Web Analytics

Răscoală la CSM Piteşti

de | 18.11.2010 15:16 | Sport

# Pentru că pe directorul Sergiu Drigă nu îl interesează decât secţiile de înot şi kaiac-canoe, ceilalţi antrenori din club se simt discriminaţi şi nu mai vor să colaboreze în niciun fel cu conducerea. De-a dreptul incredibil ceea ce se întâmplă la Clubul Sportiv Municipal Piteşti sub conducerea pedelistului Sergiu Drigă! Revoluţie este cuvântul de ordine în rândul antrenorilor de la atletism, judo, baschet, box sau radioamatorism şi asta pentru că dl Drigă nici măcar nu îi bagă în seamă. Ca să nu mai vorbit de indemnizaţii tăiate sau plăţi înjumătăţite pentru deplasări la competiţiile din ţară. Deşi a practicat judo şi toată lumea se aştepta ca această secţie să fie privilegiată, directorul pedelist nici măcar nu vrea să audă de această secţie. De ce directorul are ochi numai pentru înot şi kaiac canoe nu ştim, însă cert este că celelalte secţii nu există pentru dl Drigă. Directorul este obsedat de înot şi kaiac canoe şi însoţeşte sportivii acestor secţii la mai toate competiţiile din ţară şi din străinătate. Şi ca să ne facem o părere despre cine conduce CSM Piteşti vă amintim că acest Sergiu Drigă s-a trezit pe scaunul de director tam-nisam numai pentru că este pedelist, fără nicio pregătire, ca să nu mai spunem că înainte de a deveni director nici măcar nu avea un loc de muncă stabil şi mergea şi lucra la cules de căpşuni prin Anglia. Iar, prima măsură luată de dumnealui când a fost instalat pe fotoliul de director a fost aceea de a schimba numărul de înmatriculare al autoturismului clubului pentru că aceste numere erau personalizate cu numele fostului director Gheorghe Dinu. Dar, haideţi să vedem ce spun cei mai reprezentativi antrenori ai secţiilor de judo şi atletism, respectiv profesorii Cornel Pălărie şi Valentin Coroja.

„Cât e Drigă director eu nu mai dau niciodată pe la club”

Cornel Pălărie, judo: „Eu nu mai reprezint secţia de judo în faţa directorului Sergiu Drigă. Nu mă interesează persoana lui, deşi eu l-am format şi pregătit în acest sport. Am lăsat pe altcineva în locul meu, adică la conducerea secţiei. Am renunţat pentru că dumnealui a avut o atitudine necuviincioasă faţă de secţia de judo, deşi el a practicat tocmai acest sport aşa cum spuneam. Este specialist în judo datorită mie. Eu l-am făcut profesor. Să fie clar că atâta timp cât el este director eu nu mai dau niciodată pe acolo, pe la club. Chiar nu mă interesează acest om şi punct. Pentru mine nu contează părerea lui pentru că dacă un loc IV la mondialele de judo nu are valoare, nici nu ai ce să discuţi cu acest om. Dacă nu ştie să aprecieze, atunci asta e. E de-a dreptul strigător la cer să ignori celelalte secţii şi să te preocupe doar înotul şi kaiac-canoe. Să ai nişte afinităţi numai pentru aceste sporturi fără nicio explicaţie este incredibil şi de aceea eu exclud orice colaborare cu acest domn director”.

„Colaborare între antrenorii de la celelalte secţii în afară de înot şi kaiac canoe şi conducere nu există”

Valentin Coroja, atletism: „Când ignori pur şi simplu un campion naţional, un campion balcanic sau chiar un campion european de atletism, cred că alte cuvinte sunt de prisos. E normal ca atunci când le tai indemnizaţiile şi nu le dai niciun leu sau foarte puţin pentru deplasare, cazare şi mâncare la competiţiile din ţară, aceşti sportivi să plece de la Clubul Sportiv Municipal Piteşti la alte cluburi care apreciază un sportiv de valoare. De la secţia de atletism au plecat sportivi şi cred că îi vor urma şi alţii de la alte secţii ignorate de conducere. Până la urmă cred că CSM-ul condus de acest director va rămâne doar cu secţiile de înot şi kaiac canoe. Nu mă întrebaţi de ce tocmai aceste secţii pentru că nu ştiu, dar un lucru e cert: colaborare între antrenorii de la celelalte secţii în afară de înot şi kaiac canoe şi conducere nu există”. (Marius IONEL)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii