Regal academic la aniversarea a 50 de ani de existenţă a Universităţii Piteşti

de | 8.11.2012 19:40 | Actualitate

# Vinerea trecută, Piteştiul a îmbrăcat o haină universitară. Vinerea trecută, într-o atmosferă distinsă și cu o mulțime de invitați de marcă, au avut loc festivităţile organizate de Universitatea din Piteşti cu ocazia aniversării a 50 de ani de existenţă. Suita de evenimente a început încă de dimineaţă, de la ora 10, când, în sala Teatrului Alexandru Davila, a fost conferit Alteţei Sale Regale, Principesa Margareta, cea mai vârstnică dintre fiicele Regelui Mihai I al României, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Piteşti. Alături de gazde, printre participanţii la eveniment s-a numărat chiar ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, dar și liderii administrației județene, preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, primarul Tudor Pendiuc şi prefectul Cristian Soare.

Ecaterina Andronescu a păstrat doar florile oferite de Constantin Nicolescu

Pe covorul roşu de la intrarea în Teatrul Al. Davila, Ecaterina Andronescu a fost întâmpinată de șefii Universității, rectorul Ionel Didea, președintele Senatului, Nicolae Brânzea, precum și de trioul Nicolescu-Pendiuc-Soare. Şi cum fiecare oficialitate s-a prezentat şi cu un buchet imens, în semn de bun venit, „ministra” s-a trezit cu braţele pline de flori. Aşa că a ales să păstreze doar buchetul oferit de preşedintele Nicolescu, o combinaţie de crizanteme albe şi trandafiri la fel de roşii ca sigla PSD. Buchetul edilului Tudor Pendiuc – de altfel aidoma celui oferit de Constantin Nicolescu, având doar ambalajul diferit – a fost înmânat de Ecaterina Andronescu unei angajate a Teatrului, în vreme ce al treilea buchet, cel al prefectului Soare, o combinaţie de trandafiri albi şi orhidee galbene şi roz, a fost dăruit de ministră redactorului publicaţiei noastre.

Principesa Margareta a fost reprezentată de soţul său, Principele Radu

Un moment cu totul special a fost și întâmpinarea Principelui Radu, care şi-a reprezentat soţia, ASR Principesa Margareta, absentă la acest eveniment din cauza unor probleme de sănătate. Din câte s-a aflat în culise, ea suferise cu o seară înainte o severă cădere de calciu, care a făcut imposibilă deplasarea la Pitești, deși și-ar fi dorit-o din tot sufletul. Principele Radu a fost primit cu bucurie de oficialităţile locale, dar şi de preşedintele Senatului Universităţii, pr. Nicolae Brânzea şi de rectorul Ionel Didea, după care au urcat cu toții pe scena Teatrului, amenajată ca o superbă grădină. Într-un decor floral magnific, compus din margarete şi crizanteme albe, trandafiri mov şi gladiole albe, a început ceremonia de acordare a înaltului titlului academic Principesei Margareta. După audierea imnului „Gaudeamus igitur”, rectorul Ionel Didea a susținut un frumos discurs, în care a ţinut să mulţumească Principesei pentru acceptarea titlului acordat de Senatul Universităţii şi să o felicite „pentru întreaga activitate desfăşurată în sprijinul poporului român, pentru devotamentul, înţelepciunea şi curajul de a spera la o viaţă mai bună”. „Ne bucurăm că ASR Principesa Margareta se numără printre prietenii Universităţii Piteşti”, a mai adăugat rectorul Didea. La rândul său, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, care pe toată durata ceremoniei s-a aflat în primul rând şi a conversat cu vecinul său din stânga, senatorul Şerban Valeca, a urcat pe scenă spre a felicita Universitatea pentru decizia de a acorda Principesei Margareta înaltul titlu academic: „Este un gest de normalitate şi de respect al rolului pe care l-a avut Casa Regală a României în evoluţia ţării noastre”, a subliniat aceasta, aducând cuvinte de laudă şi modului cum instituţia a evoluat de-a lungul timpului. „Este o cumulare frumoasă a unei experienţe academice importante şi trebuie să vă mărturisesc că am urmărit felul cum Universitatea Piteşti a evoluat. Aţi avut înţelepciunea să creşteţi frumos, fără exagerări. Nu vă pot fi decât alături în strădaniile cadrelor universitare de a fi mereu în linia întâi, să vă felicit pentru realizările de până acum şi să vă urez la trecutu-ţi mare, mare viitor”, a mai adăugat ministra, citându-l pe poetul Mihai Eminescu. A urmat citirea discursului de Laudatio adus Principesei Margareta, lectură făcută de noul şi tânărul decan al Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, Constantin Augustus Bărbulescu, după care i-a fost înmânată Principelui Radu diploma de recunoaştere a titlului de Doctor Honoris Causa conferit soţiei sale, Principesa Margareta. Totodată, mai marii Universităţii i-au dăruit Principesei o robă, drept simbol al înţelepciunii, culturii şi ştiinţei, dar şi o tocă, drept semn al distincţiei academice. „Gestul Universităţii Piteşti este un semn de dragoste, fraternitate şi prietenie”, a remarcat, la rândul său, Nicolae Brânzea, preşedintele Senatului Universităţii. După acest moment, Principele Radu a citit discursul pe care soţia sa îl pregătise, un discurs echilibrat şi emoţionant, demn de o adevărată prinţesă, din care am spicuit câteva pasaje: „Vă felicit pentru atingerea vârstei de 50 de ani şi pentru faptul că aţi devenit un centru universitar reprezentativ pentru educaţia românească de astăzi. Voi faceţi mai bună viaţa oamenilor şi funcţionarea societăţii. La mulţi ani! Primesc aşadar cu bucurie şi mândrie titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Piteşti”. Şi ceremonia s-a încheiat odată cu acordurile imnului studenţesc „Gaudeamus igitur”.

La Casa Sindicatelor, USL-ul s-a scindat în două tabere

După ora 12.00, festivităţile au continuat la Casa Sindicatelor, acolo unde participanţii la eveniment – oameni politici, cadre universitare, şefi ai instituţiilor descentralizate, rectori şi preşedinţi ai senatelor mai multor universităţi din ţară – au fost nevoiţi să aştepte ceva timp, până ce oficialii argeşeni Constantin Nicolescu şi Tudor Pendiuc, care au avut sarcina să îl escorteze pe Principele Radu, şi-au făcut apariţia, însoţiţi de ministra Ecaterina Andronescu. Un fapt inedit ne-a atras atenţia. Politicienii USL prezenţi la eveniment s-au scindat în două tabere. PNL-iştii, în frunte cu prefectul Cristian Soare, vicepreşedintele CJ Argeş, Iani Popa şi deputatul Andrei Gerea s-au plasat în rândul întâi, în partea dreaptă a sălii. PSD-iştii lui Constantin Nicolescu şi ai edilului Tudor Pendiuc s-au poziţionat pe acelaşi rând, dar în partea stângă a sălii. Adică, după facultăți. Pardon, după afinități. Lângă Ecaterina Andronescu, aflată, cum era firesc de altfel, în tabăra PSD-istă, s-a aşezat rectorul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, Dănuţ Tiberius Epure. Imnul de stat, la care întreaga sală s-a ridicat în picioare, a fost intonat de un grup de studenţi, urmat, în aceeași interpretare de excepție, de imnul „Gaudeamus igitur”, ale cărui versuri au fost fredonate, cu nostalgie parcă, şi de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Rectorul Ionel Didea a adresat participanţilor la eveniment o urare de bun-venit, după care au urmat discursurile ministrei Andronescu, preşedintelui CJ Argeş, Constantin Nicolescu, al edilului Tudor Pendiuc şi al prefectului Cristian Soare, care, datorită emoţiilor, s-a adresat studenţilor cu formula „dragi elevi”. În cadrul festivităţilor, mai marii Universităţii Piteşti au înmânat numeroase diplome şi plachete jubiliare, primind la rândul lor de la Ministerul Educaţiei o plachetă oferită cu ocazia împlinirii a „50 de ani de excelenţă”. Şi parlamentarii argeşeni au fost rugaţi să adreseze câteva cuvinte, dar niciunul din aceștia nu s-a grăbit să urce pe scenă, fapt care a stârnit în sală remarca „Sunt timizi”. Festivitatea de aniversare a 50 de ani de învăţământ universitar la Piteşti a mai continuat cu impresiile foştilor rectori ai Universităţii şi s-a încheiat tot la Teatrul Alexandru Davila, cu un spectacol.
Iustina HARCO-BURCEA

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii