Viceprimarul Cornel Ionică, şi totodată locţiitorul lui Tudor Pendiuc la conducerea Primăriei Piteşti, a declarat că problemele pe care le va avea această instituţie, privind drepturile salariale ale angajaţilor, vor fi mult mai mari anul acesta în comparaţie cu anul trecut. „În primul rând datorită faptului că a crescut suma salarială la Poliţia Locală, este vorba de norma de hrană la o parte dintre ei, pe care am acceptat să o susţinem. Pe de altă parte la salariaţii din zona creşelor, Guvernul a prevăzut câte o sută de lei la salariu începând de luna aceasta. Deci, deja depăşim grila iniţială. Ar mai fi, nu ştiu dacă să le zic probleme, dar salariaţii solicită drepturi salariale suplimentare. Vom vedea dacă legea permite şi cât permite, nu am avut o discuţie concretă încă”, a precizat Cornel Ionică.
I.B.




0 Comentarii