Web Analytics
scris miercuri, 06.08.2014

Şeful ISU Argeş, colonelul Ion Popa: „În proporţie de 80%, intrarea apelor în case a fost favorizată de neîntreţinerea şanţurilor de către primării”

Prezent în cadrul conferinţei de presă a Consiliului Judeţean, comandantul ISU Argeş, colonelul Ion Popa, a atras atenţia edililor comunelor aflate pe cursul râului Cotmeana, este vorba de Stolnici, Hârseşti şi Bârla că nu vor scăpa de inundaţii până când nu vor face o amenajare organizată a tuturor şanţurilor din localităţile respective. „Pe relaţia Cotmeana, până nu se vor hotărî domnii primari din Stolnici, Hârseşti şi Bârla să facă cu adevărat o igenizare a şanţurilor, atât din stânga, cât şi din dreapata drumurilor, vor avea inundaţii în permanenţă. Exceptând ceea ce s-a întâmplat în ziua de 29 (n.red. iulie), după părerea mea în proporţie de 80% intrarea apelor în case a fost favorizată de neîntreţinerea şanţurilor. Indiferent ce mi-ar spune altcineva, acest lucru s-a constatat clar pe teren. Curăţirea şanţurilor trebuie făcută în mod organizat, altfel, cineva face un şanţ aici, iar la o distanţă de un metru este un alt şanţ mai ridicat”, a spus Ion Popa. La rândul său şi preşedintele CJ Argeş, Florin Tecău, a afirmat că acest aspect va fi luat în calcul foarte serios începând din 2015: „Şanţurile trebuie făcute de specialişti pentru că, dacă mergeţi acum prin judeţ, o să vedeţi şanţuri care au panta invers. La prima discuţie pe care o voi avea cu primarii cu privire la bugetul pe anul viitor, condiţia de realizare a şanţurilor va fi condiţia principală de repartizare a bugetului”, a precizat şi preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău.
Ionuţ BURCEA

Şeful ISU Argeş, colonelul Ion Popa: „În proporţie de 80%, intrarea apelor în case a fost favorizată de neîntreţinerea şanţurilor de către primării”

Distribuie!

0 Comentarii