Web Analytics
scris miercuri, 05.11.2014

Sancţiuni de aproape 300 milioane lei vechi pentru preşedinţii şi administratorii de asociaţii de proprietari

Conform informaţiilor obţinute de la Primăria Piteşti, în cursul anului 2014, până în prezent, inspectorii din cadrul Serviciului Unitatea de Monitorizare Servicii Publice şi Coordonare Asociaţii de Proprietari, pentru încălcarea prevederilor prevăzute de Legea 230/2007, H.G. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de punere în aplicare a Legii 230/2007, Legea contabilităţii nr.82/1991, Ordinul Ministrului Economiei şi Finanţelor nr.1969/2007 şi a Ordinului nr.325/2006, au aplicat sancţiuni contravenţionale, după cum urmează: 3 sancţiuni aplicate unor preşedinţi de asociaţii de proprietari, 11 sancţiuni aplicate unor administratori de asociaţii de proprietari, 3 sancţiuni aplicate unor persoane juridice care administrează asociaţii de proprietari şi 7 sancţiuni aplicate unor persoane fizice, membre ale unor asociaţii de proprietari. Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate fiind de 28.200 de lei. Totodată, ca urmare a sancţiunilor aplicate, au fost schimbaţi din funcţie un număr de 2 administratori de imobil şi un număr de 2 preşedinţi de asociaţii de proprietari. La ora actuală, în evidenţele Primăriei municipiului Piteşti figurează un număr de 1.182 de asociaţii de proprietari şi un număr de 812 administratori atestaţi.
Ionuţ BURCEA

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită