Lanțul de supermarketuri Profi, deținut de fondul de investiții polonez Enterprise Investors, a deschis astăzi un nou magazin la Pitești (a opta unitate dintre cele 71 planificate la începutul anului), și s-a extins astfel la 283 de magazine.

Magazinul (al 43-lea Profi City) are o suprafață totală de 480,54 mp și este amplasat la parterul unei clădiri de pe strada Tudor Vladimirescu 13B. La ora actuală, în județul Argeș sunt 11 magazine Profi dintre care șapte în Pitești, și câte unul în Costești, Câmpulung Muscel, Mioveni și Topoloveni. După Mega Image, rețeaua de supermarketuri Profi este al doilea mare retailer modern de la noi, ca număr de magazine, prezent în 40 de județe cu peste 6.000 de angajați. Compania și-a dublat profitul net în 2013, urcând de la 13,1 milioane de lei în 2012 până la 26,8 milioane în 2013, iar cifra de afaceri a crescut cu 26%, la 1,45 miliarde lei.
F. Silvestru



0 Comentarii