Web Analytics
scris miercuri, 23.03.2022

Reprezentanţii statului român au fost jalnici! Autorizaţia de construcţie pentru blocul Titidan a fost anulată de instanţă

În centrul orașului Pitești s-a construit ilegal un bloc cu 11 etaje. Trebuia să fie de 10 etaje și o pergolă, dar, din șmecherie, în loc de pergolă a ieșit încă un etaj cu un super penthouse. Iar ca să fie bine și să nu fie rău, exact când primarul Gentea și-a luat o zi de concediu, un angajat din primărie a făcut recepția finală, botezând frumosul apartament cu numele „pergolă”. În acest caz s-a respectat o continuitate în construcția blocului Titidan – început ilegal, continuat ilegal, așa că bomboana pe colivă (finalul) nu putea fi decât ilegală. Reamintim cititorilor că Tribunalul Vâlcea a anulat autorizația de construire a blocului Titidan.

Reprezentanţii statului român au fost jalnici! Autorizaţia de construcţie pentru blocul Titidan a fost anulată de instanţă

Prima ilegalitate a fost când firma Titidan a cumpărat imobilul de la Petrom, imobil aflat într-un sit urban, fără ca Primăria Pitești să-și exercite dreptul de preemțiune, obligatoriu, altfel actul de vânzare-cumpărare fiind nul de drept. A urmat demolarea ilegală a clădirii cumpărate, deși în actul de vânzare-cumpărare era scris că demolarea sau construirea se pot face doar ulterior avizului Ministerului Culturii. Aviz care nu a fost cerut. Trebuie menționat că autorizația de demolare, deși publică prin lege, a fost secretizată printr-o decizie a primarului Pendiuc, care trecuse primăria pe persoană fizică.

Citește și Exclusiv. Răspuns devastator al Ministerului Culturii despre blocul din centru al firmei Titidan. Actul de vânzare este nul de drept. Primăria Piteşti avea drept de preempţiune obligatoriu şi nu l-a exercitat

Lanțul de ilegalități a continuat cu eliberarea autorizației de construire, tot fără avizul Ministerului Culturii. Trebuie menționat că Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC Argeș) este clădire vecină cu blocul Titidan. În acest context, ar fi haiul lumii dacă și sediul instituției care verifică legalitatea construcțiilor, ISC Argeș, ar fi tot într-o clădire ridicată fără avizul obligatoriu de la Cultură. Cu toate astea, ISC Argeș a controlat legalitatea eliberării autorizației de construire a blocului Titidan și n-a văzut că lipsește avizul de la Cultură.

Mai mult, Instituția Prefectului Argeș, prin prefectul Emil Dragnea, a dormit pe ea, deși a fost sesizată de ”Jurnalul de Argeș” să constate ilegalitatea eliberării autorizației de construire și astfel să-și realizeze propria competență. Din lașitate n-a constatat nimic, după propria declarație a prefectului Liviu Dragnea, cum că „nu are stofă de erou”, iar acum își ronțăie liniștit pensia babană și disprețuiește și înjură ziariștii, că nu l-au criticat cât și când trebuia.

Citește și Primarul Piteştiului face dezvăluiri şocante / Gentea acuză! Recepţia la blocul Titidan s-a semnat fix în ziua în care el era în concediu

Revenind la anularea autorizației de construire, să presupunem că blocul Titidan va fi demolat de la etajul trei în sus, așa… doar ca să vadă soarele și casa familiei doctorilor Irimia, iar bătrânii din blocul alăturat, care au trăit un coșmar, să aibă sentimentul că le-au fost ascultate blestemele. În acest caz, proprietarii blocului Titidan ar suferi pierderi financiare în jur de 10 milioane de euro, conform articolului din ziarul ”Cațavencii”. Pierderi financiare pentru care nu sunt vinovați, întrucât ilegalitățile au fost comise de autoritățile statului român, fie pentru un interes, fie din indolență, fie din incompetență.

Și atunci, pe cale de consecință, eu cred că proprietarii blocului Titidan pot să-și mai recupereze din pagubă îndreptându-se împotriva celor care au comis ilegalitățile. Pentru că realitatea e că proprietarii blocului Titidan doar au cerut, iar o cutumă a statului român spune că vinovat nu este cel care cere, ci acela care dă. Așadar, autoritățile statului român care sunt responsabile, Primăria Pitești, Prefectura și ISC Argeș să bage mâna în buzunar și să acopere paguba produsă.

P.S. – La valoarea oamenilor „convinși” să comită ilegalități, eu cred că proprietarii blocului Titidan aveau forța să construiască legal! De ce nu au făcut-o? Să le fi luat masoneria mințile?

Citește și Un nou scandal imobiliar în Piteşti / SC Titidan voia să ridice un bloc de 5 etaje pe doar 237 mp

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...