Web Analytics

articol scris joi, 06 martie 2025

Rostirea lui Calinic. Catehism filosofic”, un ghid moral şi intelectual

În acest an, la Editura Fundației Calinic Argeșeanul, a apărut volumul „Catehism filosofic”, semnat de arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.

„Este, deopotrivă, un îndrumar de idei care se regăsește în filosofie și în teologia creștină, o istorie in nuce a relației dintre căutarea lui Dumneazeu atât cu mijloacele rațiunii, cât și cu cele ale credinței, bazată pe sentiment, pe iubire”, consemnează scriitorul Adrian Alui Gheorghe în prezentarea generoasă, pe măsura complexității ideilor expuse în cele peste 500 de capitole, pe care i-o dedică lucrării.
„Titlul, atât de inspirat, de catehism filosofic, sugerează o expunere sistematică a ideilor filosofice fundamentale, într-o formă accesibilă, similară catehismelor religioase. În mod obișnuit, catehismul este un ghid de învățături și principii religioase esențiale, structurat în întrebări și răspunsuri simple, menit să transmită doctrinele de bază credincioșilor, în special celor începători. Scopul său este să ofere un ghid moral și intelectual celor care caută răspunsuri fundamentale despre sine, despre lume și despre felul în care ar trebui să trăiască.

Un asemenea catehism poate să servească drept punct de plecare pentru cei care doresc să se apropie de filosofie într-o manieră sistematică și clară, fără a avea nevoie de studii aprofundate. Adaptată la filosofie, ideea unui catehism filosofic presupune prezentarea celor mai importante concepte și întrebări filosofice-despre existență, cunoaștere, etică, valoare și sensul vieții - într-o manieră ordonată și explicativă. În fond, asta întâlnim în cartea lui Calinic Argeșeanul, o crestomație de idei, de concepte, de tendințe, parte a unui spectacol intelectual care a marcat evoluția culturii lumii în câteva milenii.
Cartea are o structură didactică și accesibilă, formatul de întrebare (pusă sau nu) care primește un răspuns face ideile filosofice accesibile unui public larg. Întrebări fundamentale precum: Ce este adevărul?, Care este scopul vieții?, Ce înseamnă binele?, primesc răspunsuri concise, dar fundamentate, extrase din diverși autori și din diverse curente filosofice.

După ce îi citește pe filosofii în discuție, Calinic Argeșeanul extrage din operele lor învățături esențiale, prin intermediul cărora îi introduce pe cititori în principalele teme și concepte ale filosofiei, fără să fie necesară o pregătire complexă. Sunt reținute idei de bază din etică (virtuțile și datoriile morale), metafizică (natura realității și a existenței), epistemologie (natura cunoașterii) și estetică (conceptul de frumos).
În același timp, avem de a face cu o abordare «ecumenică» a ideilor filosofice, adică sunt incluse răspunsuri din mai multe tradiții filosofice, de la idealismul lui Platon și realismul aristotelic, la existențialismul lui Kierkegaard sau hedonismul epicurian… Un lucru este urmărit cu obstinație de către Calinic Argeșeanul, modul în care filosofii au influențat profund creștinismul, modelându-i doctrina, gândirea teologică și relația cu ceea ce numim rațiune”,
mai scrie Adrian Alui Gheorghe în cuvânt-înainte.

Citește și Rostirea lui Calinic. Despre momentul când a devenit arhiereu: „N-am fugit ca unii miri, părăsind mireasa în toiul nunţii”

Citește și Rostirea lui Calinic. „Oficina şerpească”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alessandro Del Piero, despre Cristi Chivu: ”Îmi frângeți inima!”

Alessandro Del Piero a auzit numele unui român și a spus-o direct: ”Îmi frângeți inima!” Alessandro Del Piero (51 de […] Citește!

DNA intră pe fir în licitația pentru Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț. Scandal după eliminarea unei oferte mai ieftine cu 600 de milioane

Una dintre cele mai importante investiții rutiere din Moldova a ajuns în atenția procurorilor anticorupție, după o serie de contestații […] Citește!

Florin Maxim, antrenorul Corvinului: „FC Argeș este o echipă care îți pune probleme”

Florin Maxim, antrenorul Corvinului, a declarat că echipa sa are nevoie de o victorie împotriva lui FC Argeș. Tehnicianul se […] Citește!

Alertă de călătorie pentru românii care merg în Franța: Proteste anunțate sâmbătă, zboruri și trenuri afectate

Românii care intenționează să călătorească în Franța în acest weekend sunt avertizați să se pregătească pentru posibile întârzieri și blocaje […] Citește!

Veste importantă pentru angajatorii din România! Când va fi repornită platforma WorkinRomania

Sute de companii din România care întâmpină dificultăți în recrutarea angajaților din afara țării ar putea scăpa, în curând, de […] Citește!

Corvinul Hunedoara – FC Argeş, sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 16, în etapa a 14-a din SuperLiga

FC Argeş se pregăteşte de confruntarea cu Corvinul Hunedoara, pe care o va susţine în deplasare, sâmbătă, 31 octombrie, de […] Citește!

Fraudă de proporții în industria filmelor XXX. Cum a reușit un informatician să redirecționeze peste 270.000 de dolari în contul personal

Un informatician în vârstă de 40 de ani a fost reținut de polițiștii din București, fiind suspectat că ar fi […] Citește!

Ghișeul.ro se schimbă radical: Românii vor putea plăti amenzile dintr-o simplă fotografie. Ce poate face noul asistent AI al statului

Românii care folosesc platforma Ghișeul.ro vor avea la dispoziție un nou instrument digital menit să simplifice relația cu instituțiile publice. […] Citește!

Statul le oferă românilor dobânzi de până la 7,75% pentru economii. O nouă ediție Fidelis începe în noiembrie

Românii care vor să își investească economiile în titluri de stat vor avea o nouă oportunitate în luna noiembrie, când […] Citește!

Amenzi de peste 5 milioane de lei după controalele ANPC: Alimente expirate, carne depozitată necorespunzător și mizerie în unitățile verificate

Inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au descoperit numeroase nereguli în urma unei ample acțiuni de control desfășurate la […] Citește!

Moarte subită în Argeș, pe DN 73. Biciclist prăbușit pe carosabil

Polițiștii din Câmpulung au fost sesizați vineri, 30 octombrie, cu privire la producerea unui grav eveniment rutier pe DN 73, […] Citește!

FC Argeș Basketball – CSO Voluntari, sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 18, în etapa a 5-a din LNBM

FC Argeș Basketball revine în fața propriilor suporteri sâmbătă, 31 octombrie, pentru confruntarea cu CSO Voluntari, liderul la zi al clasamentului, […] Citește!

Omul săptămânii

Marius Bălan

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete