Web Analytics
scris joi, 15.09.2022

Puiu Mărgescu joacă în filmul „Brâncoveanu” al lui Dan Piţa

Aflat la 84 de ani, marele regizor Dan Pița nu are astâmpăr, în prezent aflându-se pe ultima sută de metri cu filmările la un proiect de suflet, la care visează de mult, un proiect cinematografic deosebit, „BRÂNCOVEANU”, produs de Apollo AV Production în colaborare cu Asociația Pentru Sprijinirea Producției de Film și Asociația Filmului Istoric. Noul film de ficțiune semnat Dan Pița este o parabolă despre onoare și caracter, ce îl are în prim-plan pe domnitorul Constantin Brâncoveanu și drumul său către desăvârșirea personală și spirituală.

Puiu Mărgescu joacă în filmul „Brâncoveanu” al lui Dan Piţa

Domnitor al Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, a preferat să fie decapitat la Constantinopol, alături de cei patru fii ai săi – Constantin, Ştefan, Radu şi Matei – şi de sfetnicul Ianache Văcărescu, decât să se lepede de religia sa creştină (toți trecuți în rândul sfinților de către B.O.R.). Constantin Brâncoveanu (născut la 15 august 1654 şi executat la 15 august 1714) a domnit între anii 1688 şi 1714, iar filmul care-i poartă numele este aşteptat de către toți cei care sunt interesați de personalitatea, de destinul şi de puterea sa de sacrificiu. Producţia lui Dan Piţa redă partea finală a vieţii lui Brâncoveanu. 

Citește și Cum s-a rătăcit formaţia „10 Prăjini” în Piteşti, la înmormântarea lui Dobrin

Filmările au avut loc (au loc) la Cetatea Făgăraș și la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia. Printre actori, și cunoscutul Puiu Mărgescu, de la Teatrul „Al. Davila” din Pitești, care joacă rolul boierului Barbu. Dacă i-a tot jucat pe domnitorii Mircea cel Bătrân și Al. I. Cuza, Puiu Mărgescu poate juca și un rol de boier.
Din distribuție mai fac parte Dorel Vișan, Daniela Nane, Costel Constantin, Marcel Iureş, Claudiu Bleonţ, Mircea Rusu, Marius Bodochi sau Vlad Rădescu,  Petru Ciubotaru ș.a. Coloana sonoră este asigurată de către Ilie Stepan. După cum declara ultimul, filmul „Brâncoveanu”, ce va avea premiera la anul, va fi şi pentru regizorul Dan Piţa o încununare a carierei sale, este un testament pe care vrea să-l lase celor care iubesc arta filmului.

Citește și A fost reeditat volumul “Zile de Sbucium şi Glorie. Pe Valea Jiului 1916”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...