Un șofer și un îngrijitor de la Direcția condusă de don Armando Chiriloiu au fost premiați cu 15.952 lei, respectiv 11.048 lei, iar secretara 14.629 lei
Anul trecut, Romsilva a alocat prime angajaților din subordine, în valoare de zeci de milioane de lei. Un exemplu de dărnicie sunt Direcțiile Silvice Suceava, Argeș și Bacău, unde au fost propuse prime în valoare de 2,6 milioane lei – lunile noiembrie și decembrie. Conform ziaristului Andrei Ciurcanu, care a scris pe blogul său, pe 23 ianuarie, documentele interne arată că în unele cazuri bonusurile propuse pentru șoferii sau secretarele din unele direcții din țară au fost mai mari decât cele oferite inginerilor silvici sau economiștilor din alte direcții.
22 de angajați de la DS Argeș propuși pentru premiere
Astfel, Direcția Silvică Argeș a propus un număr de 22 de angajați pentru prime. Cele mai mari prime au fost alocate conducerii unității: director – 46.688 RON, director tehnic – 40.852 RON și director economic – 40.630 RON. În listă, alături de conducerea unității, conduse de Armand Chiriloiu și adjuncții săi, pe lângă șefi de birou și ingineri silvici, mai sunt propuse pentru prime și alte categorii de angajați. Un șofer este încadrat cu o primă de 15.952 lei, un îngrijitor cu 11.048 lei, în timp ce bonusul pentru o secretară pentru lunile noiembrie și decembrie ajunge la 14.629 RON.
Rapoartele Financiare ale RNP arată că în ultimii șase ani cheltuielile cu bonusurile nu au scăzut sub 100 de milioane de lei, chiar dacă profitul Regiei de Stat a fost în unii ani și de zece ori mai mic decât bonusurile acordate. Primele și bonusurile sunt negociate prin contractul colectiv de muncă și, conform documentelor, includ trei categorii de bonificații – prime de vacanță, premii ocazionale și alte premii decât cele ocazionale. Conform documentelor sindicale, premiile ocazionale se acordă cu prilejul Sărbătorilor de Paște, Crăciun și Ziua Silvicultorului, cu mențiunea că, de Crăciun și Paște, valoarea primelor este de 600 RON.
Surse din cadrul Romsilva au explicat că primele acordate anul trecut în noiembrie și decembrie (când bonusurile propuse pentru unii directori de regională au ajuns la aproape 10.000 de euro) se încadrează în categoria primelor, altele decât cele ocazionale. Conform Contractului Colectiv de Muncă, premierea se face numai pentru „salariații care au obținut rezultate deosebite ce se concretizează în îmbunătățirea activității și organizarea muncii…”
Citește și Dosar penal pentru ciocanul de marcat găsit în birou la directorul Armand Chiriloiu
Lipsă totală de transparență din partea Direcției Silvice Argeș
Fiind în posesia unor informații și pentru mai multă rigoare, pe data de 5 ianuarie 2023, Jurnalul de Argeș a solicitat Direcției Silvice Argeș, în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, să ne precizeze care este valoarea primelor acordate în anul 2022 și care sunt criteriile în baza cărora s-au acordat respectivele recompense. Pe data de 10 ianuarie, am primit un răspuns deloc surprinzător, și asta pentru că nu era prima oară când îl primeam. Răspunsul, care poartă semnătura directorului Armand Chiriloiu, este următorul: „Vă informăm că informațiile solicitate nu se regăsesc în lista documentelor de interes public afișată pe site-ul Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva. Vă rugăm, în continuare, pe viitor, înainte de a solicita astfel de informații să consultați cu atenție lista documentelor de interes public afișată pe site, astfel de răspunsuri dându-le și prin adresele anterioare”.
Noi ne-am uitat, însă ce am constatat? Că mai marii peste păduri au enumerat pe site informații pe care le consideră ei publice, nu şi ceea ce publicul ar avea dreptul să le afle, conform Legii 544.
Citește și Direcţia Silvică, condamnată pentru un arbore care a căzut peste o maşină
0 Comentarii