Web Analytics
scris miercuri, 18.03.2015

Regizorul Bogdan Cioabă: ”Am încercat să colaborez cu dl Papaiani, cu dna Adriana Trandafir, cu dl Busuioc, dar nu s-a reuşit”

Prezent la conferinţa de presă a Consiliului Judeţean Argeş, regizorul Bogdan Cioabă a comentat puţin şi pe marginea faptului că, în ultima perioadă, Teatrul Davila a fost eclipsat de Centrul Cultural Mioveni, care, prin spectacole având în distribuţie nume mari ales cenei româneşti, atrage o mare parte din publicul piteştean.
„La Mioveni, Centrul Cultural ţine de primărie, nu de Consiliul Judeţean, iar spectacolele care vin acolo sunt spectacole plătite. Oamenii vin acolo o dată, la un singur spectacol. Nu încercăm să ne comparăm cu nimeni, dar, de obicei, spectacolele care vin din Bucureşti sunt spectacole care se deplasează uşor, au puţin decor şi puţini oameni, iar calitatea e uneori discutabilă. În momentul în care ai bani foarte mulţi poţi să faci orice. E adevărat că ar trebui să facem şi noi mai multe colaborări cu actori cunoscuţi. Eu am încercat, de exemplu, să colaborez cu dl Papaiani, cu dna Adriana Trandafir, cu dl Busuioc, dar nu s-a reuşit. Şi aici sunt mai mulţi factori. Există un timp al actorului sau un orar. În al doilea rând, teatrul are nişte obiective pe care trebuie să le îndeplinească într-un anume timp. Ar trebui să se adune puţini artişti, să fie toţi liberi în aceeaşi perioadă, să fie disponibili şi să fie şi bani să fie plătiţi şi aşa mai departe. Una dintre ele nu a funcţionat”, a declarat regizorul Bogdan Cioabă.
I.H.B.

Regizorul Bogdan Cioabă: ”Am încercat să colaborez cu dl Papaiani, cu dna Adriana Trandafir, cu dl Busuioc, dar nu s-a reuşit”

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...