# Convorbiri neconvenţionale
# Iaşiul studenţiei, bătrân, gârbovit, prăfuit? Întinerit? Loc de trecere şi atât? Stup de amintiri? În Copou, la Universitate, la fiecare colţ de stradă, te puteai întâlni cu Alecsandri, Kogălniceanu, Creangă, Maiorescu, Topârceanu, Sadoveanu, Veronica Micle, Otilia Cazimir? I-aţi salutat? Iaşiul călătorit sau chiar trăit?
– Iaşiul studenţiei mele? O minune de oraş, bătrân şi mereu tânăr, niciodată prăfuit! Nu e doar efectul nostalgiei care te apucă faţă de orice mediu al copilăriei sau tinereţii. Unii regretă comunismul, dar nu pentru că ar avea în profunzime ce regreta, ci pentru că au nostalgia vârstelor fabuloase, cu energia lor care te domină indiferent de vreo filosofie care să-ţi motiveze existenţa. Aş spune ca Eminescu, acea voinţă, energie care te trage în viaţă cu un dor nemărginit. Adevărat! Iaşiul e la fiecare pas plin de amintiri cultural, dar şi emoţionale. Prietenii mei, cei mai mulţi, sunt la Iaşi. Soţia, Adriana, face parte din viaţa mea de 43 de ani. E tot o poveste de dragoste studenţească din dealul Copoului, unde erau căminele noastre studenţeşti. Peste tot sunt studenţi, de la Podul Roş, peste Bahlui, până în Copou musteşte de tinereţe şi de amintiri. Dumneavoastră enumeraţi câteva personalităţi. Aş umple trei numere de revistă, pe toate paginile, dacă ar fi să trec în revistă spaţiul cultural al acestei capitale culturale europene, nu numai naţionale. Obişnuiam să merg cu elevii mei la Iaşi, în excursie de studii. În ultimii ani am renunţat, din pricina unor motive de sănătate.
# Profesor de liceu la Piteşti. De ce nu v-a interesat o catedră universitară? Vi s-au pus piedici?
– Am fost 12 ani lector la Universitatea Constantin Brâncoveanu. Am avut un curs de Corespondenţă comercială şi limbaj economic în limba franceză, publicat de universitate. Ani de zile s-a învăţat de pe el. Domnul rector, profesorul Alexandru Puiu, o personalitate a Argeşului, mi-a propus să devin titular al universităţi, deschizând astfel o carieră universitară. Am ales liceul, convins că aici se formează, se pune baza viitorului intelectual şi caracterelor. Nu e vârstă mai frumoasă ca aceea a adolescenţei!
„Sunt revoltat, indignat faţă de lucrurile nepermise, faţă de mitocani, de politrucul locvace, mincinos şi pungaş, faţă de mediocrul cu pretenţii, aşezat în capul mesei”
# Dascăl de elită. Dar şi incomod. Promovat, avansat, director adjunct, inspector şcolar. Dar intolerant, mereu nemulţumit, prea des în conflict cu autoritatea şcolară, cu autoritatea din afară. De ce?
– Mulţumesc pentru aprecieri. Am fost inspector de specialitate (română-licee), director adjunct (CNICB) şi inspector şcolar general adjunct (inspecţie şcolară). Am fost membru în numeroase comisii la nivel naţional şi am fost recompensat cu premii şi diplome (toate pentru cariera de profesor sau ca scriitor). Dacă le enumăr, aş putea să fiu comparat cu Zaharia Trahanache! Sunt obligat să mă abţin, ca să nu devin un personaj comic. Deşi, strict estetic, ar fi o şansă de clasicizare! Când nu mi-a convenit ceva am demisionat. Câţi inspectori şcolari sau generali adjuncţi aţi auzit dumneavoastră că au demisionat? Sunt unii în stare să se lege de scaun şi să se eternizeze în funcţie, de parcă ar fi loc de veci! Cu oportunismul specific epocii şi veleitarilor aş fi răms în funcţie. Am preferat atitudinea în locul orgoliului şi avantajelor funcţiei. Alţii cred că, dacă au o funcţie, chiar o merită, deşi ajung acolo prin protecţie de fuste sau de pantaloni. Eu nu am plecat de la ore ca să particip la mitinguri pentru a fi apoi promovat de vreun partid. Am şi eu convingeri politice, liberale, şi voi rămâne cu ele, dar cariera e numai prin meritele mele şi nu o poate contesta nimeni. Că am avut suportul colegilor e ca o recunoaştere, şi nu ca o pomană. Eu nu mi-am cumpărat cariera. Nu am promovat, avansat, cum ziceţi, din mărinimia cuiva. Am acceptat pentru că am crezut că pot schimba, fie şi sectoril, lucrurile în mai bine.
Intolerant e cineva care are în faţă un lucru minor pe care nu-l poate accepta dintr-o tară de mentalitate. Nu sunt deloc intolerant, pentru că am compasiune pentru toţi cei care suferă şi încearcă să depăşească onest un obstacol sau greşesc din neştiinţă, sau, fără vreo vină majoră, din neatenţie poate, deşi sunt binevoitori şi de bună-credinţă. Sunt revoltat, indignat faţă de lucrurile nepermise, faţă de mitocani, de politrucul locvace, mincinos şi pungaş, faţă de mediocrul cu pretenţii, aşezat în capul mesei, faţă de funcţionarul fariseu care se vaită el înaitea celor cărora ar trebui să le rezolve problemele, faţă de cel care vorbeşte urât de propria naţie, confundând propria superficialitate şi a celor care-i seamănă cu România profundă, speriată de istorie, de trecut şi de prezent deopotrivă, tăcută din smerenie şi cumsecădenie, deposedată de exerciţiul solidarităţii şi al democraţiei atâta amar de vreme.
Prof. Marin Ioniţă
0 Comentarii