Profi ia locul Mega Image în Piteşti

de | 24.09.2015 18:40 | Politica si Administratie

Lanțul de supermarketuri Profi, controlat de fondul de investiţii Enterprise Investors, a deschis recent două magazine, unul la Bicaz şi un altul la Piteşti, ajungând la 340 de unităţi. Magazinul din Piteşti este deschis în locul unui supermarket Mega Image, aceasta fiind a doua mutare de acest gen după cea din decembrie 2014 din Plopeni. Retailerul belgian Mega Image, cea mai extinsă reţea de comerţ modern din România cu peste 400 de magazine, a anunţat la finalul lunii iunie că  va închide toate cele patru magazine din Piteşti, mutare ce va marca ieşirea comerciantului de pe această piaţă.
Reprezentanţii companiei spuneau atunci că au decis închiderea magazinelor pentru că acestea aveau pierderi. Mega Image şi Profi sunt active pe segmentul supermarketurilor, însă fiecare reţea atacă un alt target de clienţi. Astfel, Profi pune mare accent pe preţ, ţintind clienţii cu venituri medii şi mici. Mega Image nu s-a poziţionat niciodată ca fiind cel mai ieftin retailer spuneau anterior reprezentanţii companiei. De altfel, belgienii sunt preponderent (90% din magazine) prezenţi în Bucureşti şi împrejurimi, unde nivelul de trai este peste media naţională, iar salariul mediu este cu 40% mai mare. Celelalte reţele au atacat întreaga ţară, iar Profi a mers chiar şi către zona rurală.
F.Silvestru

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii