După ce săptămâna trecută edilul Tudor Pendiuc, dorea să propună în Consiliul Local rezilierea contractului de lucrări cu firma, SC International FBS Holding SRL din Zalău, care se ocupă cu reabilitarea Colegiului Național I.C. Brătianu, decizia acestuia s-a amânat pentru cel puțin două săptămâni. La ședința extraordinară a Consiliului Local, de luni, 22 septembrie, primarul a anunţat în fața consilierilor locali că a purtat discuții cu Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici care i-a mărturisit că în următoarea perioadă se va adopta o ordonanță de Guvern, ce ar ajuta Primăria Pitești, în sensul că nu s-ar pierde finanțarea europeană, în cazul în care s-ar încheia contractul cu constructorul. „Riscăm nu doar să nu realizăm obiectivul, ci și să intrăm într-o etapă de penalități și de tot felul de acțiuni care nu ne fac bine. Părerea mea la ora asta este că nu mai putem continua cu acest agent economic. Nu are caracter, este ceva fără cuvinte, un asemenea om nu am mai întâlnit până acum. Dacă ar fi un constructor serios poate să recupereze, dar nu este. Însă, am discutat cu Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. I-am expus problema asta și mi-a spus că va apărea peste două săptămâni o ordonanță de urgență, în care o să se prevadă că acolo unde o asociere a câștigat licitația, cum este în cazul nostru, iar liderul asocierii nu este potent și constatăm că nu se încadrează în termene sau intră în insolvență, atunci putem să luăm următorul asociat după ei. Mi-a spus să nu ne grăbim să reziliem contractul de finanțare și nici contractul cu ei. Să mai stăm două săptămâni, să vedem cum apare ordonanța că poate se aprobă finanțarea europeană”, a precizat Tudor Pendiuc. În urma discuțiilor purtate cu consilierii locali s-a decis amânarea contractului de reziliere, dar în același timp primarul Tudor Pendiuc a promis că va purta o discuție și cu directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, pe această problemă, pentru a nu exista nicio surpriză neplăcută cu finanțarea europeană a lucrării de reabilitare a liceului.
Alex Vlaicu




0 Comentarii