# CONVORBIRI NECONVENŢIONALE
Nici nu știți ce pierdeți dacă nu citiți acest interviu cu Izabela Dumitru. Copilă-copilă, chiar așa, elevă în clasa a cincea, dar din generația care își arde etapele. Unde va ajunge?
# Îți plângi despărțirea de păpuși? Au evadat? Te-au abandonat? Te-au repudiat? S-au înstrăinat? Nu te-au mai recunoscut? Te-ai întrebat de ce? Poate tu te-ai rupt de copilărie? Ți-ai abandonat jucăriile? Nu cumva le-ai ucis în tine? Porți în simțire și în minte mormintele amintirilor din netrecuta copilărie? Te bântuie umbrele lor ca niște fantome? Îți pui întrebări, le întrebi, aveți răspunsuri? Te acuză? Ai nostalgii?
– Păpușile… sunt cele care m-au luat de mână și m-au condus într-o lume plină de flori și jucării. O lume unde soarele strălucește mereu, iar ecourile râsetelor entuziasmate ale copiilor răsună și acum în sufletul meu. În momentul când păpușa și-a rupt mânuța cu care m-a condus în această lume fantasmagorică, florile s-au ofilit, iar râsetele au fost înlocuite cu lacrimi de gheață, atunci am înțeles că lumea copilăriei nu este decât un eden în care m-au îngrădit părinții mei pentru a nu vedea problemele și grijile ce predomină în lumea cotidiană. Chiar și acum, nu pot înțelege concretul în care trăim atât de comprehensibil. Este o lume în care predomină emulația și cearta, o lume paradoxală comparativ cu lumea copilăriei. Voi păstra toate amintirile legate de copilărie în cel mai prețios sertar al bibliotecii de amintiri din sufletul meu, deoarece copilăria este cea mai frumoasă etapa a vieții. Voi crește, mă voi maturiza, dar în sufletul meu voi continua să fiu același copil vesel și inocent…
# Izabella, frumos nume pe care nu tu l-ai ales…. te afli la vârsta împrimăverii. A înmuguririi. Ce adieri îți trec prin minte? Ce vânturi îți vântură inima? Am văzut că în poeziile pe care le scrii vorbești de iubire… Ce înseamnă așa ceva la vârsta pe care o ai? Închipuiri? Trăiri anticipative? Metafore create? Ce altceva?
– Nu am fost niciodată îndrăgostită, dar fiindcă îmi place să explorez lumea și să înțeleg încărcătura psihologică a lucrurilor sau evenimentelor ce mă înconjoară, m-am inspirat din viața apropiațiilor mei, observând modul acestora de a percepe dragostea. Se spune că fiecare om se va îndrăgosti măcar o dată în viață, și cum nu îmi place să fiu surprinsă de anumite lucruri, îmi place să anticipez fiecare sentiment, fiecare emoție și fiecare trăire. Din alt punct de vedere, este mult mai ușor să scrii despre dragoste când nu ești implicat afectiv într-o relație, deoarece poți privi acea relație din toate punctele de vedere.
# Ce înseamnă creația literară pentru tine? O evadare din realitate? O chemare de care te lași ispitită? O distracție? O plăcută pierdere de vreme? O demonstrație că ești capabilă și de așa ceva?
– Pentru mine, creația literară este o portiță către o altă lume, creată de subconștientul meu și felul în care precepe acesta toate evenimentele din viața mea. Îmi place să mă raportez la abstract și la nonconformism, și astfel să creez o lume a cărui idiom îl înțeleg doar eu. Nu îmi place să trăiesc în acest concret banal, ci să găsesc sensurile propriilor acțiuni, raportându-mă la sentimentele mele și speranțele efemere. În momentele când toate gândurile mi se juxtapun, când mă înnec în marea nesfârșită a singurătății, când mintea îmi este invadată de întrebări a căror răspunsuri se îneacă în neștiință, dar mai ales în momentele când sunt dezamăgită de lumea în care trăim, atunci mă refugiez într-o altă lume, în care știu că nimeni nu mă va găsi. Acest lucru se datorează celui mai bun prieten al meu… stiloul. Viața mea fără creație literară ar fi ca un glas stins într-o lumea vacarmică, ca un ecou surd al unei piese de succes, ar fi ca și cum cineva mi-ar fi tăiat aripile înainte să fi învățat să zbor. Ar fi ca și cum libertatea de a visa, de a spera, dorința de a trăi într-o lume mai bună și creativitatea mea ar fi aruncate în abis… Prefer să fiu o umilă cerșetoare de cerneală decât posesoarea unei infinite averi, dar blocată în realitatea aceasta mizeră…
# În încheiere, te rog să te prezinți ca la apelul din dialog: Cine ești, Domnișoară?
– Consider că sunt sclava propriilor sentimente și emoții, o „păpușă” controlată constant de propriul destin, dar, în același timp, păpușarul personajelor din propriile creații literare. Probabil, în această realitate mărginită, sunt doar o ființă oarecare, dar sunt personajul principal în universul meu literar.
(Prof. Marin Ioniţă)
0 Comentarii