Şeful Consulatului Român din Edinburgh, Mihai Delcea, a vizitat judeţul Argeş

de | 7.07.2011 16:05 | Actualitate

# La invitaţia consilierului judeţean Leonard Soare. Marţi, 5 iulie, şeful Consulatului Român din Edinburgh – Scoţia, Mihai Delcea, a răspuns invitaţiei consilierului judeţean Leonard Soare şi vicepreşedintei Consiliului Judeţean, Simona Bucura Oprescu de a vizita Argeşul. Ca o paranteză, consulul Mihai Delcea a absolvit Colegiul I. C. Brătianu din Piteşti, unde a fost coleg cu profesorul de dans Viorel Năstase, cu fostul antrenor al echipei de baschet, George Ziguli şi cu jurnalistul Laurenţiu Ungureanu. De asemenea, şi ambasadorul României la Londra, Ion Jinga, este tot argeşean, originar din Măţău. La discuţiile ce au avut loc la Consiliul Judeţean s-au pus bazele unor viitoare parteneriate cu comunităţi din Scoţia, Irlanda de Nord şi nordul Angliei, în domeniul cultural şi al turismului ecumenic şi balnear. Consulul român la Edinburgh a povestit celor de faţă cum preşedintele României, Traian Băsescu, s-a declarat foarte mulţumit de modul cum a decurs vizita sa în Anglia, felicitându-l pe ambasadorul Jinga, ceea ce în limbaj diplomatic înseamnă foarte mult. Referitor la modul cum arată oraşul nostru, domnia sa a spus că „Piteştiul a fost întotdeauna un campion al arhitecturii, sistematizării şi curăţeniei. În fiecare an vin cu plăcere, în concediu, aici ”. Excelenţa sa a mai adăugat că, în curând, Argeşul va primi şi vizita ambasadorului Ion Jinga. (Adriana Gândilă)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii