Web Analytics

Scandalul deshumărilor voievodale

de | 11.07.2012 22:39 | Actualitate

# „N-am vrut să deranjăm foarte tare mormântul lui Vladislav”, declară arheologul Florin Scărlătescu, directorul Muzeului Municipal din Curtea de Argeș. S-a făcut mare tapaj în presa națională pe tema deshumării lui Vlaicu Vodă, voievodul înmormântat la Biserica Domnească din Curtea de Argeș. Lucrurile nu au decurs tocmai în liniște, mai ales după declarația noului ministru al Culturii, liberalul Puiu Hașoti, care s-a arătat nemulțumit de această acțiune pe care nu o vedea necesară, deși este un proiect iniţiat de Ministerul Culturii. De aceeași părere sunt și istoricii  argeșeni, care nu au îmbrățișat ideea deshumării voievodului.

Spiridon Cristocea, directorul Muzeului Judeţean: „E ceva ciudat cu această deshumare și noi nu știm”

De exemplu, Spiridon Cristocea, director al Muzeului Județean Argeș, dar și conf. univ. dr. la catedra de istorie a Universității Pitești, nu și-a ascuns nemulțumirea, considerând că deshumarea trebuia făcută de specialiști: „E ceva ciudat cu această deshumare și noi nu știm. Nu am participat și nu sunt de acord cu această acțiune, de altfel nici ministrul culturii nu a fost de acord. Ciudat e că la deshumare au participat mai mulți arhitecți, decât arheologi”.
Pe de altă parte, Florin Scărlătescu, directorul Muzeului Municipal din Curtea de Argeș și arheolog de profesie, unul dintre participanții la acțiunea de deshumare, s-a apărat explicând că s-a dorit doar o cercetare pentru aflarea originilor voievodului: „Nu am vrut să deranjăm foarte tare mormântul lui Vladislav, dar e bine să ne aflăm originile. Este o acțiune interesantă și nu mă opun cercetării pentru că vreau să descopăr cine suntem, cine am fost și ce am făcut ”. Specialiștii implicați în deshumare au luat din scheletul voievodului un molar, un metatarsian drept și falanga mâinii stângi, pentru expertiză. Toată acțiunea a durat 15 minute, iar beneficiarul operaţiunii este Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti, a mai menționat arheologul Florin Scărlătescu.
Am mai aflat că, după controversata deshumare a lui Vlaicu Vodă, se va continua aceeași operațiune de cercetare cu  Mircea cel Bătrân și Basarab I Întemeietorul, ale căror morminte vor fi de asemenea deschise.
Alina Iov, Oana Vărzaru

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii