Lucian Avramescu, poetul care a ştiut să spună în locul nostru „Bună seara, iubito!”, a pierit dimineaţă, în cele mai frumoase ceasuri ale duminicii din 12 decembrie.
A fost seară şi a fost dimineaţă; ziua a şaptea.
Cunosc casa ţărănească a lui Avramescu din Sîngeru, unde s-a petrecut asta.
Ne-a ospătat odată acolo, într-un pridvor, la etaj, pe toţi membrii Consiliului de Onoare al Clubului Român de Presă, la care eram amândoi membri fondatori, (până când m-au dat afară destrămaţii, încălcând Statutul, prin 2001, după moartea lui Dumitru Tinu, – Avramescu a ţinut cu mine şi a votat contra maşinaţiei imaginate de Cristian Tudor Popescu care, pe atunci, îl servea fără ruşine pe Adrian Sîrbu; mai tîrziu, acesta i-a vândut ziarul falimentar „Gîndul”, care a trecut în surle şi fanfare ca publicaţie on line).
Am fost prieten cu Avramescu, pentru că era prietenos şi generos – a donat Clubului Român de Presă un teren acolo, la Sîngeru (nu ştiu dacă donaţia s-a finalizat, dar ei, de fapt, nu o meritau) – era om cu stare şi cu mână largă.
Râdea cu poftă şi râdea şi când înjura.
Am fost abonat la agenţia sa de ştiri A.M.Press.
In 2006, purtarăm o polemică: el a susţinut (în România Liberă) că Zinedine Zidane şi-a compromis întreaga carieră când i-a dat un cap în gură/în piept italianului Marco Materazzi, în finala Campionatului Mondial de Fotbal de la Berlin; eu am sustinut (în BURSA) că Zidane mi-a câştigat admiraţia, pentru că nu s-a lăsat şantajat cu pierderea onoarei de fotbalist, când nemernicul i-a călcat în picioare onoarea familiei.
Într-un rând, Lucian Avramescu mi-a cerut un text în care să spun ce calităţi şi ce defecte cred eu că am, pe care să-l publice într-un volum de caricaturi desenate de fratele lui, Marian Avramescu, alături de autocaracterizările altor 100 de politicieni, artişti şi ziarişti (în total, 101).
Volumul s-a numit „Cum mă vezi şi cum te văd”, editat de AM Press.
Am întocmit textul cu atâta grijă, încât, pe când cartea deja începuse sa se tipărească, l-am rugat pe Avramescu să o scoată din tipar ca să-mi schimbe un cuvânt.
A făcut asta şi de aceea merită să reproduc textul aici şi să i-l dedic; mi-a spus că i-a placut şi chiar dacă textul era despre mine, sunt convins, acum, că i se potriveşte şi lui.
Citește și: Ne-a bătut Rapid cu 2-0. FC Argeș a arătat ca o echipă de amatori de la Apă Canal, plătită cu bani mulți
LUI LUCIAN AVRAMESCU
„Ziaristul din pulover
Că-s genial, mi-am dat seama puţin după naştere. Faptul mi-a devenit evident când m-am îmbrăcat cu puloverul singur, fără nici un ajutor.
Puloverul este o haină labirintică, în formă de stea cu trei colţuri şi patru găuri, dintre care numai două sunt egale. Un fel de dihanie provocatoare, cu tainiţele ghemuite în lână complicată, atârnând pe marginea ţarcului. L-am prins în joacă, să-mi râd de propria nepricepere; maimuţărindu-mă, am ocupat întâi mânecile, conform regulii stabilite de mama, apoi am ridicat braţele cum ea îmi cerea şi îndrăzneţ, fără martori, m-am avântat cu capul înainte, în beznă care se căsca deasupra. Rătăcirea întunecată dinăuntru s-a întrerupt pe neaşteptate. M-am aflat, brusc, din nou, în lumină. Puloverul dispăruse smuls din mâini. L-am descoperit după cîteva clipe – era pe mine! În mod inexplicabil, regulile mamei funcţionaseră. Îl cucerisem! Pornisem în glumă şi uite ce ieşise. Mă îmbrăcasem de-adevăratelea.
De atunci m-am crezut superior – rezolv algoritmic necunoscutul, cu umor şi cutezanţă. Îmi place aventura în haos.
În jumătatea de secol care a urmat, părerea excelentă despre mine însumi a primit numeroase lovituri. Cea mai groaznică umilinţă vine, însă, iarna când toată lumea poartă pulovere şi ziua e mai scurtă.
Ce privilegiu să fiu ziarist!”
Citește și: Pacienţi lăsaţi pe hol la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean
NOTITA BIOGRAFICA, DUPA AM PRESS
Directorul general al AM PRESS, poetul si jurnalistul Lucian Avramescu s-a născut la 14 august 1948 în comuna Sângeru, judetul Prahova.
Studii: licentiat in arhitectură peisageră si ziaristică;
studii postuniversitare la Intercultura – Italia.
Cariera: debut în presa literară – 1970; redactor „Orizont” Vâlcea – 1971-1978; sef de sectie si redactor-şef adjunct la Scânteia Tineretului, unde, in perioada 1981-1985, a condus cenaclul „Serbările Scânteii Tineretului”; redactor-sef al revistei „Slast” in perioada 1986-1989; fondator si redactor-sef al ziarului „Tineretul Liber”, primul ziar tiparit in zilele Revolutiei din ’89 in fosta Casă a Scânteii; fondator al agentiei de stiri A.M. PRESS – 1991, prima agentie de presă cu capital privat infiinţată dupa ’89.
Publicatii: volume de versuri, note de călătorie, antologii, eseuri si pamflete jurnalistice. Intre altele amintim „Poeme” – Editura Albatros (1975), „Stele pe dealuri”, Editura Scrisul Românesc (1976), „Transplantul de albastru”, Editura Sport-Turism (1976), „Un liber albatros” (1978), „Ei, aş! Spunea poetul” (1979), „Nu cer iertare”, trilogie (1981-1983, 1985), Editura Eminescu; „Această generaţie” – poezii in limba greacă, Editura Athena, Grecia (1985), „Bună seara, iubito”, volumul I, Editura Eminescu (1986), „Bună seara, iubito”, volumul II, Editura A.M. PRESS (2000).
Activitate socială: membru in Uniunea Scriitorilor din România (din 1979), Asociatia Culturala de Prietenie Romania-Israel(membru fondator), membru fondator si membru in Consiliul de Onoare al Clubului Român de Presă unde a îndeplinite şi funcţia de vicepreşedinte. Cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti şi al oraşului Vălenii de Munte, unde a urmat liceul. Realizator al Muzeului Pietrei din Sângeru, Prahova, singurul muzeu din ţară care conţine lucrări în piatră realizate de ţărani, pus la dispoziţia publicului fără taxa, practice o donaţie de peste 3000 de piese din piatră.
Distinctii: premiul de debut pentru poezie, Editura Albatros (1975), Premiul pentru scriitorii tineri (1979). Premiul de Excelenţă „Nichita Stănescu” pentru întreaga operă literară. Peste 200 de poezii au devenit cântece iubite de un public larg.
Este tradus şi publicat în reviste literare sau în antologii din Polonia, Bulgaria, Rusia, Israel, China, Anglia, Irak, SUA, Germania, Franta, Olanda, Turcia, Iugoslavia. A fost tradus chiar şi în limba kurdă.
Alte volume tiparite: „Ciorne” – Editura A.M. PRESS, carte care conţine tabletele publicate timp de patru ani, sâmbătă de sâmbătă in cotidianul „România liberă”, incepând din decembrie 1998. Apoi volumele de publicistică Ciorne 2, Ciorne 3 şi Ciorne 4, la aceeaşi editură şi care cuprind publicistica din anii 2005 – 2012, pamflete şi analize găzduite de Jurnalul Naţional şi alte publicaţii. Este cea mai corectă şi nemiloasă radiografie a vieţii politice din România pe aproape un deceniu.
La Cluj, în Editura Dacia i-a fost publicată selecţia de poezii de dragoste „Poetul ca o casă în flăcări”, în 2011.
Publică apoi alte cărţi. Volumul de versuri „Să strigi femeia de numele ei de vers” (2014). Prima carte pentru copii, „Bucurii cu poezii”, scrisă împreună cu fiica sa cea mică Ana Luciana Avramescu ( 2016), „Cartea cărţilor Borsecului”, amplă monografie literară a unui izvor cât o istorie (2016).. Urmează un volum de aproape 600 de pagini care cuprinde şi prima piesă de teatru scrisă de Lucian Avramescu. Volumul se numeşte „Cartea fără nume”, iar piesa de teatru care-l deschide, „Să nu furi niciodată o mireasă”.
Surpriza literară pe care a face „poetul iubirii” cititorilor săi este romanul „Despre singurătate” (2018). Este un roman de dragoste, între două personaje numite generic Scriitorul şi Doctoriţa, cu inserţii autobiografice în care apare şi personajul Lucian Avramescu, povestind scene – unele dureroase – din viaţa sa. Postfaţat de filosoful Dumitru Velea, romanul este, cum remarcă acest „Noica al Petroşanilor”, „scris cu sânge şi din această pricină e o carte care va rămâne”.
Articol preluat din ziarul Bursa.ro, autor fiind directorul Make
0 Comentarii