Web Analytics

articol scris joi, 16 iulie 2026

Primarul Cristian Gentea: „Piteştiul nu va pierde niciun leu din fondurile atrase!”

Marți, 14 iulie, s-au recepționat lucrările de renovare energetică ale Școlii Gimnaziale „Ion Pillat”, un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență și completat din bugetul local.
Investiția a vizat atât creșterea eficienței energetice a clădirii, cât și modernizarea spațiilor de învățământ: săli de clasă și laboratoare renovate, grupuri sanitare modernizate, tâmplărie nouă, sistem fotovoltaic, climatizare, iluminat eficient și măsuri pentru accesibilizarea clădirii. De asemenea, s-a instalat şi o stație de încărcare pentru vehicule electrice. În plus, Salpitflor Green a amenajat peluza verde din faţa şcolii, prin montarea unui sistem de irigaţii şi a rulourilor de gazon.
„Până la sfârşitul programului de finanțare vom recepţiona toate proiectele de renovare a unităţilor şcolare. Piteştiul nu va pierde niciun leu din fondurile atrase!”, a transmis primarul Cristian Gentea.
M.S.

Citește și Dr. Dan Manu s-a pensionat după 29 de ani la conducerea Medicinei Legale din Argeş: „Vreau să fac ceea ce n-am făcut toată viaţa”

Citește și Elena Lasconi i-a sfidat pe consilierii locali

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Video. Incendiu la Ștefănești, în Argeș. Persoane evacuate

Un incendiu a izbucnit joi, 16 iulie, într-o gospodărie din orașul Ștefănești, județul Argeș. Au fost mobilizați pompierii cu trei […] Citește!

FCSB – FC Argeș, vineri, 17 iulie, de la ora 21.30, în prima etapă din SuperLiga

Stadionul Ghencea găzduiește vineri, 17 iulie, de la ora 21.30, jocul FCSB - FC Argeș Pitești, contând pentru prima etapă […] Citește!

ANUNȚ PUBLIC PRIVIND DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

S.C. TITAN S.R.L., titular al proiectului: „AMENAJARE PISCICOLĂ (DÂRMĂNEȘTI 4) CU EXPLOATARE DE AGREGATE MINERALE, SAT DÂRMĂNEȘTI, COMUNA DÂRMĂNEȘTI, JUDEȚUL […] Citește!

Cristina Butură, deputat AUR Argeş: „Mii de români diagnosticaţi cu boli rare sunt condamnaţi să lupte nu doar cu boala, ci şi cu nepăsarea statului”

Deputata AUR Argeș, Cristina Butură, solicită Guvernului și Ministerului Sănătății să introducă de urgență un mecanism de compensare pentru medicamentele […] Citește!

Radar argeșean! Moşoaia. Lucrări de interes local

Este o vară în care activitatea administrației locale din comuna Moșoaia, reprezentată prin primarul Adrian Frântură (foto), este una intensă, […] Citește!

Tudor Ionescu, deputat de Argeş, ales vicepreşedinte al Partidului S.O.S. România: „Vom construi forţa politică de care România are nevoie!”

Joi, 9 iulie 2026, la Palatul Parlamentului, în cadrul celui de-al doilea Congres al Partidului S.O.S. România, am fost ales […] Citește!

Aer salin într-o zi de iulie. Redacţia Jurnalului de Argeş a vizitat Ocnele Mari

A devenit deja o tradiție ca, atunci când timpul le permite, redactorii Jurnalului de Argeș să viziteze împreună locuri turistice. […] Citește!

Piteştenii Maria Albu şi Robert Bălan, medalii de aur la concursul Budeasa Swim&Run

Clubul Sportiv Municipal Pitești a obținut două medalii de aur la concursul Budeasa Swim&Run, prin Maria Albu și Robert Bălan, […] Citește!

Noua directoare a Institutului de la Mărăcineni, prima ieşire în public

Săptămâna trecută, la Mărăcineni a avut loc Sesiunea Științifică 2026 - „Together for Future Orchards”, organizată de Institutul de Cercetare-Dezvoltare […] Citește!

Primarul Cristian Gentea: „Piteştiul nu va pierde niciun leu din fondurile atrase!”

Marți, 14 iulie, s-au recepționat lucrările de renovare energetică ale Școlii Gimnaziale „Ion Pillat”, un proiect finanțat prin Planul Național […] Citește!

Alina Gorghiu: „Statul trebuie să fie mai ferm cu traficanţii şi, în acelaşi timp, mai inteligent în abordarea persoanelor dependente”

La Conferința „Dependențele la tineri – impact medical, social și economic. Răspuns integrat de prevenție”, deputata PNL de Argeș, Alina […] Citește!

Senatorul Mihai Coteţ, discuţie cu Amabasadorul Indiei: „Argeşul are argumente solide pentru a deveni un magnet de investiţii globale”

În data de 10 iulie, senatorul PNL de Argeș, Mihai Coteț, s-a întâlnit cu Excelența Sa, Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul […] Citește!

Omul săptămânii

Mara Stan

Opinie

Când socoteala din Cultură se face cu taxa aia de 5 lei de la Bibliotecă…

Din ediția tipărită

Perioadă de evaluări cu emoţii în cultura câmpulungeană

A fost și este perioadă de evaluări și concursuri ale managerilor instituțiilor de cultură din Câmpulung, trecând deja prin așa […] Citește!

Foto-pamflete

Elena Lasconi i-a sfidat pe consilierii locali

Momente stupefiante la ultima ședință de consiliu a celor de la Câmpulung, la întrunirea la care s-a aprobat programul Zilelor […] Citește!

O nouă grupare interlopă controlează Ştefăneştiul

La Ștefănești se conturează o nouă grupare interlopă care îi terorizează pe locuitori, fără ca cineva să ia vreo măsură, […] Citește!

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!