# Lui Falcă i-a ieşit „Toamna Musceleană”. Sub stricta supraveghere a directorului general al Finanţelor Publice Argeş, Dorin Falcă, cel care este și membru fondator, fundația portocalie ”Solidaritatea Creștină” a organizat „Toamna Musceleană” la Câmpulung. Participanți au fost destui, atmosfera a fost OK, iar gazdele – Dorin Falcă (viitor candidat la deputăție pe Colegiul Muscel) şi Eduard Dima, preşedintele PDL Câmpulung – au înfruntat temperatura de doar câteva grade Celsius pentru a socializa continuu cu toţi cei prezenţi. Totuși, premiul pentru cel mai activ participant ar fi trebuit acordat primarului de la Boteni, Vasile Leau, încă social – democrat în acte, dar frate de cruce, de mai bine de un an, cu portocaliii ”Stăpânului” Mircea Andrei. De altfel, Vasile Leau și-a făcut apariţia printre pedelişti în dublă calitate, de primar de Boteni, dar și de gardă de corp şi impresar al cântăreței Cristina Turcu Preda. Ca o paranteză, cuplul format din primarul Leau și
”Mierla” Cristina Turcu a reușit să ia fața adevăratei vedete a spectacolului folcloric oferit de portocalii, cunoscutul interpret Nicu Paleru. Ba chiar mai era un pic și cei doi eclipsau și gazda, pe Dorin Falcă, numai că și-au văzut imediat lungul nasului după ce și-au adus aminte de datoriile de la Fisc. În lupta lui de imagine oarecum inegală cu duetul format din ”Mierla” și Vasile Leau, „deputatului” Falcă i-au sărit imediat în ajutor șefii de la Garda Financiară și ITM.

După ce echipa de dublu, formată din comisarul șef Valeriu Mincă și directorul Ciprian Berevoianu, s-a prins în horă, brusc voturile au început să se contabilizeze în cascadă din decolteul ”Mierlei” în conturile lui Falcă. Cu alură de ”clubber”, Valeriu Mincă, șeful Gărzii Financiare, a dansat o sârbă de a mers la casa și la subsolul sufletului muscelean, iar directorul de la ITM, Cipi Berevoianu (frumușel și sprinten la dans) a trezit potop de suspine în rândul doamnelor din Muscel trecute de prima tinerețe . De la festivalul desfășurat în Grădina Publică „Merci” nu au lipsit nici amicii primarului liberal Călin Andrei, nimeni alţii decât Bobo Răcăşanu şi Norris Măgeanu. Amândoi au venit, la pachet, să-i facă o ofertă candidatului Falcă pentru materialele publicitare necesare viitoarei campanii electorale.
Una peste alta, s-a dorit să fie distracţie şi a fost și, lăsând gluma la o parte, meritul este al celor doi PDL-iști, Dorin Falcă și Eduard Dima, care se mișcă incomparabil mai bine și mai vizibil, faţă de contracandidații lor de USL, care continuă să doarmă în bocanci. Dar probabil că somnul de frumuseţe al USL în Muscel tocmai acest rol îl are, acela de a-i netezi lui Falcă drumul către deputăție. Ioana Ştefan



0 Comentarii