Web Analytics
scris miercuri, 09.07.2014

„Se întorc morţii acasă”, o poveste cioplită în cuvinte

Pentru că zilele noastre sunt tot mai împovărate de griji și reușim cu greu să ne regăsim și chiar să zâmbim, iar iubirea este Dumnezeu și dovada existenței noastre, săptămâna trecută, la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”, unul dintre cei mai cunoscuți publiciști ai anilor ‘90, Cornel Constantin Ciomâzgă, și-a lansat cartea „Se întorc morții acasă”. Întemeietor şi director al unor publicaţii şi al primelor posturi de radio private din România, profesor la Facultatea de Jurnalistică, mentor al unor mari gazetari de astăzi, Cornel Constantin Ciomâzgă se retrăgea prin anii 2000 în chiliile unor mânăstiri, pentru a ieşi de acolo, în 2004, cu cartea sa „Lucrarea” care avea să spargă tiparele, devenind în foarte scurtă vreme best-seller. Timp de zece ani scriitorul a stat din nou retras prin sihăstrii şi locuri tainice, pentru ca acum să revină, cu o nouă carte cu mult mai răvăşitoare decât prima.

„Se întorc morţii acasă”,  o poveste cioplită în cuvinte

„Se întorc morţii acasă” prezintă o întâmplare reală, cu personaje reale, ce reflectă învăţături şi pilde creştine și are ca personaje principale un călău şi victima sa. Un fost torţionar comunist şi cea mai opresată victimă a lui se întâlnesc după zeci de ani, fiecare cu viaţa sa terifiantă, spre a trăi împreună o experienţă „de legendă”.
Volumul este scris într-o manieră deosebită, grafica este realizată de autor și citind această „scriere” puteți să spuneți: „așa ceva nu există!”.

Mortul era doar în moarte clinică

La 24 iunie 1991, Cornel Constantin Ciomâzgă s-a întâlnit cu personajul principal la metrou, la Piața Unirii. Pe scările rulante de la metrou, i-a atras atenţia un cetăţean care mergea mai încet, bombănind, în timp ce restul lumii se grăbea. S-a apropiat de acesta să audă ce tot îngâna. „Dacă aţi veni voi de unde vin eu, puişorilor, n-aţi mai fugi aşa!”, a reuşit scriitorul să desluşească. Bineînţeles că l-am întrebat de unde vine? „De la cimitir” – i-a răspuns cetăţeanul. Ce se întâmplase? Omul se axfisiase cu un os de peşte şi, „cât ai zice peşte”, a murit! Legistul a constatat decesul, fără să i se facă necropsia. Mortul nu era mort de-a binelea, era doar în moarte clinică. Familia s-a îngrijit de toate rânduielile şi omul ajunge la loc cu verdeaţă, într-un cavou. Această experiență teribilă a mormântului i-a istorisit-o lui Ciomâzgă, pe scările metroului. „Stafia” era istovită de toată tevatura la care fusese supusă, pentru a ieşi din evidenţele morţilor şi a reintra în evidenţele viilor.
Și povestea a continuat… După dialogul de 45 de minute de la metrou, în care au vorbit despre moarte și mai ales despre viață, Cornel Ciomâzgă a descoperit că omul fusese unul dintre cei mai aprigi torţionari ai regimului comunist și, astfel, s-a văzut cu Petre, moroiul și călăul, timp de trei ani.
După fiecare întâlnire, jurnalistul pleca pătruns de sentimentul că este murdar pe dinafară și pe interior și îi spunea lui Dumnezeu că nu o să se mai vadă cu călăul-torționar care-și scotea din propria ființă, reziduri, „omul nu putea înțelege binele în esența lui, nu credea că există iubire pe pământ… Am fost martor în toți acești ani la felul în care lucrează Dumnezeu… Întâlnirea cu Petre m-a făcut să mă las în palmele moi ale lui Dumnezeu”, a afirmat autorul acestei cărți, Cornel Constantin Ciomâzgă.

Mihai Sachelarie: „Este o carte despre înţelepciune”

După aproape un sfert de veac, Ciomâzgă scoate la lumină cartea „Se întorc morţii acasă”, pentru a ne spune cum torţionarul ajunge să se spovedească unui bătrân duhovnic, care fusese cândva, cu 36 de ani în urmă, nici mai mult nici mai puţin decât cea mai opresată victimă a lui. În timpul spovedaniei, torţionarul nu-l recunoaşte pe bătrân, dar acesta şi-l reaminteşte şi, ca duhovnic, este nevoit să-l asculte spovedind, printre alte orori, cum i-a ucis fratele, cum i-a violat sora şi cum i-a întocmit lui însuşi un fals dosar, în urma căruia avea să capete 21 de ani de muncă silnică.
Autorul merge în turneu prin țară, în 40 de orașe, pentru a le spune oamenilor că „așa ceva există”. „Se întorc morţii acasă” este o pledoarie pentru schimbare și povestea a fost scrisă pentru că mai există șanse „ca răii să devină buni”.
„Este o carte despre înțelepciune, spre ceea ce ar trebui să ne îndreptăm… Izbăvirea noastră, apropierea de Dumnezeu se fac numai prin iubire, educație și cultură…. Dincolo de intriga volumului, avem și o știință teologică de foarte bună calitate, întreaga scriere este pusă sub semnul rugăciunii, Cornel Ciomâzgă fiind un om cu mult har scriitoricesc și nu numai… Este o carte a optimismului, care dă șanse tuturor și este unul din puținele volume care ne dă niște soluții existențiale și umane.”, a afirmat moderatorul și gazda acestei lansări – eveniment, Mihail Sachelarie, directorul Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș
La acest eveniment editorial, a fost prezentă și cunoscuta realizatoare de televiziune, Dana Grecu.
Miruna Matei

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită