# Declară procurorul Laurenţiu Palaghia, purtătorul de cuvânt al Parchetului Piteşti. „Punerea în libertate a lui Savu Păunescu este o curiozitate şi o nedumerire şi pentru noi.”, ne-a răspuns procurorul Laurenţiu Palaghia, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, întrebat fiind, de către redactorul Jurnalului, cum de un infractor, considerat de procurori ca potenţial periculos, cum este Savu Păunescu, condamnat pentru viol, să fie pus în libertate. „Din câte ştiu eu, nu s-a dat niciodată suspendare în cazurile de viol. Tocmai din acest motiv este o surpriză pentru noi.”, ne-a explicat purtătorul de cuvânt al Parchetului local, referindu-se la condamnarea la 3 ani de închisoare cu suspendare primită de Savu Păunescu. Şi, adăugăm noi, nu doar procurorii au considerat despre Savu Păunescu că ar fi un tip periculos, ci şi judecătorii, de vreme ce instanţa de judecată a dat, împotriva acestuia, ordin de protecţie, prin care acestuia i se interzicea orice contact, inclusiv telefonic sau prin corespondenţă, cu fosta soţie şi cele două fiice. Vă amintim că violul pentru care Păunescu a fost condamnat a fost săvârşit împotriva soției sale care, după ce acesta a fost pus în libertate, după 5 luni în arest preventiv, a cerut instanţei un nou ordin de protecţie, asupra căruia Judecătoria se va pronunţa săptămâna viitoare, pe 10 septembrie. Adriana Gândilă
Instructor auto, arestat după ce ar fi târât un polițist cu mașina unei școli de șoferi
Un instructor auto din municipiul Buzău a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce este...



0 Comentarii