Web Analytics
scris miercuri, 06.11.2013

Scandalul casetelor de valori. BCR susţine că poliţia n-are nicio dovadă despre implicarea vreunui funcţionar al băncii

# „Până în acest moment, nu există nicio dovadă despre implicarea unor angajați ai băncii în incidentele reclamate la Pitești”, a declarat, pentru Jurnalul de Argeș, Ionuț Stanimir, directorul executiv de comunicare al BCR. Începută acum 10 zile, ancheta în cazul fraudelor reclamate la BCR Argeș este departe de finalizare. După cum ne-a declarat comisarul-șef Dănuț Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliției Argeș, „de la începutul acestei săptămâni nu s-a mai înregistrat nicio plângere legată de BCR. Avem tot 12 plângeri, același număr înregistrat la sfârșitul săptămânii trecute. Nu a fost retrasă nicio plângere până în prezent. Avem un cerc de suspecți, însă nu vă pot da mai multe detalii în acest sens. Se lucrează în continuare la caz.”

Scandalul casetelor de valori. BCR susţine că poliţia n-are nicio dovadă despre implicarea vreunui funcţionar al băncii

Potrivit unor surse judiciare, suma totală dispărută din cele 12 cutii de valori, cu preponderenţă sume mari de bani (între 100.000 și 400.000 de euro) şi bijuterii, este de peste două milioane de euro. Pe lista păgubiților sunt mai mulți oameni de afaceri din județ. Adonis Baron – patronul de la Emco și Lucian Comănescu – patronul de la Agrolact, sunt cele mai sonore nume. Niciunul dintre cei doi nu a precizat suma cu care a fost prejudiciat.  Eugen Florea, patronul parfumeriei Coral Impex din centrul Piteștiului a fost cel care a făcut prima reclamație, pe 25 octombrie, spunând că i-au dispărut 130.000 de dolari şi 49.000 de lei, precum şi bijuterii din aur din caseta de valori. Lui Octavian Ilinca, fratele omului de afaceri Ovidiu Ilinca, i-au dispărut, de asemenea, 131.000 de euro din caseta de valori închiriată la sucursala Argeș a BCR.

Doar la BCR și încă două bănci din Pitești se pot închiria casete de valori

Am dorit să aflăm și care sunt băncile din Pitești – în afară de BRD – care închiriază casete de valori. Am fost în acest sens la BRD, Raiffeisen Bank, Bancpost, Banca Transilvania, CEC Bank, Banca Românească, Millenium Bank, ATE Bank, Alpha Bank și Piraeus Bank. Cu două excepții – BRD și Piraeus Bank – reprezentanții celorlalte bănci ne-au precizat că nu oferă serviciul de închiriere de casete de valori în nicio agenție din județ. Reprezentanții BRD Grup Pitești ne-au declarat că tariful minim pentru închirierea unei casete de valori este de 10 euro pe lună plus TVA. La agenția Brătianu a Piraeus Bank, tariful este puțin mai mare: 15 euro lunar plus TVA, ca și obligativitatea de a închiria o casetă minimum trei luni. Cel mai mare tarif pentru închirierea unei casete de valori este tot la… BCR, banca asupra căreia planează suspiciunile de fraudă: 374 lei pe semestru. 

Poziţia BCR la solicitarea Jurnalului de Argeş

„Oricând am constatat nerespectarea procedurilor și politicii BCR am purces imediat la concedierea personalului implicat, formularea plângerii penale și despăgubirea integrală a clienților”. Referitor la ancheta aflată în derulare în cazul celor 12 reclamații privind BCR Argeș, Ionuț Stanimir – director executiv Comunicare la BCR, ne-a precizat: „Așteptăm finalizarea anchetei, până în acest moment neexistând nicio dovadă despre implicarea unor angajați ai băncii în incidentele reclamate. În urma incidentului, facem o revizuire completă a standardelor de securitate și procedurilor  aferente în cadrul tuturor locațiilor unde oferim acest serviciu. Așteptăm finalizarea anchetei, fără a exclude în acest moment nicio ipoteză în ceea ce privește veridicitatea tuturor incidentelor reclamate.”
Ionuț Stanimir a ținut să facă mai multe precizări și în ceea ce privește cazurile fraudelor de miliarde de la BCR Câmpulung și BCR Găvana, cazuri despre care Jurnalul de Argeș a scris în repetate rânduri: „Incidentele la care faceți referire au reprezentat cazuri izolate. Oricând am constatat nerespectarea procedurilor și politicii băncii am purces imediat la concedierea personalului implicat, formularea plângerii penale și despăgubirea integrală a clienților (în 100% din cazuri).”
Material realizat de Denis Grigorescu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Nici PSD Argeş nu mai este ce a fost

PSD a câștigat matematic alegerile în Argeș, însă e departe de gloria și procentele de altădată. Realitatea scorului din teren e mascată într-un...

Din ediția tipărită

Elena Lasconi

De ce a votat Lasconi pe Mihai Bravu

Câmpulung, dragostea mea, nu a mai fost locul în care Elena Lasconi să voteze! De data aceasta, ținând cont de miza scrutinului, primărița de Muscel...