Web Analytics
scris joi, 13.06.2013

Puci într-un pahar cu apă la liberali

De vreo două luni încoace, șefii liberali de la județ au pus la copt un puci împotriva șefilor liberali de la municipiu. Iar duminica trecută a fost scos din cuptor, făcut scrum. Adică eșuat. Avocatul Radu Perianu a rămas președintele PNL-Pitești, în urma unui vot foarte strâns, e adevărat, dar care a demonstrat că are totuși în spate o organizație unită, care poate să-l susțină chiar și când șefii cei mari ai partidului s-au pus să-i ia gâtul. Strategia de mazilire a sa a fost foarte bine pusă la punct. Sub pretextul unei activități nesatisfăcătoare, liderii județeni, dintre care au ieșit în relief președintele Iani Popa și deputatul Andrei Gerea, au pus tunurile pe Perianu, încercând să forțeze dizolvarea conducerii PNL-Pitești și numirea unui președinte interimar de paie, care să răspundă cu capul plecat până la pământ comenzilor primite. Întruchipat perfect de fostul șef al CAS-Argeș, Valeriu Acatrinei, personajul șters și slugarnic care se dorea înscăunat în locul lui Perianu. Obediența pare a fi cuvântul de ordine la vârful PNL,  cine iese din portativ devine țintă. Iar cine o practică cu talent, devine cârpă preferată în partid.
Nu degeaba își doreau Iani Popa și Andrei Gerea înlăturarea lui Radu Perianu de la șefia PNL-Pitești. Omul nu le face jocurile, nu le lustruiește pantofii cu privirea, prin urmare nu prezintă siguranță. Gerea de mult își visează, ba poate că are și poluții politice nocturne, că va candida la alegerile viitoare la Primăria Pitești. Iar dacă visul îl întruchipează și primar, în locul lui Pendiuc, deputatul cade din pat de satisfacție. Tocmai de aceea ar fi vrut să devină el însuși șef la PNL-Pitești, dar simțind că poate pierde disputa, s-a retras cu multă bărbăție din luptă, preferând să tragă sfori din umbră de gâtul partidului. De partea cealaltă, nici președintelui Iani Popa nu-i convine de Perianu. Care conduce cea mai mare organizație liberală din județ, de care senatorul are nevoie absolută în perspectiva păstrării propriei sale funcții, la viitoarele alegeri județene din PNL. Tocmai de aceea, Popa vrea să-și „marcheze” cele mai mari organizații din partid, și îndeosebi pe cea din Pitești, cu oameni care să nu miște în front. Soldați de teracotă, ca toți ceilalți care îl înconjoară, prin votul cărora să-și mențină hegemonia din partid.
Chestia asta cu marcatul teritoriului politic mi-a adus aminte de un fapt amuzant. Am la bloc un câine care, spre deosebire de toți ceilalți din haită, este tare nehotărât. În fiecare dimineață îl văd pe geam cum dă târcoale mașinilor din parcare, le înconjoară pe fiecare și le miroase cu atenție, și abia pe urmă se hotărăște pe roata căreia să facă pipi. Niciodată nu repetă dulăul două zile la rând mașina sau roata. După care se duce la treburile sale, probabil în alte parcări, unde repetă ritualul, când i se face iar poftă să facă pipi. Ce nu știe câinele este că imediat după ce își marchează el roata și pleacă, la scurt timp vine un alt câine, care, după ce adulmecă la fel de atent totul din jur, se pișă exact pe locul lui!
Mihai BĂDESCU

Puci într-un pahar cu apă la liberali

Distribuie!

0 Comentarii