul cu tarlaua personală. Mai explicit, duminica trecută, senatorul de Dâmboviţa a făcut (elegant spus) atac de panică la vederea ziaristului de la Jurnalul de Argeş, adică a mea personal, cu ocazia alegerii noii conduceri a PD-L Rucăr. A început să strige ca apucatul că „Nu mai aveţi voie nicăieri! Ce căutaţi aici?” Cel mai mare dintre pedeliştii argeşeni, posibil depăşit de efortul de a respecta target-ul de 70% în colorarea judeţului în portocaliu, prin orice metode, îşi arată nu numai frustrarea faţă de jurnaliştii neslugarnici, ba chiar devine isteric atunci când aceştia sunt prin preajma sa. Nu ne-ar mai mira ca, în curând, în declaraţia de avere a senatorului Mircea Andrei să apară şi organizaţia PD-L Argeş. Iar pentru aspectul ”dezorganizat”, de om veşnic obosit, pe care l-a avut de fiecare dată când l-am văzut, acum nu a mai fost vinovată plăcerea binecunoscută a domniei sale de a degusta un păhărel, hai, două, sticle, de whisky, ci o banală gripă. Ce nu se ştie e că sâmbătă, senatorul de Dâmboviţa sărbătorise până noaptea târziu la Casa Sattler, un restaurant bun, alegerea lui Ciolănel sau Ciocănel (n-a înţeles prea bine ospătarul care transmitea de la faţa locului pentru cititorii noştri) în funcţia de preşedinte la PDL Piteşti. De asemenea, ospătarul cu pricina a adăugat că ”senatorul de Dâmboviţa a rămas cam după 7 seara doar în compania lui Sorin Pandele, Florin Frătică şi a unuia cam afumat… parcă Moisescu, dar nu sunt sigur”. Atragem atenţia dlui Mircea Andrei să nu se pună cu Adrian Moisescu. Omul are centura neagră la băutură. Cu mulţi dani. (Ioana Ştefan)




0 Comentarii