Sclavii puterii

de | 4.01.2012 21:43 | Opinii

Domnul Emil Boc avu parte, preț de câteva ceasuri, de liniște ca să se poată reculege și despărți în pace de tatăl său. Tăcerea din fața morții… Ziua și noaptea în care n-a mai fost sâcâit și hărțuit de comandamentele sau justițiarii singuratici care, la comandă sau din proprie inițiativă, plătiți sau neplătiți, îi pândesc până și gândurile încă nerostite și le vânează din zbor. De data aceasta n-au mai tras în ele pentru că erau altfel de idei decât cele care lucrează la prezentul și viitorul țării.
La urma urmei, și de la începutul începutului carierei sale politice, acest fel de viață vânturată în ochii lumii și bătută ca un covor pus pe bară, domnul Emil Boc singur și-a ales-o. Mai exact a acceptat ceea ce avea să i se întâmple, s-a lăsat atras de sistem, dispus să plătească orice tribut. Și sistemul nu l-a cruțat. Ba chiar l-a îmbătat cu elixirul puterii. Viață intimă, vorbă în vânt… Numai când se întâmplă câte ceva foarte dramatic în familie este eliberat din chingile datoriei.
De data aceasta, din momentul când s-a anunțat tragicul eveniment, furnizorii de știri se întrebau nedumeriți dacă premierul are să participe sau nu la ședința de guvern convocată în pripă ca să nu treacă peste ea ultima zi a anului. Se presupunea că își va delega atribuțiile vicepreședintelui consiliului de miniștri, Marko Bela. Dar ia-l de unde nu-i pe domnul Marko Bela. Domnia sa nu se consideră obligat să fie prezent la datorie. Și chiar poate să spele putina dacă nu-i convine să fie părtaș la niște hotărâri neconvenabile. Ca să conducă ședința, care să impună noi biruri pe o populație deja epuizată, nu ar fi dat bine în fața electoratului. Și ca să voteze împotrivă ar fi însemnat să încalce niște înțelegeri stabilite în convenție. Mai bine nici usturoi nu mănâncă, nici gura nu-i miroase. Aș vrea să știu dacă i s-a tăiat ziua de lucru. Dacă după trei zile de absențe nemotivate i se va pune în discuție contractul de muncă, lui și celorlalți miniștri și parlamentari absenteiști, așa cum se întâmplă, după lege, cu bugetarii mărunți ai statului. Sau legea nu este egală pentru toți în țara asta?
Cel care s-a sacrificat a fost domnul Emil Boc. Încă o dată, ce mai contează? A lăsat mortul să aștepte cu candela la cap și lumânările în sfeșnic și și-a luat în serios, dârz și convins, rolul de premier. Și guvernul a hotărât ceea ce era stabilit: noi taxe și impozite, fără întârziere, chiar din prima zi a anului nou.
Ce s-a petrecut apoi a fost ceva atât de omenește, atât de curat, atât de mult în afara mizeriei politice, încât domnul Emil Boc a devenit ceea ce ar fi putut să fie dacă nu i se întâmpla nenorocirea de a fi înșurubat în sistem. Pentru cât timp?
Sclav al puterii, se va întoarce la atribuțiile sale mai înainte de a se așeza bolovanii rostogoliți pe mormântul răposatului. Cum a făcut-o mai înainte de a-i trece cucuiul din frunte în care fusese ciocnit oul roșu.
Omul se naște liber, ne învață domnul Jean Jacques Rousseau. Societatea este cea care îl convertește, care îl strică. Care îi dă drepturi și obligații, care face din el sclav sau împărat.
Rolul principal în treaba asta îl are statul. Dar în comunitățile sătești tradiționale, legile statului aveau un rol mai mic decât cutumele, simțul gregar, principiile religioase și mersul de la sine. Dacă erai bărbat, cap de familie, aveai datoria față de stat să-ți faci armata, să mergi la război, să mori pentru apărarea patriei, să plătești fonceria. Interdicțiile de felul celor zece porunci biblice țineau în primul rând de cealaltă categorie. Însă domnul Emil Boc s-a născut pe vremea când statul de tip comunist intervenea brutal și în colectivitatea sătească, începând cu deposedarea de propietate la care se adăugau restricții și abuzuri de tot felul.
Singurele posibilități de salvare erau supunerea și colaborarea. Eroul nostru va fi înțeles de mic acest lucru. Putea să rămână fecior la plug și la coasă. Și nu un profitor de rând, avea șanse de a fi primar, pădurar, președinte de CAP, brigadier sau șef de atelaj. Dar s-a pregătit și a reușit să intre în justiția sistemului, acolo unde aveau loc procesele nedrepte și măsluite, cu hotărâri dictate.
În tranziție, tânărul universitar la o facultate de drept se aruncă în politică. Supunere și colaborare. I se deschide drum spre elita sistemului până când ajunge chiar președinte de guvern. O serie de guverne, Boc I, Boc II, Boc III…
Nimeni însă nu a putut să-l acuze până acum că a tras ceva foloase din treaba asta, cum au făcut-o chiar miniștri din subordine. Singurul abuz ar fi fost că și-a urcat copiii într-o aeronavă a statului, cu biletele plătite. Dar a cârmit țara pe un alt drum. Și ne așteaptă alte mari înfăptuiri, cum ar fi reforma sistemului sanitar, una dintre cele mai absurde, pe care domnul Emil Boc, fiu de țăran de la Răchițele, o va impune prin asumarea răspunderii…

Prof. Marin Ioniţă

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii