Web Analytics

Se mărită mezina preşedintelui Nicolescu

de | 6.09.2012 13:10 | Actualitate

Vineri, 7 septembrie, Constantin şi Viorica Nicolescu vor fi socri mici. Ana Maria, fiica cea mică a familiei, se cunună civil în cadrul unei festivităţi desfăşurate la Muzeul Goleşti. Alesul inimii ei este omul de afaceri Mircea Şerban, patron la firma Valah Construct şi fiu al lui Gheorghe Şerban, director general la Service Iatsa Bascov. Cununia religioasă va fi oficiată de ÎPS Calinic a doua zi, pe 8 septembrie, la mănăstirea Curtea de Argeş, după care  se va pleca pe Transfăgărăşan, la hotelul Vidraru-Posada al omului de afaceri Gheorghe Badea, acolo unde vor avea loc masa şi dansul. Din informaţiile noastre, circa 140 de persoane, reprezentând membri ai familiei şi prieteni foarte, foarte apropiaţi vor lua parte la petrecere, şi asta pentru că preşedintele Consiliului Judeţean a dorit un eveniment liniştit şi discret. Naşii celor doi miri vor fi Sebastian Ghiţă, patronul canalului de ştiri RTV şi soţia sa. De altfel, pe naşul Sebi Ghiţă şi pe finul Mircea Şerban îi leagă şi o pasiune comună pentru baschet, primul fiind patron al cunoscutei echipe Asesoft Ploieşti, iar cel de-al doilea, jucător profesionist la BCM Piteşti, echipă cu care a ieşit campion naţional în urmă cu câţiva ani. Jurnalul de Argeş le urează celor doi miri Casă de Piatră, iar părinţilor şi naşilor să se bucure de ei. (C.S.)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole