Web Analytics

articol scris vineri, 21 august 2026

S-a trezit CNI-ul! După ani de impas, cere rezilierea contractului cu executantul neserios al pieţei agroalimentare din Câmpulung

Se apropie împlinirea a două decenii de când municipiul muscelean tot încearcă să modernizeze piața agroalimentară centrală, iar anul 2026 nu a adus decât un demers în justiție menit să permită organizarea unei noi licitații în vederea desemnării constructorului noii hale a complexului comercial. Este anul în care Compania Națională de Investiții care a preluat în administrare obiectivul s-a năpustit asupra executantului desemnat prin licitație în urmă cu patru ani și semnatar de contract acum mai mult de trei ani, cerând instanței rezilierea contractului de execuție.

Inițial a fost ideea construirii noii hale pe spezele proprii ale Câmpulungului, așa că s-a realizat un proiect pe vremea domniei lui Călin Andrei, însă nu s-a ajuns niciodată la concretizarea propunerii. Iar pe când domnea Liviu Țâroiu, obiectivul a fost predat Companiei Naționale de Investiții ce promitea că va folosi circa 15 milioane de lei pentru a efectua lucrarea. În timp, însă, au apărut alte opreliști, indicatorii tehnico-economici fiind modificați de câteva ori, iar proiectul nu a mai fost același. Doar că la un moment dat a apărut o rază de speranță, mai ales că un fost ministru a vizitat obiectivul, în 2021, apoi a fost organizată licitația și desemnat constructorul. Sarcina implementării cap-coadă a proiectului de investiție i-a revenit asocierii formată din Inside Construction srl Roman, Ilvea Building srl Altamura (Italia) și Consulting Grup Expert srl Moinești, care s-a împresurat și cu cinci subcontractanți, ca să fie ghiveciul cu de toate. În 2023, ghiveciul a preluat amplasamentul pentru organizare de șantier și începerea lucrărilor, dar asta a fost cam tot. La mijloc a picat administrația locală din Câmpulung care, îmboldită de speranța concretizării proiectului, a purces la demolarea fostei hale a pieței agroalimentare, băgând producătorii și comercianții în corturi. Și au prins oamenii două ierni și jumătate în ger și două veri și jumătate în caniculă. Până acum!

Se cere rezilierea contractului. Urmează alte ierni geroase și o nouă licitație

Începerea lucrărilor a avut loc în anul 2024, la câteva luni de la demolarea vechii hale. Cu greu, fiindcă au fost ceva probleme cu degajarea spațiului de fierul vechi rezultat din demolare. Plus că a întârziat și avizul tehnic de la Compania Națională de Investiții. Iar ca să fie totul aiurea, imediat după ce a intrat excavatorul în lutul de la fața locului, s-a constatat faptul că dedesubt era o conductă de gaze ce nu era relevată în proiect. Așa că a mai trecut ceva timp până ce conducta a fost deviată, că doar nu se putea schimba locația halei.
Toate acestea fiind depășite, se aștepta ca executantul să-i dea bice. Și a dat bir cu fugiții, fiindcă sporadic s-a lucrat, dar și atunci cu un subcontractant care și-a blestemat soarta când a constatat că fiecare ploaie mai puternică transforma gropile pentru fundație în lac cu broaște. Situația stagnării lucrărilor a fost reclamată de administrația din Câmpulung care privea neputincioasă cum un antreprenor neserios blochează un proiect de mare interes pentru comunitate. Și s-a bătut de mai multe ori la ușa Companiei Naționale de Investiții, cei de la CNI au catadicsit să vină la Câmpulung să vadă cum stă treaba, l-au și tras de urechi pe patronul de la Inside Construction, dar, ce să vezi, firmei în cauză i s-a cerut insolvența. Asta se întâmpla în 2024, iar acum societatea este condusă de un lichidator.

De necesitatea rezilierii contractului de execuție se vorbea de anul trecut, atunci când însăși primărița Câmpulungului a cerut CNI-ului să scape Câmpulungul de firma cu probleme. Doar că cei de la Companie s-au tot foit pe scaune și s-au împiedicat de detalii, astfel că piciorul a fost pus în prag de-abia în iunie 2026, după mai multe notificări ale constructorului, atunci când s-a depus cerere de reziliere a contractului de proiectare și execuție lucrări nr. 98 din 2023. Contract care între timp a ajuns să aibă o valoare de peste 19 milioane de lei și care trebuia să fie finalizat în august 2025.
După terminarea procesului, CNI va relua procedura de desemnarea a unui nou executant al lucrărilor. Între timp se vor împlini cele două decenii de când Câmpulungul încearcă să aibă o nouă hală la piața agroalimentară!
Cătălin Ioan Butoiu

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ANAF Arges

Un bărbat din Argeș a vândut ilegal 75 de mașini. Prejudiciu de peste 1,1 milioane de lei la bugetul de stat

O persoană fizică din județul Argeș a vândut 75 de autoturisme second-hand în perioada mai 2022 – ianuarie 2025, fără […] Citește!

Radu Manole, dublu campion mondial la 20 de ani! Două medalii de aur pentru România în Spania

România a obținut două medalii de aur la Campionatul Mondial de Salsa și Bachata, desfășurat în Spania. Radu Manole, în […] Citește!

Mioveni. Se efectuează operațiuni de deratizare. Ce sunt rugați cetățenii orașului

Miercuri, 28 octombrie 2026, prin operatorul economic Actvet Control SRL, se vor efectua operațiuni de deratizare, atât în domeniul public, […] Citește!

Anunț de licitație

Administrația Națională „Apele Române” – titularul dreptului de administrare, scoate la licitație atribuirea contractului privind „Închirierea suprafeţei de 5.369,52 mp […] Citește!

Leonid Dragomir și Cristian Cocea, invitați la Dialogurile Filarmonicii Pitești

Filarmonica Pitești organizează miercuri, 28 octombrie, de la ora 17.00, la Centrul Multifuncțional, în sala „Marin Ioniță”, o nouă ediție […] Citește!

„Tartuffe” de Molière, la Centrul de Cultură și Arte din Curtea de Argeș. Intrarea este liberă

Miercuri, 28 octombrie 2026, începând cu ora 18:00, la Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu” are loc spectacolul „Tartuffe”, […] Citește!

dan-andronic-editorial

Un prieten nu îți trimite sabotori. Despre Măicuța Rusia

Dan Andronic. 27 octombrie 2026 Din cuprinsul articolului Măicuța Rusia, o construcție de propagandă Șapte motive Exemple în Europa Cum […] Citește!

Temu, forțată să schimbe regulile de vânzare în Europa. Amendă de 200 de milioane de euro și cinci măsuri impuse de Bruxelles

Platforma chineză de comerț online Temu intră într-o nouă etapă de supraveghere din partea autorităților europene. Comisia Europeană a acceptat […] Citește!

Microsoft pregătește plecarea voluntară a până la 60.000 de angajați. Gigantul tehnologic își reduce costurile în plină cursă pentru inteligența artificială

Microsoft pregătește una dintre cele mai ample inițiative de reducere voluntară a personalului din industria tehnologică. Compania a anunțat luni, […] Citește!

podul Giurgiu-Ruse

Restricții pe Podul Prieteniei Giurgiu–Ruse până joi. Traficul se desfășoară alternativ

Circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu–Ruse este restricționată până joi, 29 octombrie, din cauza lucrărilor efectuate pe partea bulgară. O bandă […] Citește!

Cod galben de ploi în cinci județe, până miercuri. Vântul va sufla cu rafale de până la 70 km/h

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de ploi însemnate cantitativ pentru cinci județe din Dobrogea […] Citește!

De la Viitorul lui Gică Hagi, la premiul pentru cel mai bun antrenor din lume. Pere Romeu, recompensat la Balonul de Aur 2026

Pere Romeu, antrenorul echipei feminine a Barcelonei, a câștigat premiul Johan Cruyff pentru cel mai bun tehnician din fotbalul feminin, […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

dan-andronic-editorial

Un prieten nu îți trimite sabotori. Despre Măicuța Rusia

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete