Viitorii șoferi ar putea avea de îndeplinit noi cerințe la proba practică pentru obținerea permisului. Senatorii au aprobat un proiect care introduce obligativitatea unor manevre de bază, în timp ce varianta unui examen separat în poligon a fost abandonată.
Propunerea privind revenirea probei în poligon a fost analizată în ultima perioadă, însă ideea a întâmpinat probleme din cauza numărului redus de astfel de spații disponibile în țară. În schimb, candidații ar urma să demonstreze obligatoriu, în timpul traseului, că pot efectua corect mai multe manevre esențiale.
Ce manevre vor fi verificate
Proiectul prevede introducerea explicită în legislație a unor cerințe precum: mersul cu spatele; întoarcerea; parcarea; oprirea. În prezent, examinatorii pot solicita deja aceste manevre, însă ele nu sunt menționate în mod expres ca cerințe obligatorii în legislație.
Noua reglementare ar urmări astfel ca fiecare candidat să demonstreze că stăpânește principalele operațiuni necesare pentru manevrarea în siguranță a autoturismului.
Propunerea a fost adoptată de Senat și urmează să fie analizată de Camera Deputaților, forul decizional. Dacă va fi adoptată și promulgată, noile prevederi vor modifica modul în care este evaluată pregătirea practică a candidaților.




























0 Comentarii