Web Analytics
scris miercuri, 09.10.2013

Şcoala „Dani Coman” a semnat un protocol de colaborare cu şcoala de fotbal a lui Gică Retevoescu

Școala de fotbal Gică Retevoescu va avea o bază sportivă de antrenament în Pitești, pe terenul din cartierul Prundu, fostul stadion Rapid. Aici, școala de fotbal plătește chirie doar 4,8 milioane de lei vechi pe lună, în timp ce pentru folosirea stadionului din Ștrand, Asociația Edilul controlată de Gufi Vasilescu, a cerut suma de 15 milioane lei lunar. „Am depus o cerere la Primăria Pitești prin care am solicitat închirierea terenului de fotbal din cartierul Prundu, care este în administrarea Clubului Sportiv Municipal Pitești, ne-a spus fostul arbitru Gică Retevoescu, patronul școlii de fotbal cu același nume. Acolo vor face pregătirea copiii și juniorii care locuiesc în cartier, și nu numai”. Școala de fotbal Gică Retevoescu este încrisă în campionat juniori E, organizat de AJF Argeș. ”Nu poți reuși de unul singur, a mai spus Gică Retevoescu. De aceea am încercat o colaborare cu alte cluburi mai titrate. Jucând mai multe meciuri de verificare cu Școala de Fotbal Dani Coman, am dorit să colaborez cu acest club, în sensul că cei mai buni copii de la școala condusă de mine să se pregătească la Școala de Fotbal Dani Coman. Sunt dispus să colaborez cu orice club din județ și, cine știe, mai târziu, vom avea fotbal la cel mai înalt nivel în municipiul Pitești la acest nivel. Vreau să mai adaug că eu am fost coleg de liceu cu profesorul Mihai Ianovschi, în anii ’60-’70. Deci ne cunoaștem foarte bine și sper ca această colaborare să meargă cât mai bine”. M.I.

Şcoala „Dani Coman” a semnat un protocol de colaborare cu şcoala de fotbal a lui Gică Retevoescu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită