Constantin D. Aricescu s-a născut pe data de 18 martie 1823, în Câmpulung Muscel şi a decedat pe 18 februarie 1886 la Bucureşti. Istoric, prozator, dramaturg, poet, publicist şi om politic, C. D. Aricescu se naşte într-o familie înstărită, burgheză, fiind fiul serdarului Dimitrie Aricescu şi al Elenei Chiliaşu, ceea ce îi permite să beneficieze de o educaţie aleasă. Urmează cursurile şcolii naţionale din Câmpulung şi apoi pe cele ale Colegiului Sf. Sava din Bucureşti între anii 1837-1844. Activează în mai multe domenii şi anume inginer de poduri şi şosele, copist la Ministerul de Finanţe, director al Arhivelor Statului, în perioada 1869-1876, revizor şcolar (1877-1879), director al Domeniilor Statului şi al Tipografiei (Imprimeriile Statului), avocat, redactor şi administrator al ziarelor „Român”, „Pressa” şi „Buciumul”, colaborator al mai multor publicaţii cum ar fi „Reforma”, „Naţionalul”, „Trompeta Carpaţilor” sau „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, director al internatului Matei Basarab din Câmpulung.
Pentru scrierile sale a fost închis la Snagov şi Văcăreşti
Constantin Aricescu activează ca revoluţionar paşoptist, lucru care l-a costat luni de detenţie la Snagov (1850) şi Văcăreşti (1863). Aflând de existenţa unui imn slugarnic la adresa ruşilor, în speţă al generalului Duhamel, consideră că este datoria sa de bun român şi june progresist să demaşte „protectoratul perfid al ţarului”, astfel, creează imediat un contra-imn manifest, intitulat, sugestiv, „Blestemul României contra apăsătorilor ei”. Pentru răspândirea şi intenţia de a-l publica, a fost condamnat şi închis la Snagov în ianuarie-decembrie 1850. Ca deputat în Adunarea ad-hoc (1857) de la Bucureşti, desfăşoară o intensă activitate unionistă, fiind secretar al comitetelor locale şi coordonatorul celui din Câmpulung-Muscel.
A fost deputat în timpul domniei lui Cuza
În timpul domniei lui Cuza este deputat şi susţinător fervent al politicii reformatoare a domnului. Debutează în 1846 în „Curierul românesc” şi publică mai multe poezii cu iz revoluţionar: Rugă libertăţii sau Libertate României, în timpul evenimentelor din 1848 şi un volum de Memorii, scrise în detenţia de la Snagov. Editează mai multe volume de versuri, scrie despre viaţa monahală, făcând mai multe observaţii critice la adresa acesteia. C.D. Aricescu este autor al unor piese de teatru cu caracter satiric, patriotic, educativ, cele mai multe reprezentate la teatrul pe care l-a fondat la Câmpulung (1846) dar şi în alte oraşe, precum şi la Teatrul Naţional din Bucureşti. Ca istoric, elaborează prima monografie a oraşului său natal, Istoria Câmpulungului, prima reşedinţă a României (1855-1856). Publică, într-un volum, mai multe documente referitoare la revoluţionarii paşoptişti: Capii revoluţiunii de la 1848, judecaţi prin propriile acte (1866), Istoria revoluţiunii de la 1821 (1874), prima monografie a mişcării de la 1821, în care un rol important îi este rezervat iniţiatorului Tudor Vladimirescu, Corespondenţa secretă şi acte inedite ale capilor revoluţiunii de la 1848, în trei volume (1873-1874). Lucrări memorialistice: Memoriile mele, despre care s-a amintit mai sus, Biografia mea, Procesul şi exilul meu la Snagov. Paşoptist din eşalonul doi al literaturii române, spirit extrem de cultivat, plin de idei novatoare, Aricescu a fost atent la mişcarea literelor şi mentalităţilor epocii, activismul său fiind dublat de o înţelegere specifică a militantismului scriitoricesc.
A scris prima monografie a Câmpulungului
Format în epoca pregătirii mişcării de la 1848, Aricescu este unul dintre cei mai aprinşi publicişti ai vremii afirmându-şi încrederea în progres, pledează pentru democratizare şi moralitate, apără drepturile ţăranilor şi are opţiuni antimonarhice. Scrie Istoria Câmpulungului, prima rezidenţă a României (1855-1856), o monografie informată bogat, dar inegal, publică o serie de documente privind mişcarea paşoptistă (Capii revoluţiunii de la 1848 judecaţi prin propriile lor acte, 1866, Corespondinţa secretă şi acte inedite ale capilor revoluţiunii române de la 1848, 1873-1874), precum şi un studiu, de merituos pionierat, asupra evenimentelor din 1821 (Istoria revoluţiunii române de la 1821, două volume apărute în 1874, completate de opusul Acte justificative la „Istoria revoluţiunii române de la 1821”).
Ion Heliade-Rădulescu i-a fost mentor
Literatura lui Aricescu, puţin luată în seamă de mulţi contemporani şi de posteritate, este a unui poligraf perseverent. Încurajat de Ion Heliade-Rădulescu, un mentor literar generos, el publică, în chiar anul debutului în presă, şi cel dintâi volum de versuri – Câteva ore de colegiu (1846). Se întâlnesc aici reflexe ale lecturilor din Byron, Lamartine, Musset, Hugo, fructificate având în faţă şi modelul poeziei lui Heliade-Rădulescu. Tânărul condeier versifică, într-o manieră pretenţioasă, cu o sentenţiozitate greoaie, multe dintre motivele romantice consacrate, cum va face şi în Arpa română (1852) sau Lyra (1858). Poemul epitalamic Florica (1847), având ambiţia transpunerii unei iubiri ideale, este o superficială proză rimată. Prin temperament şi prin experienţă, Aricescu este mai degrabă un adept al liricii militante, cu sursa în evenimentele timpului. Scrie Marşul libertăţii, Mircea, Hora Unirii, numeroase alegorii, fabule, satire, pamflete, balade istorice care, în lipsa unui sigiliu de originalitate, întreţineau doar un climat literar specific. Târziu, în 1884, mizând pe valoarea documentară a unor astfel de producţii, va publica într-o antologie, Satire politice care au circulat în public, manuscrise şi anonime, între anii 1840-1866, scrieri aparţinând mai multor autori.
A înfiinţat un teatru la Câmpulung
Cu veleităţi de dramaturg, Aricescu include în repertoriul teatrului pe care îl înfiinţase la Câmpulung şi comedii proprii cum ar fi Coconul Panaiotache, Neaga rea sau Găina cântă, nu cocoşul, Boierul Vlăduţă sau ş-a spart dracul opincile, Peţitorul (Samsarii de căsătorii). Romanul Misterele căsătoriei, apărut în trei volume (1861-1886), împrumută idei şi aforisme din La Physiologie du mariage de Balzac, din Michelet, din J.J. Rousseau şi mulţi alţii, clişee din romanele lui E. Sue şi Paul de Kock, într-o încercare, până la urmă ilară, de a alcătui un îndreptar şi de a găsi o cheie pentru bunul mers al căsniciei. Ca şi la alţi prozatori ai secolului, moravurile sociale sunt adesea surprinse adecvat. De remarcat faptul că în curtea Bisericii Miresei din Câmpulung există câteva monumente funerare între care şi monumentul poetului câmpulungean Constantin Aricescu, monument făcut din piatră de Albeşti, iar deasupra având bustul de marmură. Pe monument se află următoarea inscripţie: „Aci repauzează pentru eternitate, după a sa dorinţă, Constantin D. Aricescu, născut în anul 1823 martie 18 şi mort la anul 1886 februarie 18”.
(M.I.)
0 Comentarii