„Să aducem autostrada sudului înapoi la Argeş!!!”

de | 8.11.2012 19:29 | Politica si Administratie

# Apel al senatorului Mircea Andrei Florin către toţi parlamentarii. Senatorul Andrei Florin Mircea și totodată candidatul la Senat din partea Alianţei România Dreaptă pe Colegiul Senatorial Piteşti, consideră că eforturile pentru dezvoltarea judeţului ar trebui să fie comune. Aşa cum acesta a încercat să obţină sprijinul de la parlamentarii USL pentru atragerea finanţării totale a DN 73 şi din păcate la acel moment a fost refuzat doar pentru că propunerea venea de la alt partid, acesta îşi anunţă disponibilitatea de a sprijini orice proiect serios care este în interesul argeşenilor şi al piteştenilor indiferent de tabăra politică din care acesta provine.
Acesta le-a cerut inclusiv jurnaliştilor să tragă un semnal de alarmă cu privire la politica USL Argeş inclusiv care nu face nimic pentru a stopa acţiunile şefului de partid Victor Ponta, care pur şi simplu taie toate finanţările judeţului Argeş de parcă ar avea poliţe de plătit către argeşeni:
„Un exemplu concret care ne afectează grav prin tăierea finanţării din Argeş şi mutarea traseului pur şi simplu este Autostrada Sudului. Cred că este şi în interesul dumneavoastră să lămuriţi această problemă cu autostrada care trebuia să treacă prin comuna Albota din A1 şi se ducea în Slatina şi Craiova. Acum am înţeles că de la kilometrul 80, fix la limita judeţului, se duce prin Alexandria tot la Craiova. Din păcate, cetăţenii nu sunt interesaţi de asta. Ei sunt necăjiţi destul cu problemele lor. Caută de lucru, dar locurile de muncă vin dacă ai unde să investeşti. Infrastructura este esenţială în atragerea de fonduri şi investitori. În şase luni de guvernare USL am pierdut  DN 73, două autostrăzi, Centura Sudului, DN 7C. Să ne răspundă parlamentarii USL de ce ne sunt tăiate proiectele majore de infrastructură din Argeş şi noi suntem lăsaţi la sfârşitul listei, adică la cei care nu vor primi finanţări pentru nimic notabil!”
În doar şase luni de la instalarea Guvernului Ponta, cu un judeţ preponderent USL-ist, argeşenii au fost grevaţi de cele mai importante proiecte de infrastructură lăsate de fosta guvernare parţial finanţate. Incredibil, dar adevărat! USL a tăiat atât de la argeşeni, cât şi de la proprii colegi de partid toate investiţiile mari şi le-a mutat în alte zone de interes politic, la alţi baroni locali, mai vocali decât cei din Argeş care se mulţumesc şi cu… nimic, doar cu funcţii şi beneficii pentru ei şi familiile lor şi nu şi pentru argeşeni. (C.S.) 

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii